Decizia civilă nr. 8521/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 8521/2013

Ședința publică de la 13 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.

Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. A J. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUN. Z. împotriva sentinței civile nr. 4.979 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamanta intimată C.

S. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4.979 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.

S-a admis acțiunea precizată a reclamantei C. S. M. împotriva pârâtei A. F. P. Z. prin D. G. A F. P. S. și a fost obligată pârâta să restituie suma de 3516 lei, reprezentând diferență taxă primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la restituirea efectivă.

S-a respins cererea privind anularea deciziei de calcul a taxei de poluare.

Conformându-se exigentelor art. 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate

.

Referitor la excepția inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele:

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamanta s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul

la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamanta a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În speță, reclamanta nu contestă cuantumul taxei, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat la Trezoreria M. Z. cu chitanța nr. TS3A/2379676 din_ suma de 5752 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare (f.9). Ulterior, reclamanta a solicitat Administrației F. P. Crasna restituirea sumei de 5752 lei, iar prin decizia nr. 20/2008 i-a fost restituită suma de 2236 lei, rămânând ca sumă datorată 3516 lei.

Tribunalul a reținut că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O.G. nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141- 2143Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.

A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantei încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P.

S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z.

, prin care se solicită admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta susține că instanța de fond, interpretând greșit disp. art. 2141din Legea nr. 571/2003, a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, în condițiile în care aceste prevederi nu contravin disp. art. 90 din Tratatul C.E., iar în lipsa unei armonizări la nivelul

U.E. în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelul acestora.

Pârâta apreciază că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor art. 2141-3din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate de O.U.G. nr. 50/2008), a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

Pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O.U.G. nr. 50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada_ -_ și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamantă, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din Tratat.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90/110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar

înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne

de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza

conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor

:

Este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate sau de la cea a cererii de chemare în judecată.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A

J. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUN.

Z. împotriva sentinței civile nr. 4.979 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

M. B.

JUDECĂTOR,

M. -I. I.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

GREFIER,

A. B.

Red.M.B./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. R.M. lena.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8521/2013. Anulare act control taxe şi impozite