Decizia civilă nr. 8559/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 8559/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: A. A. M. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC B. I. - E. S., împotriva deciziei civile nr. 3 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ului C., în contradictoriu cu intimații M. C. -N. - DP C. și SC I. S., având ca obiect obligația de a face - obligarea la desființarea lucrărilor nelegal executate.
Componența completului s-a stabilit potrivit procesului-verbal încheiat la data de_ atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă, avocat Czeizier B. și pentru intimata SC I. S., avocat Lucaciu Nelu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu câte 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 1 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei SC I. S., prin care s-a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta recurentei.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.
4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 3 pct. 3 C.pr.civ este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În temeiul art. 137, C.pr.civ. raportat la art. 158 și 159 C.pr.civ., invocă din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică necompetența materială de soluționare a apelului de către Secția de contencios administrativ și fiscal a T. ului C. și o pune în discuția părților.
Reprezentanta recurentei arată că nu se opune admiterii excepție și depune la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei SC I. S. lasă la aprecierea instanței modul de soluționarea a aspectului pus în discuție și depune la dosarul cauzei dovada plății onorariului avocațial.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr.3 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a apelantului M. ui C. -N., invocata de intimata SC B. I. E. S., ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de a se lua act de renunțarea la dreptul de a obține obligarea SC I. S S. să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C. -N., str. Belgrad, nr. 6-8, formulată de intimata SC B. I. E. S. .
Au fost admise apelurile declarate de apelanții M. C. -N. și SC I.
S. și în consecință a fost desființată în parte sentința nr. 9218/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ * în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii formulate de SC B. I. E. S. în contradictoriu cu M. C. -N. de prelungire a termenului acordat în vederea obținerii autorizației de construcție și. Evocând fondul, respinge acest petit ca neîntemeiat.
A fost anulată în parte sentința nr. 9218/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ * în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra cererii de intervenție accesorie formulată de SC I. S. și asupra cererii formulate de SC B. I. E. S. în contradictoriu cu SC I. S. și, evocând fondul acestor cereri, admite intervenția accesorie în interesul M. ui C. -N. și admite excepția puterii de lucru judecat invocată de SC I. S. și respinge petitul având ca obiect obligarea SC I. S S. să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C.
-N., str. Belgrad, nr. 6-8, pentru existența puterii de lucru judecat.
A fost respinsă cererea SC B. I. E. S. de obligare a SC I. S. la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței nr. 9218/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ *.
A fost obligată SC B. I. E. S. la plata către apelanta SC I. S. a sumei de 1240 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a M. ui C. -N., invocată de intimată prin întâmpinare, că în fața instanței de fond litigiul s-a purtat între M.
C. -N., în calitate de reclamant, SC B. I. E. S., în calitate de pârâtă, precum și SC I. S., ce a avut atât calitatea de intervenient în interes propriu (ca urmare a chemării acestuia în judecată de către pârâtă în temeiul art. 57 din Codul de procedură civilă), cât și cea de intervenient accesoriu în interesul reclamantului.
Împotriva sentinței civile nr. 9218/_ pronunțate în contradictoriu cu aceste părți, au formulat apel în prezenta cauză reclamantul M. ui C. -N. și intervenienta SC I. S. .
Potrivit art. 296 teza a II-a din Codul de procedură civilă, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată
Ori, în raport de împrejurările că M. ui C. -N. a fost parte în litigiu în fond, fără ca intimata să ridice obiecții sub acest aspect în fond și că apel în prezenta cauză au formulat numai M. ui C. -N. și SC I. S., părți care nu au interese contrare, SC B. I. E. S. neînțelegând să atace sentința civilă, tribunalul constată că eventuala admitere a excepției lipsei calității procesuale active ar conduce la agravarea situației în propria cale de atac a M. ui C. -N.
, consecință interzisă în mod expres de art. 296 teza a II-a din Codul de procedură civilă, precitat, astfel că, pentru aceste considerente, se impune respingerea acestei excepții, ca neîntemeiată
Referitor la cererea SC B. I. E. S. de a se lua act de renunțarea la dreptul de a obține obligarea SC I. S. să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C. -N., str. Belgrad, nr. 6-8, instanța reține că această manifestare de voință a intimatei a
fost realizată prin intermediul unui înscris sub semnătură privată depus la dosarul cauzei la fila 24.
În conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, renunțarea la însușii dreptul pretins se poate face în ședință sau prin înscris autentic.
Cum însă în prezenta cauză forma prevăzută de lege nu a fost respectată, se va respinge cererea intimatei de a se lua act de manifestarea sa de voință în sensul renunțării la dreptul dedus judecății.
Mai mult, instanța a reținut că, și în ipoteza în care actul de renunțare ar fi fost un înscris autentic sau o manifestare de voință verbală în ședința de judecată, s-ar fi impus aceeași soluție a respingerii cererii intimatei, în raport de împrejurarea că aceasta nu este deținătoarea unui drept în acest sens la care să poată renunța. Astfel, asupra existenței alegatului drept de a obține obligarea SC
I. S. să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelier, s-a pronunțat Tribunalul Comercial Cluj prin sentința comercială nr. 296/_ în sensul respingerii cererii formulate de SC B. I. E. S., sentință menținută în căile de atac formulate.
În ceea ce privește apelul formulat de M. ui C. -N. , tribunalul a reținut că instanța de fond a admis cererea reconvențională formulată de SC B.
I. E. S. și a obligat acest apelant la prelungirea termenului de 2 luni acordat pârâtei în vederea obținerii autorizației de construire până la un an de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
Ori, în raport de intervalul lung de timp scurs de la data sancționării contravenționale a intimatei, respectiv_, sau de la data de_ a formulării cererii reconvenționale, până la momentul pronunțării sentinței nr. 9218/_, tribunalul a apreciat că prelungirea termenului administrativ acordat inițial nu se mai justifică în prezent, intimata având, pe parcursul acestei proceduri judiciare, un răgaz suficient de timp pentru a-și completa întreaga documentație necesară pentru intrarea în legalitate, neputându-se pretinde autorităților să aștepte o perioadă nedeterminată până când intimata va înțelege să procedeze la completarea documentației pentru obținerea autorizației de construire.
Prin urmare, apelul formulat de M. ui C. -N. fiind întemeiat, a fost desființată în parte sentința nr. 9218/_ în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii formulate de SC B. I. E. S. de prelungire a termenului acordat în vederea obținerii autorizației de construire și, evocând fondul, se va respinge acest petit ca neîntemeiat.
Cât privește apelul formulat de SC I. S. , instanța a reținut că, potrivit art. 297 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judecat procesul evocând fondul.
Ori, astfel cum reiese din actele dosarului de fond, la ultimul termen de judecată, instanța de fond a procedat la judecarea cauzei în absența intervenientei SC I. S. și fără ca aceasta să fi fost citată în cauză, sentința nr. 9218/_ pronunțându-se însă în contradictoriu și cu aceasta, astfel că se impune anularea acestei hotărâri judecătorești în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra cererii de intervenție accesorie și asupra cererii formulate de pârâta SC B. I. E. S. în contradictoriu cu SC I. S. .
Evocând fondul acestor cereri, se constată că, în raport de soluția ce se va acorda în prezenta cauză apelului M. ui C. -N. și cererii reconvenționale, se impune admiterea intervenției accesorii formulate de SC I. S. în interesul reclamantului.
Totodată, referitor la cererea de obligarea SC I. S. să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C. -N., str. Belgrad, nr. 6-8, se constată că în apelul formulat, apelanta a invocat excepția puterii lucrului judecat asupra acestui aspect.
Astfel cum s-a reținut mai sus, asupra existenței dreptului de a obține obligarea SC I. S. să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelier s-a pronunțat Tribunalul Comercial Cluj prin sentința comercială nr. 296/_ în sensul respingerii cererii formulate de SC B. I.
E. S., sentință menținută în apel prin decizia civilă nr. 189/_ a Curții de Apel C. și în recurs prin decizia nr. 1672/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Potrivit art. 166 din Codul de procedură civilă, excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
Astfel cum prevedea art. 1201 din Codul civil (decretat în 1864), este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este
întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Așadar, conform dreptului intern, pentru a putea fi reținută această excepție, trebuie întrunite cumulativ 3 condiții esențiale: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți între cele două acțiuni. În plus, una din cele două acțiuni trebuie să fi fost soluționată anterior cel puțin în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Prin urmare, având în vedere că problema litigioasă a necesității acordării consimțământului la executarea copertinei a fost soluționată irevocabil, se impune admiterea excepției puterii de lucru judecat și respingerea cererii pârâtei sub acest aspect.
De altfel, asupra soluției pronunțate de instanța de fond asupra cererii pârâtei formulate în contradictoriu cu intervenienta SC I. S., trebuie reținut că, în cursul primei judecări a fondului, instanța de judecată însăși a dispus, astfel cum reiese din încheierea de ședință din data de_ (f. 37), disjungerea acestui capăt de cerere, formarea unui nou dosar și suspendarea cauzei până la soluționarea acestuia. Ori, cauza prezentă a fost repusă pe rol tocmai ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței comerciale nr. 296/_ pronunțate în dosarul nou format. Ca atare, trebuie observat și că acest capăt de cerere, soluționat de instanța de fond cu încălcarea autorității de lucru judecat, nu mai forma obiectul judecății la data pronunțării.
Cât privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată intervenienta către pârâtă, având în vedere soluția ce se va acorda cererii pârâtei, aceasta fiind partea căzută în pretenții în raportul cu intervenienta, se impune respingerea cererii de obligare a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la judecata în fond.
În raport de împrejurarea că apelurile formulate în prezenta cauză au vizat doar modalitatea în care au fost soluționate cererea reconvențională și cererea pârâtei de chemare în judecată a SC I. S., au fost menținute celelalte dispoziții
ale sentinței civile nr. 9218/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca privitoare la cererea de chemare în judecată formulată de M. ui C. -N. .
În aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă, intimata fiind căzută în pretenții în apel, a fost admisă cererea apelantei SC I. S. și a fost obligată SC
I. E. S. la plata către aceasta a sumei de 1240 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată probate în cauză cu factura și chitanța depuse la fila 14.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC B. I. E. S. pr
in care a solicitat admiterea recursului, respingerea acțiunii de demolare, în principal, pe cale de excepție, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a M. ui C. -N., iar în secundar pe fondul cauzei ca neîntemeiată; respingerea cererii de intervenție în interesul reclamantei cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că municipiului Cîuj-N. a investit instanța de fond cu o acțiune în demolare, pentru nerespectarea termenului de intrare în legalitate stabilit în Procesul-verbal de contravenție nr. 5352/2006, întemeiată în drept pe prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991.
Într-o speță identică Curtea de Apel C. a concluzionat că singurul, care are competența de a sesiza instanța de judecată în vederea dispunerii obligării pârâtei Ta demolarea construcțiilor nelegal realizate este PRIMARUL M. UI C.
-N., față de următoarele: în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată și actualizată, în cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Alin. 2 al aceluiași art. 32 prevede ca în cazul în care instanța va admite cererea formulată de organul care a aplicat sancțiunea, va stabili și termenele limită de executare a măsurilor de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației sau de desființare a construcțiilor realizate nelegal.
Art. 32 alin. 3 dîn aceeași lege stipulează faptul că în cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. 2, se vor aduce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991 republicată, o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a și b se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul verbal de constatare a contravenției.
Art. 27 din aceeași lege stabilește cine anume are în competență urmărirea respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții, respectiv, cui îi revine competența de aplicare a sancțiunii în cazul în care se constată săvârșirea unei contravenții în domeniu:
"(1) Președinții consiliilor județene, primarii si organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale si județene au obligația sa urmărească respectarea disciplinei in domeniul autorizării executării lucrărilor in construcții in cadrul unităților for administrativ-teritoriale si, in funcție de încălcarea prevederilor legale, sa aplice sancțiuni sau sa se adreseze instanțelor judecătorești si organelor de urmărire penala, după
caz.
Arhitectul-sef al județului si personalul împuternicit al compartimentului de specialitate din subordinea acestuia urmăresc respectarea disciplinei in domeniut autorizării executării lucrărilor de construcții pe teritoriul administrativ al județului, precum si respectarea disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului legata de procesul de autorizare a construcțiilor.
Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h)~i), se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului B. ești, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului B. ești, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare,
Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) și j) se constată și se sancționează de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții.
Procesete-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale, se înaintează, in vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului B. ești in a cărui raza s-a săvârșit contravenția".
Pin dispozițiile art. 32 alin. 1 si 3, coroborat cu art. 28 alin. 1 si 26 din Legea nr. 50/1991 republicată, rezultă neîndoielnic că primarul este organul abilitat de lege să aplice sancțiunea, să sesizeze instanța pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a si b. respective să aducă la îndeplinire măsurile dispuse de instanță în condițiile alin. 2 si 3 ale art. 32 din același act normativ.
Prin urmare, singurul căruia legiuitorul i-a conferit competența de a aplica sancțiunea, de a sesiza instanța în condițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată, și de a pune în executare măsurile dispuse de instanță este exclusiv organul care a aplicat sancțiunea, în speță. Primarul municipiului Clui-N. .
Din procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 5352/2006, pagina 2 punct 7, întitulat REZOLUȚIE DE APL. ARE A SANCȚIUNII, reiese fără putință de tăgadă că procesul verbal a fost încheiat de Primarul municipiului C. -N., totodată rezultă în mod evident că Primarul municipiului
-N. este cel care a aplicat pârâtei intimate, ca o consecință a constatării contravenției săvârșită de aceasta, amenda de 2500 lei.
Pe cale de consecință, având în vedere că Primarul municipiului C. -N. a aplicat amenda contravențională, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată, coroborat cu art. 32 alin. 3, 28 alin. 1 și 27 din același act normativ, Primarul municipiului C. -N. este singurul care are competența de a sesiza instanța de judecata în vederea dispunerii obligării pârâtei la demolarea construcțiilor nelegal realizate și deci, doar Primarul municipiului C. -N. justifica în cauză calitatea procesuală activă pentru promovarea cererii introductive de instanță.
M. ui C. -N. a investit instanța cu o acțiune în demolare, pentru nerespectarea termenului de intrare în legalitate stabilit în Procesul-verbal de contravenție nr. 5352/2006, întemeiată în drept pe prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991.
Obligația pe care pârâta era ținută să o îndeplinească, în conformitate cu procesul verbal de contravenție amintit, a fost: de a începe demersuri pentru intrarea în legalitate.
Chiar dacă demersurile pentru intrare în legalitate nu poate avea altă finalitate decât obținerea autorizației de construire, cele două obligații nu pot fi confundate una cu alta, întrucât: începerea unor demersuri echivalează cu o obligație de diligentă; obținerea autorizației de construire este o obligație de rezultat
Acțiunea reclamantei intimate ar fi întemeiată în situația în care obligația înscrisă în procesul verbal de contravenție ar fi fost una de rezultat în speță aceea de a obține autorizația de construire necesară intrării în legalitate.
Culpa pârâtei în respectarea sau nerespectarea măsurilor prevăzute în Procesul verbal de contravenție nr. 5352/2006 trebuiesc apreciate raportat la obligațiiloe înscrise în acest act și nu raportat la o altă obligație asemănătoare, așa cum procedează intimata reclamantă în procesul verbal din data de 401/2006 și așa cum de altfel a procedat și instanța de apel, care nu a ținut cont de natura obligației pe care a fost ținută subscrisa recurantă să o execute, intanța de apel schimbând astfel înțelesul obligației de diligentă într-una de rezultat, împrejurare față de care susținem că sunt inciente prevederile punct 8 din art. 304 Cod procedură civilă.
Ori, având în vedere că obligația de a începe demersuri pentru intrare în legalitate nu poate fi calificat» altfel decât una de diligentă, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, pentru motivul că subscrisa a făcut nenumeroase demersuri pentru intrarea în legalitate. Demersuri dovedite fără putință de tăgadă de înscrisurile depuse ia dosarul cauzei.
Demersurile pârâtei au eșuat din mai multe motive (prezentate pe larg în actele depuse ia dosarul cauzei), din care cel puțin una de ordin obiectiv, care constă în împrejurare că intimata reclamantă a respins cererile de intrarea în legalitate a subscrisei pe motiv că acestea nu pot fi soluționate decât după terminarea definitivă și irevocabilă a litigiului dedus judecății în prezentul dosar.
Pârâtă nu este în culpa, pentru că nu a obținut autorizația de construire după ce a fost sancționată contravențional. Ori, din moment ce culpa nu-i este imputabilă tragerea la răspundere civilă a pârâtei este atât netegală cât și inechitabilă, iar cererea de demolare nu poate fi admisă.
În ceea ce privește cererea reconvențională, solicită să se aibă în vedere că aceasta nu este contrară legislației în vigoare, întrucât termenele prevăzute de Legea nr. 50/1991 sunt susceptibile de a fi prelungite.
Termenul de intrare în legalitate nu este reglementat expres, ca urmare susține că sunt aplicabile prin analogie regimul juridic al celorlalte termene prevăzute de Legea nr. 50/1991 ori toate celelalte termene sunt susceptibile de prelungire astfel valabilitatea certificatului de urbanism se poate prelungi în temeiul art. 36 din Normele Metodologice din 26 august 2006, iar autorizația de construire se poate prelungi conform art. 51 din aceleași norme.
Simplul fapt că pârâta nu a reușit nici până la această dată să obțină autorizația de construire nu este în măsură să justifice desființarea lucrărilor executate. Pe de o parte, pentru că, prin procesul verbal de contravenție nu este obligat expres la obținerea autorizației în termenul de 2 luni, ci numai la
începerea demersurilor înăuntrul acestui termen. Pe de altă parte, întrucât nefinaltzarea numeroaselor demersuri făcute în vederea obținerii autorizației de construire nu se datorează culpei exclusive a pârâtei, din moment ce intimata reclamantă a respins cererile de intrarea în legalitate a pârâtei pe motiv că acestea nu pot fi soluționate decât după terminarea definitivă și irevocabilă a litigiului dedus judecății în prezentul dosar.
În temeiul principiului de legalitate care guvernează răspunderea contravențională și a principiului general de echitate, considerăm că cererea reconvențională este întemeiată, fiind necesar a se acorda subscrisei încă un
termen legal pentru intrare în (egalitate, chiar și de o zi. Măsura desființării lucrărilor executate fiind mult prea drastic și neeconomic, având în vedere lipsa culpei exclusive a subscrisei recurente pârâte și dovada efectuării mai multor demersuri pentru a obține autorizația de construire.
Prin întâmpinarea formulată S.C. I. S., a solicitat respingerea recursului ca nefundat iar în temeiul art.274 C.pr.civ. obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată
.
În motivare se arată că prin Sentința civilă nr. 9218/2012 Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea reclamantului M. ui C. -N. și a obligat pârâta S.C. B. I. -E. S. să desființeze lucrările de construcție executate nelegal, într-un termen de 1 an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
S.C. B. I. -E. S. nu a declarat apel împotriva sentinței, astfel că nu poate aduce critici acestei hotărâri doar în recurs. Considerăm așadar că cererea prin care recurenta a solicitat instanței de recurs să respingă acțiunea în demolare, în principal pe excepția lipsei calității procesuale active a M. ui C.
-N. iar în subsidiar ca neîntemeiată, nu poate fi primită în recurs.
Situația este identică și în ce privește cererea de intervenție accesorie pe care a formulat-o în sprijinul reclamantului. Recurenta nu a formulat apel împotriva Sentinței civile nr. 9218/2012 a Judecătoriei C. -N., deși instanța de fond a admis cererea de intervenție accesorie, astfel că nu poate cere respingerea acestei cereri doar prin recurs.
In ce privește conținutul cererii de intervenție în interesul uneia dintre părți, susține că motivarea nu este o condiție imperativă, întrucât legea nu prevede că o astfel de cerere va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, așa cum prevede imperativ la art. 50 alin. (1) Cod pr. civilă pentru cererea de intervenție în interes propriu.
În ce privește interesul pentru a susține acțiunea reclamantului, este evident și rezultă din Sentința comercială nr. 296/2008 pronunțată de T. ului Comercial C. în dosarul nr. 3624/21172007, depusă la prezentul dosar. Construcția pe care recurentul a edificat-o fără autorizație are fereastră către construcția reclamantei, fară să respecte condițiile servitutii de vedere și le obturează accesul la zidul estic al construcției.
Analiza recursului formulat evidențiază următoarele
În primul rând, Curtea a apreciat că în cauză învestirea secției de contencios administrativ și fiscal s-a făcut în considerarea naturii cauzei după cum explicit arată această din urmă instanță dar totuși nu se precizează concret care sunt elementele care au condus instanța la o atare concluzie.
Fundamentul transpunerii cauzei este natura juridică a cauzei folosind termeni generali care au și condus la confuzii în ceea ce o privește pe a doua secție sesizată.
Prima instanță învestită s-a mărginit să redea lapidar din perspectiva unei instanțe comerciale că nu-i aparține competența deși, mai degrabă, speculativ și oarecum periculos, se poate întrevedea că temeiul dezînvestirii l-a constituit natura de contencios administrativ a cauzei, singurul temei predictibil și oarecum serios, însă in raport de care nu au fost respectate nici gradele de jurisdicție nici căile de atac legale .
Și este așa, deoarece din perspectiva naturii cauzei nu se poate întrevedea care ar fi elementul sau elementele decisive care ar creiona o atare argumentație care să pledeze în favoarea caracterului de contencios administrativ.
Așa fiind, în niciun caz Secția de contencios administrativ și fiscal a T. ului C. nu putea fi sesizată ca o ca o instanță de contencios administrativ ci mai degrabă ca o instanță de drept civil, având în vedere parcursul anterior al cauzei și încheierile de dezînvestire sau casare pronunțate anterior .
Curtea apreciază că, de vreme ce un litigiu poate fi supus competenței unei secții specializate sau unui complet specializat și această formațiune de judecată transpune pentru motive de competență cauza altui complet specializat al aceleiași instanțe avem de a face cu un conflict de competență dacă cele două structuri își neagă reciproc competența sau în ipoteza în care cea de a doua structură se învesteșete și judecă pricina avem de a face cu o învestire atipică prin hotărârea de declinare a cauzei provenită de la prima entitate.
Curtea apreciază că potrivit noii concepții introduse prin Legea de organizare judiciară nr. 304/2004 cât și altor legi procesuale succesive, bunăoară Legea nr. 554/2004, se poate conchide că la nivelul instituției competenței instanțelor judecătorești s-a produs o mutație radicală. Altfel spus, necompetența nu mai privește exclusiv instanța așa cum este concepția clasică a Codului de procedură civilă, ci aceasta poate să privească și structurile ei interne dacă aceste structuri pot avea autonomie instituțională în materia competenței. Avem în vedere, dispozițiile legale speciale care dau în competență soluționarea unui anumit litigiu nu instanței judecătorești în accepțiunea legii procesuale de drept comun, ci unei structuri ale acesteia (jurisdicția de dreptul muncii sau asigurări sociale exercitată de secția ori completul specializat în această materie, jurisdicția de contencios administrativ exercitată de secțiile specializate ale tribunalelor, curților de apel și a Înaltei Curți de C. și Justiție etc.). Toate aceste entități, structuri ale unei instanțe judecătorești privită ca noțiune clasică, sunt de fapt adevărate instanțe judecătorești sub aspectul competenței materiale. Se poate afirma așadar că dispozițiile privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul completurilor ori secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.
Și este așa, deoarece excepția de necompetență aduce în discuție întotdeauna concurența, sub aspectul competenței, între două instanțe iar declinatorul de competență este un proces incident care se soldează cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești distinctă de cea pronunțată pe fondul cauzei, proces incident susceptibil de finalizare prin soluționarea unei căi de atac.
Pe de altă parte, Curtea reține că C. este parte a autorității judecătorești care are din punct de vedere constituțional rol de garant al independenței justiției (art. 133 alin. 1 din Constituția României, revizuită și republicată în anul 2003).
Or, conform art. 126 alin. 2 din Legea fundamentală, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. De asemenea, Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 1 din aceeași Lege fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.
Așa fiind, puterea normativă în ceea ce privește stabilirea regimului competenței instanțelor judecătorești a procedurii de judecată inclusiv a incidentelor în legătură cu aspectele relative la competența jurisdicțiilor judiciare aparține exclusiv Parlamentului care se poate exprima exclusiv prin lege.
Curtea reține că învestirea Secției de contencios administrativ a T. ului
C., fie pe motiv că natura cauzei este comercială, fie pe motiv că natura cauzei este de contencios administrativ, este greșită.
Din prisma primei perspective, am subliniat deja ceva mai sus că dacă premisa învestirii ar avea la bază natura comercială a cauzei învestirea instanței de contencios administrativ și fiscal este fundamental greșită, raportat și la competența stabilită în favoarea T. ului Specializat .
Cât privește cea de a doua direcție de analiză, care pleacă de la premisa că natura litigiului ar fi una de contencios administrativ, Curtea reține următoarele:
Natura cauzei ce are ca obiect obligație de a face este cea de drept comun, fiind exclusă orice tangență a instanțelor de contencios administrativ . De aceea, judecătoria, ca instanță de executare, judecă cauza în virtutea calificării acesteia ca instanță de drept comun cu plenitudine de jurisdicție și nu ca o instanță de contencios administrativ, fie și specială, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, în materia competenței instanțelor de contencios administrativ, în primă instanță pot judeca, în regulă generală, doar tribunalele administrativ- fiscale iar până la instituirea acestora secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor conform art. 30 din Legea nr. 544/2004 precum și secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
De asemenea, în recurs în procedura contenciosului administrativ, instanțele competente sunt exclusiv secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și Secția de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ, calea apelului fiind așadar în mod expres exclusă dacă s-ar admite o astfel de natură a litigiului, ceea ce prezentul litigiu nu are .
Așa fiind, în lipsa unei dispoziții legale speciale, secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului nu are competența de a judeca în apel sau recurs în materia contenciosului administrativ.
În cuprinsul sferei instanțelor posibil a fi competente în această materie, văzute și prin prisma dispozițiilor art. 10 și art. 30 din Legea nr. 554/2004, pot fi secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de C. și Justiție iar parcursul prezentei cauze raportat la natura civilă a cauzei a fost cel evidențiat anterior prima instanță legal investită fiind judecătoria iar instanța competentă să soluționaze calea de atac era ca atare în temeuil art 2 pct 2 C pr civ T. UL, SECȚIA CIVILĂ pentru considerentele evidențiate cu privire la principiul specializării instanțelor și noțiunea de
instanță evidențiată . .
Calea de atac împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în primă instanță este întotdeauna supusă spre soluționare tot instanței de drept comun, respectiv secției civile a tribunalului ca instanță ierarhic superioară judecătoriei, astfel că fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 3 în temeiul art
312 C pr civ, va admite recursul declarat de pârâta SC B. I. E. S. împotriva deciziei civile nr.3 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ului C. pe care o va casa și va trimite cauza pentru soluționarea apelului T. ului C. - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
CU MAJOR. TE DE VOTURI DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC B. I. E. S. împotriva deciziei civile nr.3 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ului C. pe care o casează și trimite cauza pentru soluționarea apelului T. ului C. - Secția Civilă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. SA M. C.
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
Cu opinie separată în sensul respinge recursul.
