Decizia civilă nr. 8880/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 8880

Ședința publică din data de_ Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.

G.: V. D.

S-a luat în examinare

recursul declarat

de pârâta I.

P.

J.

M.

-S. P. C.

R. P.

DE C.

ȘI Î.

A V.

împotriva sentinței civile nr. 7436 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul Z. F. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.7436 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea promovată de reclamantul Z. F. I. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. M.

- S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., și în consecință a fost obligată pârâta să înmatriculeze autovehiculul marca RENAULT, cu nr. de identificare VFKG0G0624447281 fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012 .

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a constatat că reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului proprietatea sa fără plata taxei de poluare și procedând la analizarea actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, T. a reținut că acesta încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J.

M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. .

În motivarea recursului se arată, în esență, că prin hotărârea atacată, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanta-intimată și în consecință a obligat serviciul specializat din cadrul P. J. M. la înmatricularea autoturismului proprietate personală, fără achitarea taxei de poluare.

1

Pârâtul consideră criticabil acest mod de interpretare a legii deoarece

O.U.G. nr.50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului Pentru Mediu, în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului susținând că nu contravine dreptului comunitar și că prevederile naționale se impun a fi respectate.

În drept recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008, și pentru aceleași considerente aprecierile sunt similare și în privința Legii nr 9/2012 .

Reclamantul a prezentat în probațiune contracte de vânzare cumpărare și foaia de date care însă nu confirmă înmatricularea într-un stat membru UE pentru a deveni incidente normele enunțate anterior, Elveția nefiind încadrată în această categorie .

Reclamantul nu a depus niciun înscris din care să rezulte că autoturismul pentru a cărui înmatriculare a formulat cerereea adresată pârâtului fost anterior înmatriculat în vreun stat membru UE, motiv pentru care cererea prin care reclamantul solicită înmatricularea fără plata taxei întrucât acesta ar contraveni normelor comunitare este neîntemeiată.

Din această perspectivă, Curtea în temeiul art 312 C pr civ va admite recursul declarat de pârâta I. P. J. M. -S. P. C. R.

P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 7436 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

2

Admite recursul declarat de pârâta I. P. J. M. -S. P.

C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 7436 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

A. M. ION

A.

M.

C.

M.

S.

G.

V. D.

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./_

Jud.fond.E. C. .

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8880/2013. Anulare act control taxe şi impozite