Decizia civilă nr. 8894/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8894/2013
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR :A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare contestația în anularea formulată de contestatorul G.
R. împotriva deciziei civile nr. 7218 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P.
B. -N. și A. F. P. A O. N., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare - O.U.G. nr. 50/2008.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este timbrată cu 22 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar, din partea contestatorului un înscris prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la care a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, contestația în original și înscrisurile anexe ( f. 20 - 29).
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.
4 C.pr.civ., constată fundamentat pe dispozițiile art. 319 C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta contestație în anulare și constatând că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că părțile legal citate nefiind prezente pentru a pune concluzii, reține cauza în pronunțare.
Deliberând reține că,
C U R T E A
Prin contestația în anulare formulată la data de 25 iulie 2013, contestatorul
G. R. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatele DGFP B. -N.
, AFP N. și AFM, prin hotărârea instanței să se pronunțe "o hotărâre legală și temeinică "asupra încălcării drepturilor și obligațiilor lui cu caracter civil", prin modificarea actului contestat ori, după caz, casarea cestuia cu prelucrarea hotărârii de fond în sensul admiterii cererii";.
În motivele contestației se arată că prin abatere de la regula consacrată de Art.317 C.proc.civ, potrivit alin. 1 a art. 318 din același act normativ, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." text care prevede expres și neîndoielnic posibilitatea contestației fără a impune forma acesteia, în cazul de fața decizia fiind absorbită nu doar de anulare dar și de posibilitatea de a solicita modificarea atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale inclusiv
omiterea din greșeală de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, din care dezleagă greșelile prin conținutul art.261 alin. 1 C.proc.civ.
Susține că greșeala Curții de apel de a cerceta timbrarea recursului înăuntrul Legii 554/2004 raportat la Art. 11 din Legea 146/1997, privind calificarea recursului dintre "jurisdicții speciale administrative facultative și gratuite între "jurisdicții administrative cu titluri oneroase de realizare a drepturilor", atesta în prim plan greșeala instanței de recurs de a cerceta motivele de modificare în stadiu procesual dobândit (a se constata TJT și TJ de recurs).
De asemenea, rezultatul greșelilor curții de apel, constă și în aceea de a arăta "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", aspect care se poate constata și din oficiu că decizia contestată este lipsită de motivele de fapt și de drept deduse judecății prin forța probatorie a motivelor de fapt și de drept susținute prin înscrisurile de recurs, care în esență, arată că, motivarea instanței de recurs este greșită în raport cu problematica dosarului, fiind preluată probabil din altă cauză, astfel că, decizia contestată este practic lipsită de motivare (nemotivată).
Menționează că motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat
efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
In privința dispozitivului, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" impune retractarea acestuia în baza dezlegării greșelilor motivelor de contestare
(a se vedea și Art. 258 alin. 1 C.proc.civ);
In același fel, greșeala instanței de recurs constă si în aceea de a cuprinde decizia cu "calea de atac și termenul în care se poate exercita acest drept", decizia contestată fiind iarăși lipsită de legalitate și temeinicie .
In final, promovarea contestației o calificăm prin dispoziția Art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului pentru nerespectarea Art. 6 din același act privind "pronunțarea a unei hotărâri asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ",
În drept, contestatorul își întemeiază cererea pe prevederile art.319 alin.l C.proc.civ, art. 31 alin.l Cod civil, art. 1591alin. 4 C.proc.civ, art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2012/C 326/02), art. 45 din C^ivenție, prevederile sus menționate .
Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.318 CPC, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.318 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l doar în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Este cunoscut, însă, faptul că dispozițiile legale enunțate anterior vizează doar erorile materiale care înseamnă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite; prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
În speță se constată că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin dispozițiile legale amintite mai sus nu este întrunită. Astfel, contestatoarea susține în principal că eroarea materială a instanței de recurs constă în nemotivarea corespunzătoare a hotărârii judecătorești.
Se poate observa, însă, că acest motiv nu poate deschide calea unei contestații în anulare fundamentată pe prevederile art.318 C.pr.civ. întrucât nu se invocă existența unei erori materiale, în înțelesul legii.
Adoptarea acestei soluții corespunde și jurisprudenței constante consacrată de Curtea Europeana a Drepturilor omului. Astfel, se poate observa că instanța de contencios european al drepturilor omului, în cauza Mitrea împotriva României ( hotărârea din 29 iulie 2008), a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental"; care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația si instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. CEDO a apreciat, în considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucură aceste hotărâri, și a securității raporturilor juridice, că este incident un caz tipic în care instanțele au doua puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea si relevanta probatoriului. Or, in absenta unor circumstanțe excepționale - situații numite de CEDO "defecte fundamentale"; ale hotărârii (ex. neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich împotriva Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko împotriva Rusiei) - acest lucru nu justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul contestației în anulare exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedura.
Nu poate fi deci socotită ca o eroare materială maniera în care instanța de recurs a făcut aplicarea dispozițiilor art.261 C.pr.civ. ci aceasta se circumscrie manierei în care instanța a realizat dreptul sub aspectul interpretării și aplicării normei juridice. Or, o atare dezlegare nu mai poate fi repusă în discuție în faza contestației în anulare speciale având ca temei juridic art. 318 C.pr.civ.
Nu în ultimul rând trebuie remarcat faptul că, potrivit art. 318 C.pr.civ., contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac de retractare stric circumstanțiată la motivele expres și limitativ prevăzute de norma legală, iar eventualele căi de aplicare extensiva a motivelor de admisibilitate expres si limitativ prevăzute de lege nu pot fi în niciun fel validate, având în vedere și considerentele hotărârii CEDO amintite anterior.
Și este așa întrucât ipoteza contrară ar pune problema încălcării principiului securității juridice și a încălcării prezumției absolute a lucrului judecat. De altfel, unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (CEDO cauza Brumărescu c. Romaniei, § 61). Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi
identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă (a se vedea, mutatis mutandis, Gjonbocari și alții c. Albaniei § 66).
În ceea ce privește motivul de contestație în anulare fundamentată pe dispozițiile art.318 fraza finală C.pr.civ., literatura și practica judiciară fac constant distincția între motivele de casare și argumentele arătate în sprijinirea acestora; dispozițiile legale enunțate au în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte care, oricât de amplu ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Mai mult, instanța de recurs poate să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele.
În speță Curtea constată că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin dispozițiile art.318 fraza finală C.pr.civ. nu este întrunită, obligația instanței de recurs de a examina toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate prin recursul declarat fiind îndeplinită.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept expuse anterior, Curtea, în temeiul art. 322 C.pr.civ. va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de de contestatorul G. R. împotriva deciziei civile nr. 7218 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
A. M. ION | A. | M. | C. | M. | S. | V. D. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
