Decizia civilă nr. 8952/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 8952/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I.
G. M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. | G. | A F. | ||
P. | M. în nume propriu și pentru A. F. | P. | B. M. |
împotriva sentinței civile nr. 7152 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. , în contradictoriu cu reclamanta B. A. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7152 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. au fost respinse excepțiile invocate de pârâta D.
G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. Târgu Lăpuș.
A fost admisă acțiunea
formulată de reclamanta B. A. M.
în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M.
și A.
F. P. Ș. M.
și în consecință:
S-a cosntatat nelegalitatea
încasării la bugetul de stat a sumei de
1.210 lei
reprezentând taxă specială de înmatriculare, achitată cu chitanța seria TS3B
nr. 2144281 din_ .
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 1.210 lei cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.
În considerente se reține că prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanta B. A. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele
D. G. a F. P. M. și A. F. P. Ș. M. să se dispună: anularea răspunsului nr.4015 din data de_ al Administrației F. P. Ș. M., obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1210 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare încasată de
pârâte nelegal, achitată cu chitanța seria TS3B nr.2144281, la plata folosului nerealizat potrivit art.1084 raportat la art.1082 din Codul civil și la plata dobânzilor legale aferente acesteia, calculată de la data plății până la restituirea ei efectivă conform art.3 alin.3 din O.G. nr.9/2000, fără cheltuieli de judecată..
Reclamanta a achiziționat un autoturism. Reclamanta a achitat pentru autoturismul menționat în cerere suma de 1.210 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare.
Prin cererea înregistrată la A. Ș. M. reclamanta a solicitat restituirea taxei achitată în baza prevederilor art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Având a se pronunța asupra excepțiilor invocate de pârâta_D. G. a F. P. M., în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, instanța le-a respins ca neîntemeiate.
Actul atacat, respectiv refuzul de restituire a taxei de primă înmatriculare al pârâtelor este un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării legii, fiind deci admisibilă verificarea legalității lui potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pe calea acțiunii în contencios administrativ.
Întrucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei de primă înmatriculare, cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 110 din TFUE ar fi excesiv să se impună reclamantului parcurgerea procedurii administrativ fiscale conform art.205 Cod procedură fiscală, cu termenele specifice, pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative .
Temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie refuzul nejustificat al pârâtelor de restituire a taxei în sensul art. 2 alin. 2 și art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, exceptat de la regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile, motiv pentru care instanța a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă instanța a reținut că, prin admiterea excepției inadmisibilității s-ar încălcat art. 13 din CEDO în sensul încălcării dreptului la un recurs efectiv. Convenția garantează un drept de acces în fața judecătorului intern sau în fața oricărei alte autorități competente ce ar putea dispune redresarea situației litigioase. Prin urmare se impune a se verifica dacă aceste demersuri interne să nu fie inutile sau chiar imposibile. Deși se susține că reclamantul putea contesta decizia de calcul a taxei de primă înmatriculare în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia conform art. 209 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, pârâtele nu au depus dovada existenței unei jurisprudențe în această materie, în sensul că acea cale de atac ar fi una efectivă și accesibilă, și că prin exercitarea ei se pot valorifica drepturi recunoscute de convenție și conferite în cazuri similare de instanțele de judecată. Existența unei practici previzibile a organelor administrative (în sensul nerestituirii taxei de primă
înmatriculare) îndreptățește reclamantul să caute un remediu efectiv direct în fața instanțelor de judecată.
Pe fondul cauzei, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța a reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că,
"nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, instanța reține supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamantul se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantei a mai fost înmatriculat într-un stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa
trebuie restituită plătitorului, situație în care decizia prin care s-a respins contestația și s-a menținut ca datorată suma de 1.210 lei este nelegală.
Inexistența temeiului legal pentru plata taxei de primă înmatriculare și implicit pentru perceperea acestei sume de către organele fiscale justifică repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei prin privarea de folosința sumei de bani achitată cu acest titlu, astfel că instanța va acorda dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, iar începând cu data de_ dobânda legală reglementată de O.G. nr.13/2011, începând cu data achitării taxei speciale de înmatriculare.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. | G. | A | ||
F. | P. M. în nume propriu și pentru A. | F. | P. |
M.
prin care s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca legală și temeinică.
În motivarea recursului se arată că luand in discutie Hotararea din 07 aprilie 2011 pronuntata de Curtea Europeana de Justitie in cauza C- 402/09, hotarare prin care instanta s-a pronuntat asupra prevederilor OUG.50/2008 forma publicata in Monitorul Oficial al romaniei nr.327/2008, stabilind ca fiind obligatorie pentru instanta nationala in procesul de solutionare a cauzei, "Nevoia obiectivă" din litigiul Tatu a fost identificată prin raportare la data emiterii deciziei de aplicare a taxei,_ . Orice reglementare ulterioară în materie nu este relevantă pentru solutionarea dosarului, asa încât descrierea modificărilor aduse OUG 5012008 nu este pertinentă pentru această trimitere preliminară.
Astfel, aceste efecte ale Hotararii CJUE, nu pot fi aplicate "in extenso" in toate cauzele in care contribuabilii au achitat taxa pe poluare in temeiul modificarilor aduse prin OUG nr.208/2008, OUG 218/2008, OUG nr.117/2009 sau OUG nr.118/2011. Este evident faptul ca aceste ordonante nu sunt aplicabile, in conditiile in care drepturile si obligatiile partilor - continutul raportului juridic- au fost stabilite la o data la care cele patru acte normative nu erau in vigoare. Concluzia care se impune este aceea ca in dosarele aflate pe rolul instantelor de judecata al caror obiect il constituie cererile contribuabililor de restituire a "taxei de poluare", stabilita in conformitate cu alte prevederi legale decat cele ale OUG nr.50/2008 in forma in care a fost publicata in Monitorul Oficial al R. iei nr.327/_, efectele Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-402/09 - Tatu nu sunt incidente, nu produce efecte juridice.
De asemenea, in ceea ce priveste neutralizarea taxei pe poluare, Curtea Europeana de justitie a reiterat practica sa in aplicabilitatea art.110TFUE in sensul ca: Art. 110 TFUE: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor nationale similare".
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Raportat la interpretarea dată art. 110 TFUE în recenta hotărâre și în considerarea suveranitătii fiscale a unui stat membru, Guvernul consideră relevantă analiza considerentelor pe care Curtea și-a fundamentat dispozitivul hotărârii. Taxa pe poluare este considerată un impozit intern, fapt pentru care trebuie examinată în raport cu art.1102 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulatii a mărfurilor între statele membre în conditii normale de concurentă.
Interpretarea art. 110 TFUE trebuie privită în lumina principiului suveranității fiscale a statelor membre și a jurisprudenței anterioare a Curții, care a recunoscut constant autonomia fiscală a statelor membre și faptul că art. 110 TFUE nu aduce atingere acestei autonomii fiscale. De asemenea, jurisprudența confirmă că prima înmatriculare pe teritoriul unui stat membru poate reprezenta un fapt generator al obligației de plată a unei taxe interne, deci aspectul exigibilității la prima înmatriculare nu poate fi considerat în sine interzis de legislația primară a Uniunii Europene.
(Hotărârea În cauza C- 387/01 Weigel, punctul 65 și Hotărârea În cauza C- 383/01 De D. ske Bilimportorer punctul 34).
În ce priveste solicitarea dobanzii legale fiscale, solicită respingerea acesteia ca neintemeiata, avand in vedere ca taxa pe poluare nu este o taxa fiscala si nu se circumscrie situatiilor limitativ reglementate de art.117 Cod Proc. Fiscala, iar repararea prejudiciului se realizeaza in conditiile dreptului comun - art.1088 alin.2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9 / 2000 de la data cererii de chemare in judecata si nu de la data achitarii taxei.
În ce privește solicitarea dobânzii legale fiscale, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece taxa pe poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situațiilor limitativ reglementate de art. 117 Cod.proc.fiscală, iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 C. civil cu aplicarea OG nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei. Totodata in cazul in care instanța va admite cererea reclamantului privind do banda legala, aceasta ar trebui acordata tot de la bugetului Administratiei Fondului de Mediu, conform art. 124 alin. 2 Cod Proc. Fiscala" dobanda se suporta din acelasi buget din care se restituie ori se ramburseaza". De asemenea, conform disp. art. l088 alin.2 Cod Civil, dobanda legal putand fi acordata numai de la data cererii de chemare in judecata si nu de la data achitarii taxei pe poluare. In plus, dobanda legala fiscala pe care o solicita reclamantul nu se circumscrie situatiilor prevazute de art. 117 Cod Proc. Fiscala, astfel incat, aici reclamantul nu a facut plata in temeiul unui titlu de creanta care sa fi avut un termen scadent de llata si sa fie expus unor majorari de intarziere.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Din aceasta perspectiva nu se poate retine nici inadmisibilitatea actiunii pornind de la imprejurarea ca nu s-a atacat decizia de restituire nr. 194890/2008 sau ca aceasta suma s-a retinut cu alt titlu respectiv cu titlu de taxa de poluare .
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția
României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost
încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
In ce priveste motivul de recurs vizind dobanda legala aceste motiv de rercurs este nefondat .Astfel este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, precum și a eventualelor cheltuieli de judecată la fond, chiar
integrale și atunci când sunt respinse unele capete de cerere incidentale, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal, aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cerea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile d la înregistrare și
indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură a prejudiciului.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 Cod proc.civ. se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către pârâta D.
G.
A F.
P.
M.
în nume propriu și pentru A. F.
P.
B.
M.
împotriva sentinței civile nr. 7152 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. , pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-I. A. DP C. I.
G.
M. N.
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: S. F. A.
