Decizia civilă nr. 9016/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9016/2013
Ședința publică din data de 25 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de reclamantul A. V. împotriva deciziei civile nr. 2511 din data de_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții D. G. A F.
P. S., F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform dovezii existentă la fila 2 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 323 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul dispozițiilor art. 137 al. 1 C.pr.civ., raportat la art. 20 al. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 324 C.pr.civ. invocă excepția tardivității formulării cererii de revizuire și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2498 din 13 mai 2010 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului S., s-a admis acțiunea reclamantului A. V. împotriva pârâtei A. F. P. A M. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 7024/2010 a pârâtei.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2545 lei reprezentând taxă poluare.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea de majorări de întârziere.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., precum și excepția invocată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin chitanța TS54111184/_ reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 2.545 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 7024/2010 aceasta din urmă comunicând refuzul său (fila 3).
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)].
Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O.G. nr. 50/2008 contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Astfel fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).
Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în sensul în care a fost formulată, în privința primului capăt de cerere.
Cererea de obligare a pârâtei la penalități urmează a fi respinsă, pentru următoarele:
Potrivit art. 10 din O.G. nr. 9/2000, dobânzile percepute sau plătite către
M. F. precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
În speță, ,,reglementările specifice"; sunt date de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală care statuează prin art. 70, că termenul de soluționare a cererilor contribuabililor este de 45 de zile de la înregistrare.
Textul legal invocat de reclamant în petitul cererii sale, și anume art. 120 alin. (1), se referă la majorări de întârziere calculate începând cu ziua următoare termenului de scadență.
Majorările de întârziere nu pot fi calculate din ziua în care reclamantul a achitat taxa de poluare, ci din ziua următoare termenului de scadență - 45 de zile de la solicitarea adresată organelor fiscale, pentru restituirea taxei.
Desigur, această solicitare va putea fi formulată numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii de față iar termenul de scadență se va calcula din ziua formulării solicitării de punere în executare a hotărârii, nicidecum din ziua achitării taxei de poluare.
Concluzionând, termenul de 45 de zile prevăzut în deja evocatul art. 70 din
O.G. nr. 92/2003 nu a fost depășit, astfel că pârâta nu a putut fi obligată la plata unor majorări de întârziere.
În privința cererii de chemare în garanție:
Reclamantul a achitat suma de 2.545 lei cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, încasată și administrată de către M. F. .
Adevărat, taxa de poluare, percepută în baza O.G. nr. 50/2008, constituie buget la Fondul de M. și se gestionează de către A. F. pentru M. .
În cazul de față însă, taxa de poluare a fost reținută dintr-o sumă achitată inițial bugetului de stat, fără a se proba vărsarea ei ulterioară către Fondul pentru M. .
Așa fiind, nu s-a putut susține că, în speță, chemata în garanție este beneficiara efectivă a taxei în litigiu, pentru a fi obligată la restituirea ei, sens în care cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2511 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, revizuentul A. V., recursul fiind înregistrat la data de 5 februarie 2013 (f.1)
Curtea a analizat prioritar conform art. 306 alin. 2 rap. la art. 304 pct. 5 C.pr.civ. excepția tardivității din perspectiva termenului în care se poate formula cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 al. 2 din Legea nr. 554/2004, având în vedere cele statuate prin Dec. Curții Constituționale nr. 1609/_, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.70/2011 sens în care Curtea constată că termenul de revizuire în cauză este de o lună, acesta fiind termenul general de revizuire prev. de art. 324 pct. 1 teza finală c.pr.civ.
Curtea reține că acest termen este aplicabil în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Actele emise de către CJUE se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În privința hotărârii menționată de către revizuient, publicarea s-a realizat la data de_ în numărul 160 seria C a Jurnalului Oficial.
De la această data, de publicare în periodicul oficial al Uniunii Europene, se va calcula termenul de o lună prev. de art. 322 c.pr.civ., iar față de data înregistrării cererii de revizuire aceasta apare ca nefiind depusă în termen.
Astfel cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 5 februarie 2013 (f.1 dos.) iar termenul de o lună, calculat potrivit art. 101 al. 3 C.pr.civ. s-a împlinit la data de_ .
În consecință, față de cele menționate anterior apare ca tardivă cererea de revizuire, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca tardivă cererea de revizuire declarată de revizuentul A. V. împotriva sentinței civile nr 2511 din 21 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013.
Președinte, F. T. | Judecător, M. H. | Judecător, D. M. |
Grefier, D. C. |
Red. D.M./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-I. D. D.
