Decizia civilă nr. 9183/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 9183/2013

Ședința publică de la 30 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. L. R.

Judecător V. G.

Judecător A. A. M. Grefier M. V. -G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. A J. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P.

Z., împotriva sentinței civile nr. 5645 din _ pronunțată în dosarul_ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat M. D. I. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5645 din _ pronunțată în dosarul_ al Tribunalului S., a fost admisă acțiunea reclamantului(ei) M. D. -I., formulată împotriva pârâtelor(ei) A. F. P. Z. și a fost obligată pârâtele(a) să restituie reclamantului(ei) suma de 5669 lei, reprezentând taxă de poluante, cu dobânda legală aferentă de la data plății -_ - până la achitarea integrală.

A fost dispusă anularea Deciziei de calcul nr. 1390/2012 emisă de AFP Z.

.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S. ,

invocată din oficiu, sens în care s-a respins acțiunea față de această pârâtă.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și a fost obligată chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Deliberând cu prioritate asupra excepției invocată în cauză, tribunalul a reținut următoarele:

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care

instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.

În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă caracterul său discriminator. Mai trebuie observat că obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 al.1, teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F.

P. a J. S., invocată din oficiu, a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant(ă) împotriva acesteia fiind respinsă, instanța reținând că înscrisurile a căror anulare se solicită nu au fost emise de aceasta.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului achiziționat dintr-un stat membru UE, reclamantul(a) M. D. -I. a solicitat pârâtei A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit pentru plata suma de 5669 lei (fila 10).

Reclamantul(a) a achitat la Trezoreria Z. suma de 5669 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței seria TS8 nr. 1610405/_ (fila 9), printr-o adresă ulterioară pârâta comunicând refuzul său de a restitui suma, la cererea reclamantului(ei).

Analizând actul normativ incident, respectiv prin Legea nr. 9/2012, tribunalul a reținut că taxa instituită prin această lege contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de

M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. A J. S., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F.

P. Z. ,

prin care se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă iar pe fondul

cauzei ca nefondată și menținerea sentinței cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile legale a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante cu dobânda legală, calculată de la data plății.

De asemenea, se susține că actul contestat nu este un act administrativ, astfel că nu poate face obiectul controlului de legalitate în temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Având în vedere aceste considerente, pârâta consideră că hotărârea recurată nu mai are suport legal.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Soluționând excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut corect că, prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată, iar reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

S-a mai reținut că, potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Astfel, instanța de fond corect a stabilit că, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului(ei) se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Totodată a mai constatat că, potrivit dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.

(1) din Ordinul nr. 1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.

În cazul de față, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant(ă).

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F.

P. a J. S., invocată din oficiu, a fost admisă corect de instanța de fond, acțiunea formulată de reclamant(ă) împotriva acesteia fiind respinsă, instanța reținând că înscrisurile a căror anulare se solicită nu au fost emise de aceasta.

Asupra cauzei pe fond, Tribunalul a reținut corect că,

în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului achiziționat dintr-un stat membru UE, reclamantul(a) M. D. -I. a solicitat pârâtei A.

F. P. Z. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit pentru plata suma de 5669 lei (fila 10).

Reclamantul(a) a achitat la Trezoreria Z. suma de 5669 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței seria TS8 nr. 1610405/_ (fila 9), printr-o adresă ulterioară pârâta comunicând refuzul său de a restitui suma, la cererea reclamantului(ei).

Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)].

Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În acest context, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Astfel fiind, instanța de fond a constatat corect că, constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.U.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

Tribunalul a mai reținut că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea a I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, s-a concluzionat astfel:

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei

lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Instanța de fond a constatat corect că, taxa percepută de organul fiscal este nelegală, sens în care a dispus anularea deciziei de calcul nr. 1390/2012 emisă de AFP Z. prin care aceasta a fost calculată.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru M., instanța de fond a admis corect cererea, raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a

O.G. 50/2008 din care rezultă că, taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A.

F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța va admite cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Instanța de fond a respins corect cererea față de pârâta DGFP S., dat fiind faptul că aceasta nu are atribuții în colectarea taxei de poluare, nefiind parte în raportul juridic fiscal dedus judecății.

Pentru considerentele arătate, Curtea constată temeinică și legală sentința civilă nr. 5645 din _ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., și urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. pr. civ. să respingă recursul ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către D.

G.

A F.

P.

S. în

nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F.

P.

Z.

împotriva

sentinței civile nr. 5645 din _ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte Judecător Judecător

S. L. R. V. G. A. A.

M.

Grefier

M. V. -G.

Fiind in concediu semnează Președintele Curții de A.

Judecător V. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9183/2013. Anulare act control taxe şi impozite