Decizia civilă nr. 9319/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 9319/2013

Ședința publică de la 03 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.

Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5.864 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat C. F. și chemata în garanție A.

F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite

- restituire taxă pentru emisiile poluante.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5.864 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a admis acțiunea reclamantului C. F., formulată împotriva pârâtei A. F. P. Z. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5314 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la data restituirii integrale a sumei, dispunându-se anularea Deciziei de calcul nr. 33534/ 2012 emisă de AFP Z. .

S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și a fost obligată chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.

Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia ci invocă caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură a vătăma interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.

Pentru considerentele de mai sus instanța a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta DGFP S. este nefondată și a fost respinsă.

Asupra cauzei pe fond

tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului achiziționat dintr-un stat membru UE, reclamantul C. F. a solicitat pârâtei A. F.

P. Z. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit pentru plata suma de 5314 lei (fila 10).

Reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 5314 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței seria TS9 nr. 0445893/_ (f.9), printr-o adresă ulterioară pârâta comunicând refuzul său de a restitui suma, la cererea reclamantului(ei).

Analizând actul normativ incident, respectiv Legea nr. 9/2012, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. A J. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z.

prin care se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată și desființarea sentinței cu privire la obligarea A.F.P. la plata dobânzii legale.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. Legii nr. 9/2012 a admis în mod nelegal acțiunea

reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante cu dobânda legală, calculată de la data plății.

A mai precizat pârâta că instanța de fond în mod eronat a motivat sentința cu privire la cererea de chemare în garanție, deoarece temeiul legal este Legea nr. 9/2012 și nu H.G. nr. 686/2008 care a fost abrogată prin art. 16 din Legea nr. 9/2012.

De asemenea, se susține că reclamanta nu a urmat procedura administrativ-jurisdicțională prev. de C.pr.fiscală și nici nu a atacat un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, iar adresa emisă de A.F.P. nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din această lege.

Invocând dispozițiile art. 5 și 10 din Legea nr. 9/2012, pârâta susține că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabil se realizează de către autoritatea fiscală potrivit prev. O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, republicată, cu modif.și complet. ulterioare. Așa fiind, actul emis, respectiv decizia de calcul a taxei reprezintă un titlu de creanță și poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.

Pârâta consideră că demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însă ca prealabil, actul cauzator al pagubei să fi fost desființat.

A susținut pârâta că măsurile stabilite prin Legea nr. 9/2012 sunt compatibile cu art. 110 din Tratatul CE, respectând exigențele și creând premisele legale pentru asigurarea atingerii unor standarde mai ridicate în ceea ce privește protecția mediului, în concordanță cu tendințele europene în domeniu.

Astfel, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

În opinia pârâtei, caracterul taxei prevăzute de Legea nr. 9/2012 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 3 a actului normativ, cât și din art. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, care enumeră categoriile de autovehicule pentru care se aplică această taxă pentru emisiile poluante provenite de la aceste autovehicule.

Având în vedere aceste considerente, pârâta consideră că hotărârea recurată nu are suport legal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

A mai precizat recurenta că reclamantul nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din O.U.G. nr. 92/2003 republicată și modificată.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității

, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 C.pr.fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307alin. 4 C.pr.civ., Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.

În ce privește excepția de inadmisibilitate privind lipsa procedurii

prealabile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004 (inclusiv pentru petitul de dobânzi) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neîntemeiata în conditiile în care refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este o condiție de fond pentru admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ a cărei îndeplinire rezulta din practica administrativa a pârâtelor anterioara introducerii acțiunii, din poziția procesuală a pârâtelor cât si din refuzul expres al acestora. În aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob. cu art. 2 alin 2 din Legea 554/2004. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.

Referitor la fond,

în prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia

că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care

C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data plătii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune așadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor

:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de

restituire în termenul prevăzut de lege. Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F.

P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5.864 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 03 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

M. D.

JUDECĂTOR,

R. -R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

GREFIER,

M. T.

Red.R.R.D./ .10.2013.

Dact.H.C./2 ex.

J. fond: I. D. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9319/2013. Anulare act control taxe şi impozite