Decizia civilă nr. 960/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 960/2013

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: R. -R. D.

GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A

M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 7320 din 25 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat C. D. C. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat C. D. C., avocat Iusco C. G., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 ianuarie 2013, doamna judecător S. M. a formulat declarație de abținere de la soluționarea prezentului dosar.

Curtea aduce la cunoștința reprezentantei reclamantului intimat acest aspect și lasă cauza la o strigare ulterioară, fixând ora 11,00, în vederea soluționării declarației de abținere.

La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei, la ora 11:00, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat C. D. C., lipsă fiind celelalte părți.

Instanța constată că prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 28 ianuarie 2013 s-a încuviințat cererea de abținere formulată de către doamna judecător S. M., membră a completului de judecată RTxA nr. 1, motiv pentru care în compunerea completului de judecată intră, conform planificării de permanență, domnul judecător R. R. D., în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești, aprobat prin Hotărârea C. S. M nr. 387/2005.

Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent C. D. C. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate pe cale separată.

Curtea reține cauza în pronunțată.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 7320 din 25 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea exercitată de reclamantul C.

D. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. -N.

.

A fost obligată pârâta A. F. P. a M. C. -N. la plata către reclamant a sumei de 482 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzii legale începând cu data de_ până la restituirea integrală a debitului.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

F. P. a M. C. -N. în contradictoriu cu chemata în garanție A.

F. Pentru M. .

A fost obligată chemata în garanție A. F. Pentru M. la plata către pârâta A. F. P. a M. C. -N. a sumei de 482 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzii legale începând cu data de_ până la restituirea integrală a debitului.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În fapt, reclamanta a achiziționat un autoturism marca Suzuki, nr. identificare TSMNZC725002006011, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, respectiv Ungaria, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul

O.U.G. nr. 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 482 lei la AFP C. -N., la data de_ .

În drept, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde

este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la o dată ulterioară, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza

T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

În ceea ce privește dobânda legală pretinsă, tribunalul a apreciat că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Prin urmare, instanța a apreciat că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului a fost admisă, pârâta a fost obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă instanța a admis și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., care a fost obligată să plătească pârâtei suma de 482 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta A. F. P. C.

-N.

, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului pârâta arată că instanta de fond, in esenta, retine si motiveaza ca reclamantul a achitat în data de_ suma de 482 lei cu titlu

de taxă de poluare pentru autoturismul marca Suzuki, nr. identificare TSMNZC725002006011, an fabricație 2012, conform chitanței depuse la dosar.

Pe fond acțiunea reclamantului este neîntemeiată, deoarece acesta nu a depus la dosar nici un document din care să rezulte că autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare ar fi fost înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Reclamantul a achizitionat un autovehicul marca Suzuki, nr. identificare TSMNZC725002006011, an fabricație 2012, inmatriculat in Romania în data de_, fără a fi fost înmatriculat anterior într-un alt stat membru UE, cum greșit a reținut instanța, reclamantul nedepunând nicio dovadă în acest sens: certificatul de înmatriculare într-un alt stat membru UE, contract de vânzare- cumpărare, etc.

Referitor la obligarea recurentei la plata dobânzilor aferente sumei de 482 lei, începând cu data de_ . solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, întrucât recurenta a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare pentru a acționa în consecință.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Or, în speță, reclamantul nu a depus niciun înscris din care să rezulte că autoturismul pentru a cărui înmatriculare s-a achitat taxa de poluare a fost anterior înmatriculat în vreun stat membru UE, motiv pentru care cererea prin care reclamantul solicită restituirea taxei întrucât ar contraveni normelor comunitare este neîntemeiată.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.3 C.proc.civ., se va admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -

  1. împotriva sentinței civile nr. 7320 din_ pronunțată în dosarul nr. _

    al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E:

    Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 7320 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

    Decizia este irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE

    JUDECĂTORI

    A.

    M. C.

    C.

    P.

    R. R. D.

    GREFIER

    1. B.

Red. C.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: A.M. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 960/2013. Anulare act control taxe şi impozite