Decizia civilă nr. 9701/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 9701/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE V. G.
Judecător S. L. R.
Judecător A. A. M. Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de către A. F. P.
B. împotriva sentinței civile nr. 3090/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. Năsăud, în contradictoriu cu reclamanta SC
M. R. SS privind și pe A. Fondului pentru Mediu, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3090/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. Năsăud a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC M. R. SS , în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. B.
.
A fost obligată pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 3.616 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, precum și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă, calculată pentru această sumă de la data achitării, până la restituirea efectivă, ca urmare a constatării nelegalității refuzului de restituire.
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamanta a solicitat pârâtei A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamanta achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A. F. P.
B.
, prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041
C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile legale În motivare se menționează că taxa specială de înmatriculare a fost încasată în temeiul art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311-312 din HG nr. 44/2004 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003. Raportat la aceste dispoziții legale mai sus precizate, solicită instanței a retine că autovehiculul achiziționat de către reclamant s-a înmatriculat pentru prima oară în România, autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în România, taxa specială a fost achitată de către reclamantă, persoană juridică care a și înmatriculat autovehiculul, autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către reclamanta, nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifica și tehnică.
Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamantă, era supus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare).
În contradictoriu cu reclamanta se mai arată că, prevederile art. 2141și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în baza cărora s-a datorat și încasat taxa specială de primă înmatriculare, nu au fost in contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Este bine cunoscut faptul ca art.90 din Tratatul CE, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsura de natura administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Însă, așa cum rezultă în mod textual și expres din chiar conținutul art.90 alin. 1 din Tratatul CE: ,,nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Norma mai sus indicată se referă la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Ca urmare instituirea criteriului, primei înmatriculări în România conferea taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depindea în nici un fel, așa cum s-a mai arătat de proveniența geografică sau națională a acestor autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau discriminatorie negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de prima înmatriculare în România.
Pe de altă parte se învederează și aspectul referitor la corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ce a fost prevăzut de art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și anume acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România, sau taxă specială de reînmatriculare în România.
Acestea sunt argumentele pentru care se apreciază că taxa de primă înmatriculare a fost corect percepută de la reclamant cu ocazia realizării primei înmatriculări a autovehiculului despre care acesta face vorbire in acțiunea introductivă. De altfel în cadrul acestor discuții, România și-a reafirmat ferm poziția de a nu renunța total la taxa specială de primă înmatriculare, acceptând în schimb să negocieze o modificare a acesteia, astfel că dovada în acest sens fiind emiterea OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, cu modificările și completările ulterioare, care înlocuiește taxa specială de primă înmatriculare, însă nu o elimină complet.
Un aspect de asemenea important de reținut este faptul că până la aceasta dată Curtea de Justiție a C.E., nu a stabilit printr-o decizie pronunțată în cadrul procedurii de infrigement, în baza art.226 si 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, ca România prin instituirea în Codul fiscal a taxei auto de primă înmatriculare și-ar fi încălcat obligațiile care-i incubă ca stat membru în virtutea tratatului, care includ și obligația de a înlătura orice barieră de natură fiscală sau vamală sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulației bunurilor în spațiul comunitar și că în consecință s-ar fi încălcat art.90 din tratat.
Cu privire la petitul reclamantului de se restitui odată cu taxa pe poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, se învederează faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală (art.112 înainte de republicare) iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile OMFP nr. 1899/2004.
Conform Cap.l. pct. 2 și următoarele din OMFP 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.
Totodată se critică și acordarea acestor dobânzi de la data achitării taxei, apreciindu- se că ar fi fost corect ca aceste dobânzi să fie pretinse de la data solicitării restituirii taxei.
În privința cheltuielilor de judecată se apreciază că nu se impune acordarea acestora deoarece nu se poate reține vreo culpă pârâtei care a perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut starea de fapt și normele legale aplicabile la data plății taxei de poluare, astfel s-a constat că, reclamanta SC M. R. SS a cumpărat și importat dint-un alt stat membru al UE un autovehicul second-hand, iar cu ocazia înmatriculării în România, aceasta a achitat în contul Trezoreriei Năsăud suma de 3616 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS2A nr. 5645263/_ .
Ulterior, prin cererea înregistrată la AFP B. sub nr. 3279/_, reclamantul a solicitat restituirea taxei, însă cu adresa nr. 23100/01/_ pârâta i-a comunicat că taxa s-a încasat legal și nu poate fi restituită.
La data achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamantă, pentru un autovehicul care a fost înmatriculat anterior într-un alt stat al UE, erau în vigoare prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr.571/2003, în temeiul cărora a și fost percepută taxa.
În mod corect tribunalul B. Năsăud a reținut ca esențial pentru rezolvarea problemelor de drept este incidența disp.art. l48 alin.2 și 4, rap.la art. 11 din Constituția României și analizarea disp. art. 90 paragraf l din Tratatul Comunității Europene invocat de reclamant.
Astfel, conform art. l48 alin.2 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare"; (prin L. nr. l57/2005, România a ratificat tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană);
Potrivit alin.4 al art. l48 din Constituție, autoritatea judecătorească (alături de Parlament, Președintele României și Guvern), garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prev.alin.(2) iar prin disp.art.11 alin.1 din Constituție, Statul Român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Instanța de fond a statuat că, în raport cu dispozițiile menționate din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, începând cu data aderării, respectiv 0l.0l.2007.
Din această perspectivă, tribunalul a constatat corect că disp. art. 2l4/l - 2l4/3 din Codul fiscal, începând cu data de 0l.0l.2007, contravin disp. art. 90 paragraf l din Tratatul Comunității Europene care se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor State membre" și "impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare"; .
Astfel, s-a arătat că, discriminarea la care face referire acest text din dreptul comunitar are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Românie.
In conformitate cu prev. art. 2l4/l din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al U.E.
In acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prev.art. 90 paragraf l din tratat și care trebuie respectate și de către Statul Român.
Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, nu se percepe o asemenea taxă.
S-a mai reținut corect că, în condițiile în care taxa a fost percepută cu încălcarea normelor comunitare, respectiv este o taxă încasată de organele fiscale cu încălcarea normelor de drept comunitar, nu se poate accepta ca aceasta să fie compensată în parte cu o altă taxă prevăzută de un alt act normativ ulterior, și anume cu taxa pe poluare prev. de OUG nr.50/2008 (ordonanță prin care au fost abrogate disp.art.214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003).
În consecință, instanța, dând efect direct dispozițiilor art. 110 parag.
1 din Tratat, a apreciat corect că îi revine sarcina de a elimina disfuncționalitățile constatate și, în speță, prin aplicarea directă a Tratatului, de a recunoaște dreptul particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța de fond în mod legal a admis acțiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta A. F.
P. B. să restituie reclamantului suma de 3.616 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, precum și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă, calculată pentru această sumă de la data achitării, până la restituirea efectivă, ca urmare a constatării nelegalității refuzului de restituire.
În privința dobânzii legale, instanța de fond a apreciat corect că aceasta se impune a se acorda reclamantei în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 și apoi ale Noului Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și
culpabilă a organului fiscal al statului. A admite teza avansată de pârâți în sensul că dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, independent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, înseamnă a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Totodată în mod corect instanța de fond a acordat dobânda legală de la data plății nejustificate a taxei, întrucât de la acea dată, reclamantul a fost privat de folosirea sumei de bani achitată cu titlu de taxă.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la acele cheltuieli de judecată în condițiile în care aceasta se găsește în culpă procesuală în declanșarea prezentului litigiu prin perceperea unei taxe ce s-a dovedit în
condițiile prezentate mai sus a fi nelegal încasată cu încălcarea legislației europene și a practicii Curții de Justiție.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 3090 din_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. Năsăud, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
V. G. S. | L. R. | A. | A. M. |
fiind în concediu, semnează Președintele Curții de Apel
V. M.
Red. V.G. dact. GC 2 ex/_
GREFIER
V. D.
Jud.primă instanță: A.M.P.
