Decizia civilă nr. 9888/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 9888/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I. Grefier N. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. a județului S. în numele ADMINISTRAȚIEI F.
P. Z., împotriva sentinței civile nr. 5919 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat I. L.
-A. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5919 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S.
, s-a admis acțiunea reclamantului ILYES L. A. și a fost obligată DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. -S. prin A. F. P.
Z. să-i restituie suma de 8088 lei, reprezentând taxa pe poluare achitată cu chitanța seria TS 2A nr.2504587 din_ .
S-a admis cererea de chemare în garanție a M. ui M. - A. F. pentru M., care a fost obligată să vireze în contul Administrației F. P., suma încasată de la aceasta, cu titlu de taxă pe poluare.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat, dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul second-hand, pentru care a fost obligat să plătească, după data de 01 iulie 2008, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, o taxă pe poluare, conform legislației interne,
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. a județului S. în numele ADMINISTRAȚIEI F.
P. Z. ,
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingeri acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibila și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii fiscale ca nefondat.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 punct.7. 8,9 Cod Procedura Civila și în considerarea disp. art. 3041C. pr. civ., pârâta a susținut că consideră criticabilă sentința atacată deoarece instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea și a dispus obligarea AFP la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legala de la data plății acesteia și până la data restituirii efective, în condițiile în care reclamantul nu a solicitat anularea vreunui act și nici să se constate refuzul nejustificat, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punct 6 Cod procedura Civila.
Stabilirea cuantumului sumei și a obligației plății taxei de poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 au fost stabilite prin Decizia de calcul a taxei pe poluare emisa de A. F. P. în urma căreia reclamantul a plătit suma. Prin urmare, decizia de calcul a rămas definitiva nefiind exercitata procedura administrativ fiscala astfel ca în lipsa anularii deciziei de calcul de către instanța de judecata nu poate fi restituita taxa de poluare. Formularea ulterioara a unei cereri de restituire nu mai poate fi luata în considerare în acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa urmării procedurii administrativ fiscale. În ceea ce privește adresa emisa de către
AFP, aceasta nu constituie un act administrativ fiscal potrivit art. 41 Cod procedura Fiscala ci prin aceasta organul fiscal a explicat reclamantului de ce solicitarea sa de restituire nu poate fi soluționata în mod favorabil.
Acest punct de vedere nu întrunește caracteristicile prevăzute de art. 2 alin.
1 lit. A din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi cenzurat pe cale judiciara.
Hotărârea preliminara a CJUE ( în baza art.267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulata chestiunea prejudiciala.
Menționează faptul că efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 - Tatu nu sunt incidente în speța de fata.
În acest context, demersul judiciar al reclamantului, nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însa ca în prealabil actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost desființat .
Fără o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în întimpinarea depusa la dosarul cauzei.
Referitor la acordarea dobânzii legale solicită de asemenea respingerea și acestui capăt de cerere ca nefundat.
În ipoteza în care se va aprecia că acțiunea este fondata solicită menținerea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., pentru motivele arătate în cererea de chemare în garanție.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu,
A. F. pentru M. și M. M. .
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. a județului S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5919 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Octombrie 2013.
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, M. -I. I. |
Grefier, N. T. |
Red.S.A./dact.C.G.
2 ex./_ Jud.fond: M. S.