Încheierea civilă nr. 1339/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1339/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu din data de_ Instanța constituită din:

Judecător O. R. G. Grefier C. -G. H.

Pe rol este judecarea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta S.C. A. T. S.R.L. în cauza ce face obiectul dosarului în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S.C. A. T. S.R.L. și pe pârât A.

F. P. a M. C., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, se constată lipsa părților.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuția reprezentantului petentei aspectele invocate în cererea de îndreptare a erorii materiale privind numărul chitanței și cuantumul sumei, față de actele depuse în probațiune în acest dosar, și anume; chitanța seria TS8 nr. 6053676 din data de_ privind suma de 1965 lei (fila 15 dosar), decizia de calcul pentru suma de 1965 lei (fila 16), precum și împrejurarea că prin Sentința civilă nr. 5046/_, pronunțată în dosarul nr.

_, s-a dispus restituirea sumei de 1510 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

Reprezentantul petentei arată că societatea reclamantă a înregistrat trei dosare, pentru restituirea a trei taxe de poluare diferite și dat fiind că au fost pronunțate trei hotărâri prin care s-a dispus restituirea acelor taxe, prezenta cerere este lipsită de interes. Mai arată că a depus la finanțe cereri pentru recuperarea sumelor din hotărârile judecătorești pronunțate.

Reprezentantul petentei arată că renunță la judecata cererii de îndreptare a erorii materiale și solicită instanței să ia act de această renunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată de petenta S.C. A. T. S.R.L. și înregistrată pe rolul instanței la data de 10 iulie 2013, s-a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în Sentința civila nr. 5298/2013 pronunțată la data de_ în dosarul nr._, solicitând ca în urma efectuării demersurilor necesare, sa fie corectată sentința civila mai sus menționata astfel: în primul rând, este greșit numărul chitanței și data la care s- a achitat taxa de poluare.

Numărul corect asa cum rezulta din actele existente la dosarul cauzei este TS6 Nr. 3424971 din data de_ și nu TS8 Nr. 6053676 din data de 14.0., asa cum greșit apare în cuprinsul hotărârii.

1

De asemenea, instanța a consemnat greșit în cuprinsul Sentinței Civile nr. 5298/2013 pronunțata în dosarul nr._ și cuantumul sumei solicitate de reclamantă, astfel ca aceasta a reținut în mod eronat că ar fi solicitat suma de 1.965 lei pe când, așa cum rezulta din cererea de chemare în judecata și din actele existente la dosarul cauzei, reclamanta a solicitat suma de 1.510 lei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 442 CPC.

Analizând înscrisurile de la dosar, precum și cererea de îndreptare a erorii materiale, instanța reține următoarele:

Prin Sentința nr. 5298/_, pronunțată în dosarul civil nr._, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de petentă și a fost obligată pârâta A. F. P. C. -N. să restituie reclamantei S.C. A. T.

S.R.L. suma de 1965 lei, cu titlul de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.

La pronunțarea acestei soluții au fost avute în vedere actele depuse de către reclamantă în probațiune, și anume: chitanța seria TS8 nr. 6053676 din data de_ privind suma de 1965 lei (fila 15 dosar), decizia de calcul a taxei de poluare în sumă de 1965 lei (fila 16) și actele privind autoturismul achiziționat de reclamantă (f. 12-14).

La data de_, fixată în camera de consiliu în vederea soluționării cererii de îndreptare a erorii materiale, reprezentantul petentei a arătat că renunță la judecarea acestei cereri.

Potrivit prevederilor art. 246 alin. 1 C.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință fie prin cerere scrisă.

Tribunalul apreciază că sunt întrunite condițiile art. 246 C.pr.civ, sens în care urmează a lua act de renunțarea la judecata cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petentă la data de 10 iulie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Ia act de renunțarea la judecarea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta S.C. A. T. S.R.L., cu sediul în C. -N., str. Valea Chintaului FN, județul C., având CUI RO18756768 și numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului C. J_, cu sediul procesual ales la avocat Tudor M., în C. -N., str. General T. M., nr. 48, ap. 5-6, județul C. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 16 Iulie 2013.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

C. -G. H.

Red:O.G./C.H./_ /5ex.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1339/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare