Încheierea civilă nr. 1845/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 1845/2013

Ședința publică din data de 17 octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul

R. M., împotriva pârâtei P. C. Ș. -M., având ca obiect obligația de a face. La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar la data de_, acordul pârâtei cu renunțarea la judecată a reclamantului.

Tribunalul, în procedura verificării competenței prevăzută de art. 131 Cod pr. civilă, se declară competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei potrivit art. 95 pct. 1 Cod pr. civilă raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, față de cererea de renunțare la judecată depusă la dosar și de acordul pârâtei, precum și de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, instanța reține dosarul în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul R. M., în contradictoriu cu pârâta P. C. Ș. -M., a solicitat obligarea pârâtei să dispună radierea autoturismului marca Mitsubishi Pajero având nr. de identificare JMB0NV460WJ004814, serie de motor CL1342, din evidențele pârâtei.

În motivare s-a arătat că autoturismul marca Mitsubishi Pajero a fost achiziționat in cursul anului 2012 (_ ), de la numitul P. D., domiciliat in București. In urma modificărilor legislative intervenite in cursul anului 2012 si la începutul anului 2013 privind modalitatea de înmatriculare a acestor autovehicule, reclamantul nu a înțeles să achite taxa aferentă dispusă de codul fiscal și de ordonanța specială privind taxa de mediu.

Din lipsa de fonduri bănești, precum și reparațiile capitale care trebuiau efectuate în vederea punerii in circulație în condiții de siguranța a acestui autovehicul, a înțeles să solicite comunei S.

M. radierea din evidentele instituției - taxe si impozite locale -, fiind în imposibilitate de a se folosi de acest vehicul. Chiar dacă legea 571/2003 privind codul fiscal cu modificării ulterioare dispune în art. 261 al. 1, că toate persoanele care au în proprietate un mijloc de transport si înmatriculat in România, datorează o taxă anuală.

Această dispoziție legală face distincție clară între proprietarul cu mijloc de transport înmatriculat in România și proprietarul cu mijloc de transport neînmatriculat în România cu coroborare directă cu art. 118 lit. b si c din HG 44/2004 unde se prevede că impozitul este datorat până la radierea din evidențele fiscale ale unităților administrativ teritoriale.

S-a purces și la efectuarea procedurii prealabile astfel cum aceasta a fost prevăzută prin disp. Codului fiscal și a legii contenciosului administrative nr. 544/2006, unde se prevede fără drept de tăgadă că orice solicitare efectuată împotriva unităților administrativ teritoriale poate fi atacat în contencios în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a răspunsului. In cauza de față răspunsul a fost comunicat în data de_ prin adresa nr. 3001/_, prin care s-a respins cererea, motivat de obligația reclamantului de a încheia un contract de vânzare - cumpărare cu o terță persoană fără a avea posibilitatea menținerii posesiei și radierea din evidențele comunei.

1

In drept s-au invocat disp. Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal modificat, HG 44/2004, legea 544/2006 a contenciosului administrativ.

Ulterior, prin înscrisul depus la f. 26 dosar, reclamantul arată că înțelege să renunțe la judecată în dosarul nr._ .

Față de acest înscris și de dispozițiile art. 406 Cod procedură civilă, tribunalul va da eficiență acestui act procesual de dispoziție.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Ia act de cererea de renunțare la judecata acțiunii formulată de reclamantul R. M., domiciliat în loc. Ș. M., nr. 118, jud. Bistrița-Năsăud, CNP 17405060013, identificat cu CI seria XB nr. 3., în contradictoriu cu pârâta P. comunei Ș. -M. , cu sediul în loc. Ș. M.

, nr. 243, jud. Bistrița-Năsăud.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică azi, _

.

PREȘEDINTE,

B. L. T.

M.

D.

GREFIER,

Red/dact: BLT/HVA

_ /4ex

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1845/2013. Contencios. Obligația de a face