Încheierea civilă nr. 1867/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1867/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 31 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. D. G. și pe pârâta A. F. P. A M. C.
-N., chemat în garanție A. F. Pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu se constată lipsa părților.
Soluționarea cererii s-a făcut fără citarea părților conform dispozițiilor art.281 alin.2 Cod de procedură civilă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
TRIBUNALUL
Reține că prin cererea formulată de reclamantul S. D. G. și
înregistrată în prezentul dosar la data de_ se solicită instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 14329/2013 din_ în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată încuviințate de instanță în favoarea reclamantului.
În motivare arată că în fapt, la ședința publică din_ s-a prezentat din partea reclamantului reprezentantul său legal, avocat Tehei L. Calin, care, prezent fiind și luând cuvântul pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.
La data de_ a fost depusă la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 239 lei conform OG 80/2013 privind noile taxe judiciare de timbru, iar în ceea ce privește onorariul de avocat reprezentantul nostru a depus la dosar chitanța nr. 005/_ emise de Cab. Av. Tehei L. Calin, în suma de 500 lei, documente care se află, la dosarul cauzei.
Așadar, cuantumul cheltuielilor de judecata reprezentând taxa judiciară de timbru este de 239 lei, și nu de 39 lei.
Datorită acestor inadvertențe existente în conținutul sentinței s-a aflat în imposibilitate de a-și recupera de la pârâtă cheltuielile ocazionate cu judecarea acestei cauze.
Din toate aceste considerente, se impune admiterea cererii astfel cum a fost formulată, dispunând îndreptarea erorilor materiale strecurate în Sentința civila nr. 14329/2013.
1
În drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 442-444, art. 451 al.4 din N.C. pr. Civ.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate
și a dispozițiilor legale incidente reține că potrivit dispozițiilor art.442 Cod de procedură civilă erorile materiale sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Din analiza Sentinței civile nr. 14329/2013 reiese că instanța a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,30 lei, reprezentând onorariul avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reclamantul a achitat însă pentru cererea de chemare în judecată o taxă de timbru în cuantum de 239 lei, în temeiul art. 1 din O.U.G. 80/2013 (fila iar onorariul avocațial solicitat fost acordat parțial, respectiv 300 lei, deși reclamantul a solicitat 500 lei (fila 27 dosar).
La acordarea cheltuielilor de judecată instanța a avut în vedere gradul redus de complexitate al cauzei, caracterul repetitiv al acestui tip de cereri, gardul redus de complexitate și munca depusă de avocat, apreciind că suma de 300 lei reprezintă o cheltuială reală și efectivă.
Prin urmare instanța a comis o eroare de calcul matematic la acordarea cheltuielilor de judecată, astfel că cererea este întemeiată.
Având în vedere considerentele ce preced, Tribunalul va admite cererea formulată de reclamantul S. D. pentru îndreptare eroare materială și în consecință, va îndrepta eroarea materială strecurată în sentința nr.14329/2013 pronunțată în dosar nr._ în sensul că cuantumul cheltuielilor de judecată la care este obligată pârâta AFP C. și urmare a admiterii cererii de chemare în garanție A. F. pentru M. este de 539, lei și nu 339, lei cum din eroare s-a menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea formulată de reclamantul S. D. cu domiciliul procesual ales la cab av Tehei Călin în C. -N., str. A., nr.24, jud. C. pentru îndreptare eroare materială și în consecință :
Îndreptă eroarea materială strecurată în sentința nr.14329/2013 pronunțată în dosar nr._ în sensul că, cuantumul cheltuielilor de judecată la care este obligată pârâta AFP C. și A. F. pentru M. este de 539,
lei și nu 339, lei cum din eroare s-a menționat.
Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinței. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de _
Președinte, Ana-SS
Grefier,
C. -G. H.
Red/Dact./SS/4ex. /C.H. 31 Octombrie 2013
2