Încheierea civilă nr. 5588/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 5588/2013
Ședința publică de la 29 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. L.
GREFIER: C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. L. -I. și pe pârât I. P. J. C. - S. P.
C. R. P. DE C. SI I. A A., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, iar reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare.
Se constată că la data de_ s-a depus prin registratura instanței din partea reclamantei o cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 82 și art. 246 C.pr.civ..
Solicită instanței să constate renunțarea reclamantei la judecată în prezenta cauză printr-o încheiere dată fără drept de apel.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamanta
C. L. -I. a solicitat obligarea pârâtei I. P. J. C. - S.
P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor să fie obligată la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei de poluare.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
Pârâta I. | prefectului județului C. - S. P. | C. | R. | P. | |
de C. | și Î. | a Vehiculelor nu a formulat întâmpinare. |
1
La data de_ s-a depus prin registratura instanței din partea reclamantei o cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 82 și art. 246 C.pr.civ..
Potrivit prevederilor art. 246 alin. 1 C.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință fie prin cerere scrisă.
Tribunalul apreciază că sunt întrunite condițiile art. 246 C.pr.civ, sens în care urmează a lua act de renunțarea reclamantei C. L. -I. la judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâta I. P. județului C., S. P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor, având ca obiect obligație de a face.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Constată renunțarea reclamantei C. L. -I., cu domiciliul în C. -
N., str. M., nr. 74, ap. 43, jud. C., la judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâta I. P. județului C., S. P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor, cu sediul în C. -N., B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 58, jud. C.
, având ca obiect obligație de a face.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .
Președinte,
E. L.
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 01 Aprilie 2013
Red. L.E. /tehnored. C.H. 4 ex./10 aprilie 2013
2