Încheierea civilă nr. 981/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 981/CC/2012

Ședința Camerei de Consiliu de la 25 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. O. -S.

Grefier C. -G. H.

Pe rol este soluționarea cererii de preschimbare termen formulată în cauza privind pe reclamant V. C. V. și pe pârât A. F. P. A M.

C. și pârât A. F. Pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, se constată lipsa părților.

P. edura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra cererii de preschimbare termen.

TRIBUNALUL

Analizând cererea, reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 18 aprilie 2013 de către petentul V. C.

V. în calitate de reclamant în prezentul dosar, acesta a solicitat instanței preschimbarea termenului de judecată fixat în urma repartizării aleatorii în data_, cu un termen de judecată mai scurt.

În motivarea cererii au fost invocate următoarele considerente de fapt și de drept:

Conform întregii legislații europene și a practicii judiciare române, taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.

Statul român prin AFP a încasat în mod ilegal taxa specială de primă înmatriculare (ilegală și discriminatorie) în sumă de 1608 Ron rămasă încă nerestituită de la data de_, privindu-l pe petent de toate cele 3 atribute ale dreptului de proprietate asupra acelei sume de bani.

În situația în care termenul de judecată va fi la o dată atât de îndepărtată,_, chiar și instanța de judecată continuă prelungirea prejudicierii petentului, în legătură cu restituirea taxei de poluare mai sus menționate.

Date fiind cele de mai sus, în opinia petentului, se impune admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 153 alin. (3) Cod procedura civilă, formulez prezenta:

Analizând cererea formulată, Tribunalul reține următoarele:

Reclamantul a cumpărat un autoturism, anterior înmatriculat într-un stat comunitar.

Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a achitat la data de_ o taxă specială de primă înmatriculare în cuantum de 1608 lei, cu chitanța nr. 7562534 emisă la data de_ de către A.F.P. C. -N. .

1

La data de 14 februarie 2013 reclamantul a înțeles să acționeze în instanță pe pârâta A.F.P. C. -N. și pe pârâta A. F. Pentru M., solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei achitată cu titlul de taxă de primă înmatriculare, împreună cu dobânda legală, începând cu data achitării taxei de poluare și până la data restituirii efective.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost repartizată spre soluționare completului 18 C, având primul termen de judecată la data de

17 octombrie 2013, termen stabilit în urma repartizării aleatorii, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. 1 din Legea 304/2004.

Referitor la obiectul cauzei de față instanța constată, fără a antama fondul cauzei, că reclamanta a învestit instanța cu o cerere de obligare a pârâtei la

înmatricularea pe numele său, fără plata taxei de poluare, a unui autoturism înmatriculat în prezent într-un alt stat.

La data de_ petentul a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată stabilit în urma repartizării aleatorii.

Potrivit dispozițiilor art. 153 alin. 3 din Codul de procedură civilă, termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți.

Acest termen de judecată, chiar dacă la o primă vedere apare a fi nerezonabil, din perspectiva soluționării cauzei în acord cu dispozițiile CEDO, este acordat în consonanță cu logistica și posibilitățile sistemului de a face față numărului mare de cereri formulate.

Termenul de judecată stabilit în cauză este în acord și cu programul de normare a muncii, în ceea ce privește numărul maxim de cauze ce se pot înregistra, ținând cont și de numărul mare de cauze având același obiect înregistrat pe rolul Tribunalului C. .

O preschimbare a termenului de judecată este de natură să impună o încărcătură mult prea mare ca aceasta să poată fi gestionată în condiții rezonabile, iar cererea să poată fi analizată în mod corect și complet, din perspectiva tuturor motivelor și a apărărilor formulate de părți.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va respinge cererea formulată de reclamant de preschimbare a termenului de judecată și va menține termenul acordat conform repartizării aleatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată la 18 aprilie de către petenta V. C. V. , domiciliat în C. -N., str. Hameiului, nr. 10, ap. 1, jud. C. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Președinte,

M. O. -S.

Grefier,

C. -G. H.

red. MOS-dact C.H. / 2 ex./ 25 Aprilie 2013

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 981/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare