Sentința civilă nr. 10197/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10197/2013

Ședința publică de la 12 Iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.

-V.

B.

Grefier C. -S.

Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC C. M. & DS și pe pârât A. F. P. D., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, sens în care, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de_ pe rolul Tribunalul Cluj reclamanta SC C. M. & DS a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a mun. D. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8004 lei achitată cu titlul de taxă de poluare, cu plata dobânzii legale în materie fiscală de la data de_ și până la data restituirii efective.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, pentru a-și înmatricula în România un autoturism, deja înmatriculat într-un stat membru al UE i s-a solicitat achitarea unei taxe poluare, calculată la suma de 8004 lei și pe care a achitat-o cu chitanța seria TS5 nr. 1283844/_ . Reclamanta consideră că perceperea acestei taxe contravine principiilor fundamentale ale Tratatului CE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 6-12, art. 30-37 T.R.C.E., art. 3 alin. a și art. 3 lit. c T.U.E., art. 3 lit. a și art. 3 lit. c T.A., T.A.R.U.E., Constituția României.

Cererea a fost legal timbrată în conformitate cu prev.art.3 lit. m din Legea nr.146/1997.

Pârâta A. F. P. a mun. Cluj-Napoca a depus întâmpinare ( filele 19)

prin care au solicitat respingerea cererii pe excepția inadmisibilității, cât si ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 în baza cărora a fost percepută taxa de poluare nu contravin normelor dreptului comunitar.

Pârâta A. F. P. a mun. Cluj-Napoca a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Cererea de chemare în garanție a fost motivată în drept pe disp.art.60-63 cod

pr.civ.

In ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare acestea este

neîntemeiată întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 este și în prezent suspendată jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE. Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamanta a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 8004 lei cu chitanța seria TS5 nr. 1283844/_ .

Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.50/2008 în forma modificată prin OUG nr.117/2009.

La data de_ reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, astfel persoana fizică sau juridică care face înmatricularea are obligația plății taxei cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar taxa de poluare nu poate face obiectul unei restituiri (f. 6).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A. F. P. Cluj-Napoca urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei suma de 8004 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată.

În ce privește dobânda fiscală, urmează a fi respinsă nefiind incidente disp.art.124 din OG nr.92/2003, întrucât perceperea taxei din speța cu încălcarea

prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicita ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun.

Întrucât pârâta A. F. P. Cluj-Napoca a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și va obliga pe chemata în garanție să plătească pârâtei A. F. P. a mun. Cluj-Napoca suma de 8004 lei reprezentând taxă de poluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâta.

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant SC C.

M. & DS,

cu sediul în D., str. M. V., nr. 29, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului D.,

cu sediul în

D., str. M. E., nr. 2, jud. Cluj.

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 8004 lei cu titlu de taxă de poluare.

Respinge cererea pentru dobânda fiscală.

Admite cererea de chemare în garanție, formulata de pârâtă, împotriva chematului în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., sector 6, str. S. I. nr. 294, corp A.

Obligă chemata în garanție să achite pârâtei suma de 8004 lei cu titlu de taxă de poluare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Grefier,

C. -S. Ș.

RED./DACT./CB/CȘ_ /5Ex.

C.Ș. 08 Iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 10197/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare