Sentința civilă nr. 10219/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10219/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. | -V. | B. |
Grefier C. -S. | Ș. |
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. T. C. și pe pârât I. P. - S. P. R. P. DE
C. ȘI Î. V. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar cererea este legal timbrată.
Se constată de asemenea faptul că la data de_ s-a depus la dosar un script din partea reclamantului la care a anexat adresa nr. 70226/_ emisă de pârâtă.
La data de_ s-a depus la dosar un script care aparține dosarului cu nr._, sens în care instanța dispune desprinderea de la dosar a filelor 14, 15 și atașarea acestora la dosarul cu nr._ .
La data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei, prin care se invocă pe cale de excepție neîndeplinirea procedurii prealabile.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr._, reclamantul F. T. C. a solicitat obligarea pârâtei I. P. județului
C. - S. P. Comunitar R. P. de C. și Î. a Autovehiculelor să procedeze la înmatricularea autovehiculului proprietatea reclamantului, marca BMW cu nr. de identificare WBAVC11090VB15564, fără plata taxei pentru emisiile poluante, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta I. P. județului C. - S. P. Comunitar R. P. de C. și Î. a Autovehiculelor a formulat întâmpinare la data de _
, invocând, pe cale de excepție, neîndeplinirea procedurii prealabile.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca BMW, cu nr. de identificare WBAVC11090VB15564 înmatriculat în alt stat al Uniunii Europene. Ulterior achiziționării, a demarat procedurile pentru înmatricularea acestuia în România.
La data de_, reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere prin care a solicitat înmatricularea autoturismului, însă cererea sa a fost respinsă ( f.13).
}n ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, instanța o va respinge, având in vedere că prin adresa nr. 70226/_ emisă de S.P.C.R.P.C.I.A C. rezultă că această procedură a fost urmată (f. 13 dosar).
Tribunalul apreciază că refuzul pârâtei de a înmatricula acest autoturism în absența taxei de poluare este un refuz nejustificat prin prisma următoarelor argumente :
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Avându-se în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a O.U.G 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea adusă prin Legea 329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009, instanța reține că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită obligarea Instituției P. - S. public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor la înmatricularea autovehiculelor fără plata taxelor de poluare cumpărate dintr-un stat membru al UE după această dată, cum este cazul și în speța de față.
Instanța apreciază că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente instanța consideră că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatilor Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlaturată de la aplicare.
Instanța reține că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită
categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului. Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Instanța apreciază că taxa de emisii poluante reglementată prin Legea 9/2012, forma in vigoare până la data de_, aduce atingere acelorași principii comunitare ca și taxa pentru emisii poluante, astfel încât concluziile de mai sus referitoare la taxa de poluare se impun și cu privire la taxa pentru emisii poluante reglementată prin Legea 9/2012, forma in vigoare până la data de_ .
În consecință, tribunalul apreciază că în mod nelegal pârâta a condiționat înmatricularea autoturismului reclamantului de plata taxei de poluare reglementată de dispozițiile Legii 9/2012, forma in vigoare până la data de_, dispoziții care nu sunt compatibile cu dreptul comunitar, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, urmând să fie admisă.
Bineînțeles această dispoziție nu înlătură necesitatea îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de lege în vederea înmatriculării unui autoturism.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei procedurii prealabile.
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. T.
C.
, cu domiciliul în comuna Ceanu Mare, sat S., nr. 60 A, jud. C., în contradictoriu cu pârâta I. P. jud.C. -S. P. Comunitar R. P. de C. și Î. a Autovehiculelor
cu sediul în C. -N. B-dul 21 D. 1989 nr.58, jud.C. .
Obligă pârâta la înmatricularea autovehiculului marca BMW cu nr. de identificare WBAVC11090VB15564 fără plata taxei de poluare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2013.
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
C. -S. Ș.
RED./DACT./CB/CȘ_ /4 ex.
C.Ș. 19 Iunie 2013