Sentința civilă nr. 10263/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr.10263/2013
Ședința publică din 13 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: L. -A. C.
Grefier: D. -P. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul
R. V. și pe pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. SI I. A A., cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut se constată lipsa părților.
P. edura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosar în data de_, din partea reclamantului prin reprezentantul ales, concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de_, reclamantul R. V. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta I. P. J.
C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A VEHICULELOR, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la înmatricularea fără achitarea taxei de poluare, a autoturismului proprietate personală, marca Fiat Ducato, cu nr. de identificare ZFA23000005741325.
În motivare, reclamantul a arătat că, a achiziționat, acest autoturism marca Fiat Ducato, care anterior a fost înmatriculat în Germania din data de_, iar ulterior dobândirii autoturismului a efectuat toate demersurile necesare pentru înmatricularea acestuia în România.
A solicitat Instituției P. J. C. - S. ui P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor C. să-i înmatriculeze acest autocamion fără plata taxei de poluare pentru autovehicule, însă a fost condiționat de plata taxei de poluare pentru autovehicule.
Considerând că taxa de poluare este nelegală, reclamantul a promovat prezenta acțiune. Pârâta I. P. C. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul deține un vehicul marca Fiat Ducato, cu nr. de identificare ZFA23000005741325, fabricat în anul 1999, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul art. 4 alin 1 lit. a din Legea nr.9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Reclamantul nu a solicitat pârâtei, în scris, înmatricularea autoturismului fără plata taxei pentru emisiile poluante.
La termenul de judecată din data de_, instanța, din oficiu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, față de aspectul că reclamantul nu a probat că ar fi efectuat procedura prealabilă.
Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către instanță din oficiu, instanța o va admite, pentru următoarele argumente:
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 109 alin.2 din C.pr.civilă "În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege";, situație identică și în cazul de față, unde, potrivit art. 7 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, ori așa cum rezultă din actele de la dosar, reclamantul nu a făcut dovada că a urmat această procedură prealabilă, sens în care, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu
, și în consecință va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâta I. P.
C. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculări a A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către instanță din oficiu și în consecință respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. V. , cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. D. nr. 25, ap. 13, jud. C. în contradictoriu cu pârâta I. P. C. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculări a A., cu sediul în C. -N., str. Albac nr. 15, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. -A. C. DP O.
Red. 4 ex./L.A.C./D.M.
_
2