Sentința civilă nr. 10374/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.10374/2013

Ședința publică din data de 13 iunie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.

GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC IT MANAGEMENT CONSULTING S. (fostă SC L.

& B. C. S. ) și pe pârâta A. F. P. A MUN.C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei, av.Turdeanu Ștef Flaviu, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, față de împrejurarea că nu s-au formulat cereri de amânare și nu s-au invocat excepții, instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbateri judiciare.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11958

lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală de la data achitării și până la restituirea acesteia, fără cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , reclamanta SC IT MANAGEMENT CONSULTING S. (fostă SC L. & B. C. S. ) a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N. ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 11958 lei cu titlu de taxa de poluare cu dobânda legala calculata la aceasta suma, începând de la data plății si pană la restituirea efectiva, fără cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii reclamanta arată că a achitat la A. F. P. a

M. C. -N. suma de 11958 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDB9016621R604001, conform chitanței seria TS6 nr.3373166 din data de_ .

Consideră reclamanta că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie, în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene .

In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art.7, 8 din Legea nr.

554/2004, OUG 50/2008, Legea 9/2012, OUG 1/2012.

Procedând la soluționarea acțiunii, raportat la actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

La data de_ reclamanta SC IT MANAGEMENT CONSULTING S.

(fostă SC L. & B. C. S. )

a achitat suma de 11958 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDB9016621R604001, conform chitanței seria TS6 nr.3373166 din data de _

, la A. F. P. a Mun. C. -N., autoturismul fiind înmatriculat anterior

în Belgia la data de_ . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP C. -N., cu solicitarea de a-i fi restituită.

Reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare însă pârâta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr.50876 a arătat că se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule, astfel că taxa achitata nu poate face obiectul restituirii (fila 12).

Tribunalul analizând legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 01 ianuarie 2010, reține următoarele aspecte:

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja

cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Avându-se în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a O.U.G 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea adusă prin Legea 329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009 reținem că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_, cum este cazul și în speța de față.

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările aduse prin Legea 329/2009, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, in jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr- un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate in România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speța fie spre cele deja înmatriculate in România, fie spre cele produse in România.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care în baza art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004 va admite cererea reclamantei, pârâta

AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Tribunalul apreciază că se poate acorda dobânda legală, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea în contencios formulată de reclamanta SC IT MANAGEMENT CONSULTING S. (fosta SC L. & B. C. , S. ) cu sediul în

C. -N., str. Horea nr.57, ap. 10A, jud.C., în contradictoriu cu pârâta A. F.

  1. a M. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud. C. și în consecință:

    Obligă pârâta AFP C. -N. să restituie reclamantului suma de 11958 lei cu titlu de taxa de poluare, cu dobânda legală de la data achitării_ și până la data restituirii acesteia.

    Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. Ț. D. C.

Red.A.Ț./C.B./2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 10374/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare