Sentința civilă nr. 10749/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10749/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant K. E. și pe pârât D. G. A F. P. C., pârât A. A F. P. A M. C., pârât A. F. P.
M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul din oficiu dispune repunerea pe rol a cauzei și, pe baza înscrisurilor de la dosar, reține cauza în pronunțare sub aspectul perimării.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamant K. E. a solicitat anularea Deciziei nr. 94/_ emisă de pârâta D. G. A F. P. C., pârât A. A F. P. A M. C., pârât A. F. P. M. CONSILIUL LOCAL AL M. C. NAPOCA
.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În ședința publică din data de_, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul temeiul art. 1551din codul de procedură civilă întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță.
Potrivit art. 248 din Codul de procedură civilă, "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an";, iar conform art.252 alin. 1, perimarea se constată și din oficiu.
Astfel, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală - de aplicație generală - care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată a părții interesate, pentru o vreme îndelungată.
Constatând că de la data suspendării cauzei și până la această dată a trecut mai mult de un an, iar culpa pentru rămânerea în nelucrare a pricinii incumbă reclamantului, în temeiul art. 248 și urm. din Codul de procedură civilă, instanța va constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de pe reclamant K. E. , cu domiciliul în com. Feleacu, sat G., nr. 456, jud. C., în contradictoriu cu pârât D. G. A F. P. C. , cu sediul în C. -Napoca, str P-Ța A. I., nr. 19, jud. C., pârât A. A
F. P. A M. C. ,
cu sediul în C. -Napoca, str P-Ța A. I., nr. 19, jud. C. și pârât A.
P. M. ,
cu sediul în B., sector 6, S. I., nr. 294, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la data pronunțării. Pronunțată în ședința publică de la 21 Iunie 2013
Președinte,
-M. B.
Grefier,
D.
Red/Dact. AMB/_ /2 ex.