Sentința civilă nr. 11014/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 11014/2013
Ședința publică din 25 Iunie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: E. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant CIMPEAN L. R. și pe pârât A. F. P. A MUN. CLUJ NAPOCA, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la proces, potrivit dispozițiilor art. 242 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată de pârât s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că acțiunea este înregistrată după data de_, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2009.
Instanța deliberând, respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, dat fiind faptul că taxa de poluare a fost achitată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Constatând prezenta cauză în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant Cimpean L.
R. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Cluj-Napoca, a solicitat instanței să dispună: anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 2459/_, emisă de pârâtă ca nelegală și nefondată, obligarea pârâtei să-i restituie suma de 999 lei, achitată de către reclamant cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată de la data achitării și până la momentul restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că a cumpărat un autoturism marca SKODA tip FABIA, categoria M1, nr. de identificare TMBPW16YX44129832, an fabricație 2004, pus în circulație pentru prima dată într-un stat membru al
U.E. În vederea înmatriculării acestuia în România i s-a impus de către A.
F. P. plata unei taxe speciale, în cuantum de 999 lei. Taxa a fost achitată prin chitanța nr. TS63283815 din data de_ (f. 10).
Consideră reclamantul că această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 110 (fost art. 90 par.1) din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.
Astfel, taxa de poluare auto achitată de reclamantă a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene. Taxa de poluare este contrara și practicii C.J.C.E.
În drept, au fost invocate Legea nr. 554/2004, OG nr. 50/2008, art. 110 TFUE.
Pârâta A.F.P. H. a formulat întâmpinare,
în cuprinsul căreia s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece acțiunea este înregistrată după data de_, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2009, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pe fond s-a invocat că normele legale care au instituit taxa de poluare sunt conforme cu legislația europeană.
Pârâta a mai formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .
În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție. Prin urmare, în sarcina acestei părți cade obligația de restituire a taxei în situația în care acțiunea principală este admisă.
În drept, s-au indicat dispozițiile art.60-63 C.pr.civ, art.1 din OG 50/2008.
La termenul de judecată din data de 25 iunie 2013, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, dat fiind faptul că taxa de poluare a fost achitată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Examinând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca SKODA tip FABIA, categoria M1, nr. de identificare TMBPW16YX44129832, an fabricație 2004, pus în circulație pentru prima dată într-un stat membru al U.E
În vederea înmatriculării acestuia în România i s-a impus de către A. F.
P. H. plata unei taxe speciale, în cuantum de 999 lei. Taxa a fost achitată prin chitanța TS63283815 din data de_ (f. 10). Taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG 50/2008 în forma modificată prin OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OG.218/2010. Ca atare legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată .
Analiza trebuie efectuata în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență nr.218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere:
,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care sa asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial ".asigurarea
protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar
aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al
O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context si faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare .Astfel ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. *
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a
Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90
este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de
produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de
,,infringement,, de către Comisia Europeană, la data de 25.06J2009, în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, Comisia consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Comisia se refera astfel la ultima formă a taxei de poluare.
Comisia a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, Comisia a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie supuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Mai apoi, și nu în ultimul rând, trebuie menționat că în data de_ s- a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a
descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Apreciem că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale .
Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,
18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea formulată de reclamanta N. M. împotriva pârâtei A. F.
P. a orașului H. și, în consecință va anula Decizia nr.2459 din_ emisă de pârâtă va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 999 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS6 nr.3283815 la data de_ plus dobânda legală de la data de_ până la restituirea acesteia.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 39,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Față de cererea de chemare în garanție, instanța apreciază că și aceasta este întemeiată.
Potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție, A.
F. pentru M. .
Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, instanța reține că, față de admiterea cererii principale, se impune și admiterea cererii de chemare în garanție, având în vedere că A. F. pentru M. deține în realitate suma de bani achitată de către reclamant cu titlul de taxă de poluare. Astfel, pentru ca această taxă să fie restituită reclamantului se impune ca A. F. pentru M. să restituie taxa pârâtei pentru ca aceasta la rândul ei să o restituie către reclamant.
În consecință, în baza art.60-63 C.pr.civ și art.1 din OUG 50/2008, instanța va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. la plata în
favoarea pârâtei suma 999 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS6 nr.3283815 la data de_ plus dobânda legală de la data de_ până la restituirea acesteia,plus 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta N. M. cu domiciliul procesual ales la cab av M. S. în H., str.A. I., nr,6,jud. Cluj împotriva pârâtei A. F. P. a orașului H. cu sediul în H., str. H., nr.23, jud. Cluj și, în consecință:
Anulează Decizia nr.2459 din_ emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 999 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS6 nr.3283815 la data de_ plus dobânda legală de la data de_ până la restituirea acesteia.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 39,3
lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. a municipiului H. în contradictoriu cu chemata în garanție A.
F. pentru M.
, cu sediul în B., Splaiul I., nr.294 corp A, sector, 6, B. și în consecință:
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma 999 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS6 nr.3283815 la data de_ plus dobânda legală de la data de_ până la restituirea acesteia,plus 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Ana-SS
Grefier,
E. C.
Red.dact.S.S./C.Ț.
5 ex/_