Sentința civilă nr. 1123/2013. Contencios. Despăgubire
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.1123/2013
Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Tribunalul format din: PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: V. V.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta C. D. N. R. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din data de 27 mai 2013, susținerile și concluziile reprezentantului reclamantei fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea precizată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta/ul C. Dr N. R. a chemat în judecată pârâta A. F. P. B., solicitând restituirea taxei speciale pe poluare pentru autoturisme in suma de 5036 lei, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale începând cu data plății_ și până la data de_, iar începând cu această dată și până la restituirea efectivă, la plata dobânzii fiscale potrivit art. 70, 120 alin. 7, 124 C.proc.fisc., cu plata cheltuielilor de judecat, în subsidiar s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată, în esență, că reclamanta/ul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune. Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român. În privința dobânzii s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 124 din Codul de procedură fiscală, astfel că de la data de 14 septembrie 2012 se impune plata dobânzii fiscale, până la această dată aplicându-se dobânda legală. S-a învederat faptul că OG nr. 9/2000 și OG nr. 13/2011 sunt aplicabile numai în materie civilă și comercială, nu și fiscală. O soluție contrară este discriminatorie, în sensul că atunci când un contribuabil nu își îndeplinește obligațiile la buget el datorează majorări de întârziere de la data scadenței obligației de plată. Invocă și hotărârea din 18 aprilie 2013 a CJUE în cauza C.565/11 (Irimie c. România), în care s-a reținut că neacordarea dobânzilor pentru întreaga perioadă de indisponibilizare a sumei reprezentând taxa percepută ilegal ar încălca principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcarea dreptului Uniunii.
Pârâta A. F. P. B.
a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive. Taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare și de prevederile
H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, ordonanța stabilind "cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A.
F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute. Taxa de poluare se aplică nu
numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România. Taxa respectă dreptul comunitar, respectiv art. 90 paragraf 1 și art. 25 din Tratat ce arată că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. O importanță vitală o are stabilirea naturii juridice a taxei de poluare, ori acest aspect a fost lămurit cu ocazia acțiunilor preliminare formulate de HJDU-Bihar Birosag și Bacs Kskun Megyei Birosag în cauzele reunite C- 19012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, în sensul că atâta timp cât nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat ci pentru înregistrarea acestuia, în vederea punerii în circulație, nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat. Nici încălcarea art. 28 din Tratat se apreciază că nu este fondată. Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea. Față de această statuare, se apreciază că atâta timp cât OUG nr. 50/2008 nu cuprinde dispozițiile privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art. 28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă. În fine, critica adusă atât de reclamant cât și de alți justițiabili care s-au adresat instanțelor de judecată în vederea restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, este cea a încălcării de către actul normativ intern în discuție, a stipulațiilor cuprinse în art. 90din TCE. Față de această încălcare se arată că jurisprudența internațională, respectiv CJEC a concluzionat cu referire la modul de interpretare al art. 90 din Tratat, că prin aceasta se interzice o taxă de poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinate exclusiv, pin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second-hand importate din state membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate. Astfel se poate constata în înțelesul art. 6 din OUG nr. 50/2008, determinarea taxei de poluare se realizează, pe baza unor criterii - gen tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea din punct de vedere a poluării, or, conform anexei 4 a aceluiași act normativ rezultă că determinarea se face luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Din analiza dispozițiilor comunitare invocate și a celor interne aplicabile în speță nu rezultă că ar exista o contradicție, o incompatibilitate între acestea. Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în UE și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniență autovehiculului. Prin urmare se apreciază că disp. cuprinse în OG nr. 50/2008 au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare, fără a fi încălcat principiul discriminării fiscale, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.
Cu privire la petitul de a se restitui odată cu taxa de poluare și dobânda legală se arată că potrivit art. 9 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatore pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice";. Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal. Conform cap. 1 pct. 1 și urm. din acest Ordin, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 zile la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cererea fiind obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a face obiectul unei restituiri.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, deoarece nu se poate reține vreo culpă a pârâtei care a perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.
În drept, s-au invocat disp. art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.
De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea sumei solicitate de reclamant, în cazul în care acțiunea introductivă va fi admisă. În motivarea cererii se arată că potrivit disp. art. 1, al.1 din OUG nr. 50/2008 care prevede că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. de M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";. Iar la art. 5 al. 1 din OUG nr. 50/2008 se prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă"; iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prev. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală";. Din dispozițiile legale arătate mai sus rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul ANAF, potrivit disp. OUG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este AFM, fapt ce reiese și din disp. art. 5 al. 4 din OUG nr. 50/2008 unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele AFM";. Având în vedere că disp. art. 124 al. 2 Cod procedură fiscală stipulează că nivelul dobânzii est cel prev. la art. 120 al. 7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează după caz sumele solicitate de plătitor, această pârâtă a solicitat ca în cazul admiterii acțiunii introductive să fie obligată chemata în garanție și la plata dobânzilor solicitate.
Chemata în garanție A. F. pentru M. nu a depus întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamanta/ul C. Dr N. R. a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa stabilită de pârâtă la data de_, în cuantum de 5036 lei, achitată la data de_ . Ulterior, reclamanta/ul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor
trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene. Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi și Hona Nemeth, par. 49).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România. În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/2008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale. Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008. În ceea ce privește primul aspect al
neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor. În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară
, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantei/ului ca fiind întemeiată
, astfel că o va admite, urmând ca pârâta A. F.
P. B. să restituie reclamantei/ului suma de 5036 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă poluare, plus dobânda legală pretinsă, de la data plății până la restituirea efectivă, conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000 și art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat, față de disp. art.1084 rap. la art. 1082 Cod civil. Tribunalul reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne, care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamanta/ul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises, precum și cauza conexată nr. C - 290/05 și C - 333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Restituirea cade în sarcina organului care a încasat această sumă, în speță pârâta A.
F. P. B., entitate ce colectează sumele achitate de reclamantă cu titlu de impozite, taxe, contribuții. Actualizarea sumei achitate de către reclamantă se impune, întrucât este singura modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut plata are dreptul la restituirea sumei respective. Dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită, ci și dobânda calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume. Numai astfel se poate concepe o justă și integrală reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a
produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. În privința cuantumului dobânzii, instanța apreciază că nu pot fi aplicate prevederile art. 124 C.proc.fisc., în condițiile în care neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual. Singura dobândă care poate fi acordată este cea legală, reglementată de OG nr. 9/2000 aplicabilă până la data de 1 octombrie 2011, respectiv de OG nr. 13/2011 incidentă potrivit art. 19 din 1 octombrie 2011. Dobânda legală se datorează de la momentul plății sumei și până la restituirea efectivă. În sprijinul acordării dobânzii fiscale nu pot fi reținute considerentele CJUE în cauza M. Irimie C-565/11, întrucât instanța europeană nu a fost sesizată în privința naturii dobânzii, ci doar cu privire la momentul de la care începe să curgă dobânda. Instanței europene i s-a solicitat exclusiv interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective, fără a i se cere vreo interpretare privind natura dobânzii (legale sau fiscale). De altfel, în cauza amintită, instanța europeană a reținut că în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi
În baza art.274 C.pr.civ., pârâta A. F. P. B. va fi obligată să plătească reclamantei/ului cheltuieli de judecată în cuantum de 539,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, justificate cu chitanțele depuse la dosar.
În considerarea soluției dată pretenției deduse judecății de reclamant/ă și având în vedere dispozițiile art. 60 C.pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. B. și va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. să-i plătească sumele menționate anterior, taxă poluare, dobânda legală și cheltuieli de judecată. La adoptarea acestei soluții s-au avut în vedere prevederile art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M. , în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru
M.,
fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației
F. pentru M. ";.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant C. D. N. R.
,
cu sediul procesual ales în C. -N. ,str. Dorobanților, nr. 15, ap. 3, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B.,
cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -Năsăud și, în consecință:
- obligă pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantei suma de 5036 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă poluare, plus dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei și suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. | F. | P. B. | |
împotriva Administrației F. Pentru M., cu sediul în B., str. S. | I. | , nr.294 corp |
A, sector 6 și obligă chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior - taxă poluare, dobândă legală și cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, Grefier,
C. N. V. V.
Red.dact. N.C. _