Sentința civilă nr. 11351/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11351/2013

Ședința publică de la 28 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Grefier G. P.

S-a luat spre examinare, cererea în contencios administrativ promovată de către reclamantul SC S. E. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, a răspuns reprezentantul reclamantului, avocat L. ci A. C. în substituirea avocat A. Morar, care depune împuternicirea la dosar, lipsind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Tribunalul constată procedura îndeplinită, după care, nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile, declară închisă procedura probatorie și acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită instanței a admite acțiunea astfel cum a fost formulată solicitând actualizarea creanței cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată taxe judiciare și onorariu avocațial conform chitanțelor depuse la dosar.

Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de

18 octombrie 2012,

reclamantul SC S. E. S. în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5927 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu A. F. P. C. -N. .

Pârâta a formulat întâmpinare (f.19)

prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ având în vedere că acțiunea este înregistrată după data de _

, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2009.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii motivat de faptul că dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.

1

Legea nr. 9/2012 nu contravine art. 90 din Tratatul CE, scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunicare aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, OUG nr. 50/2008 este aplicabilă unor categorii de vehicule și nicidecum unor categorii de cumpărători pentru a discuta despre discriminarea acestora.

Prin aceeași întâmpinare, parata a formulat o cerere de chemare in garanție împotriva chematei in garanție A. F. pentru M. solicitând instanței ca în cazul în care va admite acțiunea, să dispună obligarea chematului în garanție să restituie pârâtei, în contul "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule" deschis pe numele Administrației F. pentru M., sumele la plata cărora va fi obligată pârâta a le achita reclamantului.

Cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora, "organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului… valoarea în lei a taxei se determinată pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro… taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. de M. …";

Apreciază că, în caz de admitere a acțiunii în contradictoriu cu pârâta nu va avea posibilitatea să restituie taxa pe poluare solicitată, decât dacă, suma plătită în contul beneficiarului FONDUL PENTRU M. (a se vedea chitanța anexată de reclamanta la dosarul cauzei), se va vira de către beneficiar în contul pârâtei.

Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanța observă că reclamantul contesta, in realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se pot opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. La aceasta se adaugă și decizia de recurs în interesul legii pronunțată în materie.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism care a mai fost anterior înmatriculat in stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr.9/2012, o taxă de poluare în cuantum de 5927 lei la A. F. P.

C. -N.

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

În primul rând, această taxă achitată către pârâtă, prevăzută la data plății de art.2141 - 2143 Cod fiscal, este contrară prevederilor art.110 din Tratatul privind funcționarea UE (fostul art.90 al Tratatului de instituire a Comunității Europene), discriminând autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale UE, față de produsele similare.

În al doilea rând, raportat la art.117 alin.1 lit. a și d Cod procedură fiscală, această taxă a fost încasată de pârâtă, fără a exista un titlu de creanță și ca urmare a aplicării eronate a textelor legale (în condițiile în care norma comunitară, în speță fostul art.90 din Tratatul CE avea prioritate față de norma națională).

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr.327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie

2

cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene in vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art.110 TFUE ), motiv pentru care va admite acțiunea cu dobânzi legale conform O.U.G. nr.9/2000.

Având în vedere considerentele de mai sus și faptul că în baza O.U.G. nr.50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție în temeiul art.60 și urm. Cod procedură civilă, va admite și cererea de chemare în garanție.

În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 339,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocat diminuat, sumă pe care instanța o apreciază ca fiind proporțională cu complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul SC S. E.

S. cu sediul procesual ales la cabinet avocat A. Morar din C. -N., B-dul N. T. nr. 22, ap. 11, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și, în consecință.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 5927 lei reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării_ și până la momentul restituirii integrale a sumei.

Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6.

Obligă chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A.

F. P. C. -N. suma de 5927 lei reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Iunie 2013.

Președinte, Grefier,

O. -C. T. G. P.

în concediu de odihnă, semnează VICEPREȘEDINTE TRIBUNAL

E. L.

G.P. 10 Iulie 2013

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11351/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare