Sentința civilă nr. 1143/2013. Contencios. Despăgubire
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1143/F/2013 Ședința publică din data de 4 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. D.
GREFIER: N. L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta J. M. , în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. și
A. F. PENTRU M.
, având ca obiect restituire taxă poluare. La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Deliberând constată,
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamanta J.
M.
a chemat în judecată pe pârâtele A. F. P. B. și A. F. pentru M.
solicitând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 12600/_ a Administrației F. P. B. ; obligarea pârâtei A. F. pentru M. la restituirea taxei de poluare în cuantum de 4.589 lei și la plata dobânzii legale începând cu data plății și până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul a cumpărat un autovehicul pentru care a achitat la înmatricularea acestuia în România taxa de poluare.
Se apreciază că perceperea taxei și condiționarea înmatriculării în România a unui vehicul de plata taxei este contrară normelor comunitare.
În esență se susține că perceperea acestei taxe încălcă principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne atât timp cât pentru un autoturism deja înmatriculat în România nu se percepe această taxă la achiziționarea vehiculelor din România, deja înmatriculate în țară.
OUG nr. 50/2008 contravine art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), interpretat de CJUE în cauza Tatu împotriva României, C—402/09, conform căruia "niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Potrivit art. 148 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din alin 2.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 90, 110 din Tratatul CE, art. 207 și urm. din OG nr. 92/2003, art. 1082, 1084 C.civ., art. 148 din Constituția României.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 19, 20).
Pârâta A. F. P. B., legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar în numele său de Direcția Generală a F. P. Bistrița-Năsăud (f. 25) a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate și în consecință, menținerea taxei pe poluare achitată de reclamant ca fiind legal percepută și încasată.
În motivare s-a arătat că taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008.
Taxa pe poluare se plătește cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul.
CJCE a arătat că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de alte autovehicule de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a autovehiculului de import și în consecință i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată încorporată într-un autovehicul național similar.
Textul art. 110 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4, astfel încât exigențele stipulate de CJCE sunt respectate.
Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant.
Cât timp această taxă nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat, astfel că nu se poate susține încălcarea acestui text legal.
În privința cererii de plată a dobânzii s-a arătat că Ordinul nr. 1899/2004 nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de restituire nu s-a soluționat în termenul legal.
În drept s-au invocat dispozițiile O.U.G. 50/2008, Ordinul nr. 1899/2004.
Prin cererea de chemare în garanție formulată de aceeași pârâtă prin Direcția Generală a F. P. Bistrița-Năsăud (f. 27) s-a solicitat chemarea în garanție a Administrației F. pentru M. și obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitată de reclamant și a cheltuielilor de judecată în ipoteza admiterii acțiunii principale.
În motivare s-a arătat că entitatea care încasează taxa este pârâta, însă destinatarul sumelor încasate este A. F. pentru M., conform art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008.
În drept s-au invocat dispozițiile OUG nr. 50/2008, OG nr. 92/2003.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la acțiunea reclamantului împotriva pârâtei A. F. P. B.
tribunalul reține faptul că în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițială a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG nr. 50/2008 după data de_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională în vigoare la data plății taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune așadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă cu chitanța seria TS8 nr. 3218407 din data de_ (f. 5) nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.), considerent pentru care se impune restituirea acesteia.
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită, ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă și integrală reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
În acest sens s-a pronunțat și CJCE în cauza M. Irimie C-565/11, în care a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Prin urmare, odată cu restituirea sumei achitate se impune și plata dobânzii legale aferente sumei încasate de pârâtă, cu începere de la data încasării -_ și până la data plății efective, calculată în baza OG nr. 13/2011 aplicabilă, potrivit art. 19, din 1 octombrie 2011.
Anularea deciziei de calcul a taxei nr. 12.600/_ a AFP B. nu poate fi dispusă, întrucât reclamanta nu a urmat procedura prealabilă, aceea a contestării deciziei la organul fiscal, urmată de contestarea ei în instanță.
Este adevărat că prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii s-a statuat în sensul că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei emisii poluante nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei emisii poluante, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală, însă în condițiile în care reclamantul înțelege să obțină și anularea deciziei de calcul (deși restituirea poate opera și fără anularea acestei decizii) trebuia urmată procedura prealabilă prevăzută de lege.
În baza considerentelor reținute și a textelor legale evocate, tribunalul; va admite, în parte, acțiunea civilă formulată și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 4.589 lei achitată cu chitanța seria TS8 nr.3218407 din data de_ cu titlu de taxă de poluare; va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 4.589 lei începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă; va respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a deciziei nr. 12.600 emisă de A. F. P. B. la_ .
În temeiul art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, tribunalul o va obliga să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 5 alin. 1 și 3 din OUG nr. 50/2008 taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, se plătește de către contribuabil într- un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, care gestionează aceste sume.
Având în vedere faptul că în final sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu, în baza dispozițiilor art. 60 C.proc.civ., tribunalul va admite chemarea în garanție formulată de pârâtă și în consecință, va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. B. suma de 4.589 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală aferentă sumei de 4.589 lei începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă, precum și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ce privește chemarea în judecată a Administrației F. pentru M., instanța reține că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece suma de bani solicitată a fost achitată pârâtei A. F. P. B., între reclamantă și A.
F. pentru M. neexistând niciun raport juridic. Pe de altă parte, însăși reclamanta în cererea de chemare în judecată nu arată care este pretenția sa față de această pârâtă. Așa fiind, s-a respins petitul din acțiunea introductivă față de pârâta A. F. pentru M. pentru lipsa calității procesuale passive.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta J. M. împotriva pârâtei A. F. P. B. ca fiind întemeiată și, în consecință:
obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 4589 lei reprezentând taxă de poluare, precum și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă calculată de la data achitării până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta A. F. P. B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de DGFP Bistrița-Năsăud
pentru pârâta A. F. P. B. împotriva chematei în garanție A.
F. pentru M.
ca fiind întemeiată și, în consecință:
obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4589 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data achitării și
până la restituirea efectivă, precum și suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge acțiunea introductivă față de pârâta A. F. pentru M.
pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
Respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a deciziei nr. 12600/_ a AFP
B. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
B. | D. | N. | L. - co semnează |
Prim grefier R. R.
Red/ Dact B.D._, 5 ex.