Sentința civilă nr. 1166/2013. Contencios. Obligația de a face

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.1166

Ședința publică din 25 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător

GREFIER: A. H.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii privind pe reclamantul C. Ș. cu domiciliul în P. de sub M., str.Z., nr.1526, județul M. în contradictoriu cu pârâtul V. O. U., cu sediul în S. Marmaței, str.B. V., nr.12, județul M. ,având ca obiect obligația de a face.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței publice din data de 11 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta și prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 18 februarie 2013, apoi pentru data de azi, când în urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos.

T.

Asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ din 17 aprilie 2012, reclamantul C. Ș.

, cu domiciliul în P. de Sub M., str. Z. nr. 1526, județul M., în contradictoriu cu pârâtul V. O. U.

S. M.

, cu sediul în localitatea S. M., str. B. V. nr. 12, județ M., a solicitat instanței, obligarea acestuia de a elibera Avizul Cultului pentru ocuparea unui post didactic la disciplina religie ortodoxă.

În argumentarea acțiunii, s-a învederat că avizul solicitat îi este necesar în scopul completării dosarului pentru a putea participa la examenul de

titularizare pe post, catedra religie ortodoxă cu predare în limba ucraineană, ce urmează a se susține în data de 2 august 2012.

S-a menționat că solicitarea de eliberare a avizului a fost formulată în calitatea sa de licențiat în teologie ordodoxă (fiind absolvent al Universității Aurel Vlaicu din Arad).

S-a apreciat că refuzul eliberării avizului solicitat îi periclitează posibilitatea de ocupare a unui post didactic la disciplina religie ortodoxă.

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.

Exprimându-și poziția procesuală în raport de acțiunea reclamantului, prin întâmpinarea formulată, V. O. U. a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

S-a menționat că nivelul de pregătire al reclamantului nu satisface exigențele impuse de necesitatea asigurării unui învățământ de calitate (acesta nestăpânind limba literară ucraineană) astfel încât nu s-a eliberat acordul la care prevederile art. 32 din Legea cultelor nr. 489-2006, cu modificările ulterioare, fac referire.

S-a precizat că între părți s-a mai purtat anterior un litigiu, având ca obiect eliberarea avizului din partea cultului, finalizat prin sentința civilă nr. 2066 pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de_ (sentință atașată dosarului cauzei).

S-a apreciat că refuzul emiterii avizului este pe deplin justificat, neexistând un temei legal care să impună eliberarea acestuia iar în sarcina pârâtului nu se poate reține săvârșirea unei fapte cu caracter illicit.

În raport de modalitatea de redactare a acțiunii și precizările verbale făcute de reclamant în cadrul ședinței publice din 24 mai 2012, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială.

Instanța a reținut că raportat la obiectul pricinii competența de soluționare a cauzei revine T. ui M. - Secția I-a civilă fiind vorba de un refuz de soluționare a cererii, instanța competentă fiind cea de contencios administrativ.

În acest sens s-a dispus declinarea competenței prin sentința civilă nr. 1245/_, cauza fiind înregistrată pe rolul T. ui M. Secția II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal sub dosar nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit art. 37, al. 1, lit. 1, din Metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, Anexă la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 5734/2008, ocuparea posturilor didactice la disciplina religie este obligatoriu ca, la cerere de înscrierea la concurs, candidatul să anexeze avizul cultului respectiv.

Reclamantul, absolvent al Facultății de Teologie din cadrul Universității

"Aurel Vlaicu"; din Arad, specializarea Teologie O. ă Didactică - Limba și literatura Română, nu a obținut avizul V. ui O. U. S. M. pentru a preda religia ortodoxă în loc. P. de Sub M., conform

înscrisurilor depuse la dosar, pentru motive legate de conduita sa în comunitatea locală, de nestăpânirea limbii ucrainene și de faptul că nu a urmat cursurile de teologie la recomandarea V. ui O. U. .

Instanța apreciază că în prezenta cauză nu ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art. 2 lit "l"; din Legea nr. 554/2004 modificată întrucât reclamantului i s-a comunicat motivul pentru care aceasta refuză să acorde avizul respectiv.

Reținând că, criteriile pentru elaborarea avizului în discuție nu sunt stabilite prin dispoziții legale, instanța apreciază acțiunea reclamantului ca nefondată, sens în care o respinge conform dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul

C. Ș., domiciliat în P. de Sub M., str. Z., 1526 în contradictoriu cu V. O. U. cu sediul în S. M., str. B. V., nr. 12.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 25 februarie 2013.

Președinte, G. ier,

S. O. A. H.

Red.S.O.-_

Tehnored.H.T.-_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1166/2013. Contencios. Obligația de a face