Sentința civilă nr. 11678/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184.
SENTINȚA Nr. 11678/2013
Ședința publică de la 10 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. S. B.
Grefier S. -I. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant Z. G. și pe pârât D. C. - A. C., pârât A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond a părților au fost consemnate în încheierile ședințelor publice din data de 26 iunie 2013 și 3 iulie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamantul Z.
G. a solicitat obligarea pârâtei I. P. J. C. - S. P. C.
P. de C. și Înmatriculare a Vehiculelor să fie obligată la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei de poluare.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
Pârâta I. prefectului județului C. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculare a Vehiculelor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că prin Legea nr.9/2012, OUG nr.50/2008 a fost abrogată, această lege fiind în conformitate cu normele comunitare, iar pârâta este obligată să respecte actele normative care reglementează înmatricularea autovehiculelor.
La data de 5 martie 2013 s-a depus prin registratura instanței precizări din partea reclamantului, prin care arată că în opinia sa, pârâta
I. prefectului județului C. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculare a Vehiculelor nu are capacitate procesuală pasivă în cauză, ci și Direcția Generală A Finanțelor P. e C. - A. Finanțelor P. e C. și A. F. Pentru M.
.
Reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2276 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, achitată cu chitanța seria TS7 NR. 7567313 /_, taxă achitată pentru înmatricularea autoturismului marca PEUGEOT nr. de identificare VF34H9HXC9S193006, fabricat în anul 2009.
Totodată, reclamantul a solicitat și dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Pârâta A. Finanțelor P. e C. -N. nu a formulat întâmpinare, față de precizarea de acțiune.
Cu referire la cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant față de
pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculare a Vehiculelor, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 246 alin. 1 C.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință fie prin cerere scrisă.
Tribunalul apreciază că sunt întrunite condițiile art. 246 C.pr.civ, sens în care urmează a lua act de renunțarea reclamantului Daboc Laurian I. la judecarea acțiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâta I. P. C. -
P. C. R. P. de C. și Î. a A. lor.
În ceea ce privește acțiunea precizată formulată la data de 5 martie 2013, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca marca PEUGEOT nr. de identificare VF34H9HXC9S193006, fabricat în anul 2009, si conform chitantei seria TS7, nr. 7567313 /_, pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească o taxă poluare în cuantum de 2276 lei, conform actelor de la dosar (f.15-
16) .
Potrivit dispozitiile Ordonantei 1/2012, "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin.
(2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1)din Legea nr. 9/2012
privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
La data stabilirii obligatiei de plata a taxei de poluare si anume _
,dispozitiile legale ale art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, erau in vigoare ca atare, reclamantul avea obligatia de plata a taxei pentru emisiile poluante.
Prin prisma dispozitiilor legale incidente si in vigoare la data formularii cererii
, tribunalul apreciază că refuzul pârâtei de a restitui taxa de poluare pentru acest autoturism nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță aceasta nu încălca dispozițiile art. 25,28,30,90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene(actualmente art.30,34,36,110 din TFUE) .
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului.
În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, tribunalul constată că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice
alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.
Nu se poate vorbi in speta de o discriminare intre autovehiculele second hand ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania si autovehiculele second hand deja inmatriculate ele neaflandu-se intr-o situatie similara .Astfel in cazul celei de a doua categorii mai sus mentionate nu se mai poate stabili o taxa de poluare in vederea admiterii in circulatie cita vreme ele deja au fost admise in circulatie anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor legale ce reglementeaza aceasta taxa .
Avand in vedere faptul ca cererea de inmatriculare a fost formulata de catre reclamant dupa data de_, data de la care nu mai erau suspendate dispozitiile Legii 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, in vederea inmatricularii, el avea obligatia achitarii taxei de poluare la acea data .
In consecință, tribunalul apreciază că în mod corect pârâta a refuzat reclamantului restituirea platii taxei de poluare, considerente de fapt si de drept pentru care urmeza sa respinga actiunea ca fiind neantemeiata.
Avand in vedere inexistenta unui raport obligational nascut intre reclamant si parata ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., instanta urmeaza sa respinga actiunea impotriva aceste parate ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Ia act de renuntarea la judecata fata de I. P. J. C. - S.
P. C., R. P. DE C. ȘI ÎNMATRICULARE A A. LOR.
Respinge acțiunea precizată de reclamantul Z. G., cu domiciliul procesual ales în C. -N. ,str. E. M. A., nr. 2-4, corp C1, ap. 3, jud. C., împotriva pârâtei A. FIN. TELOR P. E A MUNICIPIULUI C. N. ca neaintemeiata si impotriva parate ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, _
Președinte,
F. S. B.
Grefier,
S. -I. Ș.
Red. F.S.B./Tehnored. C.H. 5 ex. EX./ 26 iulie 2013
S.Ș. 19 Iulie 2013