Sentința civilă nr. 118/2013. Anulare act control taxe şi impozite

cod operator 4204

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 118

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător

G. ier: C. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul H. N. domiciliat în R. nr.231, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. ambele cu sediul în sediul în loc. B. M., str. A. S., nr.2A, jud. M. și A. F. PENTRU M. cu sediul în B., str.S. I., nr. 294 corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat P. M. R., lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care aduce la cunoștința președintelui completului de judecată faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare din partea pârâtei DGFP M.

.

Reprezentanta reclamantului depune la dosar chitanța cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbre judiciare.

Își precizează acțiunea în sensul că solicită dobândă legală, nu și cea penalizatoare și fără reactualizarea indicelui de inflație cu privire la suma plătită și arată că nu are de solicitat alte probe, cere cuvântul pe fond.

Instanța închide faza probatorie și acordă reprezentantei reclamantului cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, pentru motivele arătate, cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul H. N. a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P.

M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B., să constate nelegalitatea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule având nr.37611/_, emisă pentru înmatricularea autovehiculului marca

Peugeot, tip 407, categoria auto M1, cu norma de poluare E4, număr de identificare VF36E9HZC21501395, an fabricație 2006, serie carte auto J484563, cu data primei înmatriculări în_, autoturism aflat în proprietatea reclamantului conform actelor de proprietate, obligarea pârâtei (2) la restituirea sumei de 1.653 lei achitată prin chitanța seria TS8 nr.4947134, reprezentând taxa pe poluare pentru înmatricularea autoturismului descris mai sus, obligarea pârâtelor la calcularea și plata dobânzii legale de la data achitării sumei si până la data plății efective, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de poluare în cuantum de 1.653 lei, prevăzută de Codul fiscal, care contravine TCE

.

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 1.653 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, conform chitanței seria TS8 nr. 4947134 din_ , pentru auto marca Peugeot, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.

După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante este nelegală, nelegală fiind și încasarea

taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G nr. 9/2000 modificată prin O.G. nr. 13/2011, începând cu data achitării taxei de poluare și până la restituirea efectivă a sumei.

Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea precizată de către reclamantul H. N. domiciliat în R. nr.231, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.

M., A. F. P. B. M. ambele cu sediul în sediul în loc. B. M.

, str. A. S., nr.2A, jud. M. și A. F. PENTRU M. cu sediul în

B., str.S. I., nr. 294 corp A, sector 6, și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru

M. a taxei de poluare în cuantum de 1.653 lei, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 4947134 din_ .

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru

  1. să restituie reclamantului suma de 1.653 lei cu dobânda legală aferentă, începând cu data achitării taxei și până la data plății efective.

    Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

    Președinte G. ier

    1. C. O. C. C.

Red.. A C O./

Tred. M.S./_ - 6 ex.

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea precizată de către reclamantul H. N. domiciliat în R. nr.231, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.

M., A. F. P. B. M. ambele cu sediul în sediul în loc. B. M.

, str. A. S., nr.2A, jud. M. și A. F. PENTRU M. cu sediul în

B., str.S. I., nr. 294 corp A, sector 6, și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru

M. a taxei de poluare în cuantum de 1.653 lei, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 4947134 din_ .

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru

M. să restituie reclamantului suma de 1.653 lei cu dobânda legală aferentă, începând cu data achitării taxei și până la data plății efective.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

Președinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 118/2013. Anulare act control taxe şi impozite