Sentința civilă nr. 11859/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.11859/2013

Ședința publică din data de 13 august 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: M. L.

Grefier: M. B.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul K. E. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N. .

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, deși

reclamantul a fost citat, la ambele adrese, cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care instanța, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a acțiunii și reține cauza în pronunțare asupra acesteia.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul

K. E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.685 lei plătită cu titlu de taxa poluare, cu plata dobânzi legale de la data achitării și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat un autoturism marca Ford Focus, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al U.E. În momentul în care a dorit să înmatriculeze autoturismul în România a fost obligat să achite o taxă specială de înmatriculare în sumă de 1.685 lei, sumă pe care a achitat- o conform chitanței seria TS7 nr. 0598641 din data de_ . A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar pârâta a refuzat restituirea taxei. Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui taxa sus-menționată este în contradicție cu dispozițiile art.6-12, art.25, 28, 90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este

încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa de poluare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.

Deși legal citată pârâta, A.F.P. C. -N. nu a depus întâmpinare.

Pentru termenul de judecată din data de_, reclamantul K. E. a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată, conform dovezilor de citare aflate la filele 22 și 23 din dosar.

Întrucât reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru menționată, în ședința publică din_ instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării acțiunii.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, conform cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, instanța urmează să admită excepția invocată și să anuleze ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K. E. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția netimbrării acțiunii.

Anulează ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K. E. , cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C. Răcășan, în C. -N., str. P. nr. 22, ap. 13, jud. C. , în contradictoriu cu pârâta

A. F. P. C. -N.

, cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.

C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 13 august 2013.

PREȘEDINTE GREFIER,

M. L. M. B.

Red. M.L./D.M./2 ex.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11859/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare