Sentința civilă nr. 11890/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11890/2013
Ședința publică din data de 19 august 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. Ț.
Grefier M. D.
S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. A. D. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. - D.
G. A F. P. C. prin A. F. P. G. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, la data de_, reclamantul, prin serviciul registratură depune la dosar o cerere prin care arată că alăturat acesteia depune refuzul pârâtei de restituire a taxei.
Instanța, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâta A.
F. P. a mun. G.,
în temeiul art.137 C.pr.civ. o va respinge, reținând că, aceasta este neîntemeiată, întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 a fost suspendată, jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.
Apreciind că la
dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei,
aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, în temeiul art. 242 alin.2 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul C. A.
D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. N. de A. F. - D. G. a F.
P. C. prin A. F. P. a mun. G. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, respectiv a Deciziei nr. 9961 R din_ emisă de A.F.P. G., obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.586 lei (diferența dintre 2.024 lei și 438 lei ) achitată cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală calculată la această sumă, începând de la data plății și pană la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat autoturismul marca Renault, tip Megane, cu nr. de identificare VF1BAOWO520807832, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligat să achite o taxă de poluare în sumă de 2.024 lei. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar cererea sa a fost respinsă .
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de achitare a taxei, decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare cumpărare și certificat de înmatriculare al autoturismului în Germania și în România, corespondență purtată cu AFP G. .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, 8 și urm. din Lg. 554/2004, art. 218 C.pr.fiscală, OUG 50/2008, precum și cele ale art. 90 din TCE rap. la art. 148 din Constituția României, Tratatul Comunității Europene și Hotărârea în cauza C-402/09, T. vs Statul Român.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție ce a fost soluționată, în sensul respingerii.
Prin întâmpinarea din data de_ pârâta AFP G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent și sunt în concordanță cu dreptul comunitar și a depus cerere de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se ca, în cazul admiterii acțiunii, să se admită și cererea de chemare în garanție.
În susținerea cererii se arată că taxa care a fost plătită de reclamant se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul C. A. D. a achiziționat autoturismul marca Renault, tip Megane, cu nr. de identificare VF1BAOWO520807832, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 2.024 lei, cu titlu de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la A.
P. G. în_ (f.9). În urma solicitării de restituire a taxei pe poluare, prin Înștiințarea de restituire nr. 1. din data de_ emisă de pârâtă AFP G. s-a aprobat restituirea sumei de 438 lei (f.11), iar prin Dispoziția de plată nr. 57 din_ i s-a restituit suma de 438 lei emisă de pârâta Trezoreria Mun. G. (f.12), rămânând o diferență de 1.586 lei din totalul de 2.024 lei).
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe (f.27), context în care a formulat prezenta acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că, în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.
Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
Raportat la cele arătate deja și față de împrejurarea că, în baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ se va admite și cererea de chemare în garanție.
În temeiul art.274 C.pr.civ., la solicitarea reclamantului, pârâta AFP G. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios formulată de reclamantul C.
A.
D., cu dom. în G. ,
A.
F. nr. 4, ap. 43, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. a
Municipiului G., cu sediul în G., str. A. nr. 63, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta AFP G. să restituie reclamantului suma de 1586 lei cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală de la data achitării_ și până la restituirea sumei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.
Admite cererea de chemare în garanție formulata de pârâta A. F. P. G. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1586 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală de la data achitării_ și până la data restituirii acesteia .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică de la_ .
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. M. D.
Red. 2 ex./A.Ț./D.M
._