Sentința civilă nr. 12352/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINTA CIVILA Nr. 12352/2013

Ședința publică de la 05 Septembrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. -I. T.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. M. N. în contradictoriu cu pârât A. F. P. A M. C., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului av. PEȘTEAN M. I., lipsind:

  • pârât - A. F. P. A M. C.

  • reclamant - B. M. N. CU DP A.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.

Reprezentanta reclamantului depune la dosar, împuternicirea avocațială, dovada plății taxei judiciare de timbru, în cuantum de 39 lei, chitanța privind plata onorariului avocațial,, dovada plății, cât și dovezi privind efectuarea procedurii prealabile, arătând că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Tribunalul constatând suficiente probele de la dosar pentru judecarea cauzei, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul B. M. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2300 lei plătita cu titlu de taxa de poluare, cu cheltuieli de judecată .

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, sumele sus indicate cu titlu de taxă de poluare pentru autoturisme înmatriculat deja într-un stat membru al CE. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar parata i-a respins nejustificat cererea de restituire .

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei

măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda doar dobinda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun, aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite, adica de la data incasarii sumei din speta . Ca atare in temeiul prevederilor OG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În tem.art.274 al.1, 3 cod pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.

M. N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Pestean M. I., în C. -N., str. P. R. nr.3, ap.5, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A.

  1. P. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr.19, jud. C. și în consecință:

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2300 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

    Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cheltuieli de judecată.

    Definitivă.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    Președinte,

    1. -I. T.

      Grefier,

    2. C.

RED. D.T./E.C./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12352/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare