Sentința civilă nr. 12410/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 12410/2013

Ședința publică din data de 6 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. F.

Grefier: A. B.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâta

A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 septembrie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul R. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -

N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 954 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule achitată cu chitanța seria TS9 nr. 4880005 emisă la dara de_, de AFP C., cu dobânda legală în materie fiscală de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 110 din TFUE .

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța de plată a taxei, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE.

În drept au fost invocate disp. art. 30 și 110 din TFUE, art. 117 și 124 C.pr.fiscală, art. 20, 148 alin.4 din Constituția României.

Cererea nu a fost timbrată.

Deși legal citată pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Tribunalul din oficiu la termenul de judecată din data de_ a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția nelegalei timbrării a acțiunii și reține că reclamantul a fost citat la termenul anterior cu mențiunea de a depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei sub sancțiunea

anularii cererii ca netimbrată, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o până la acest termen de judecată.

Prin citația semnată personal de delegatul reclamantului la domiciliul procesual ales, i s-a pus în vedere acestuia obligația achitării taxei de timbru în cuantum de 39 lei și a timbrului judiciar cu 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, acordându-se termen la data de astăzi în vederea remedierii lipsurilor.

Analizand actele si lucrarile dosarului, cu prioritate asupra exceptiei nulitatii cererii de chemare in judecata ca urmare a netimbrarii, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevazute de actul normativ in discutie.

La articolele 2-12 sunt enumerate taxele de timbru datorate de persoanele care promoveaza actiuni in justitie, diferentiat dupa cum obiectul actiunii este sau nu evaluabil in bani, fiind indicate taxele de timbru pentru fiecare categorie de actiune in parte.

In cauza dedusa judecatii, reclamantul nu a timbrat actiunea introductiva, aducandu-i-se la cunostinta necesitatea achitarii taxei de timbru. In pofida acestui fapt, reclamantul nu s-a conformat dispozitiilor date de instanta, desi a fost legal citat cu aceasta mentiune.

In drept, potrivit art. 20 alin 1 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, alin. 3 al aceluiasi articol stipuland ca neindeplinirea obligatiei de plata (a taxei) pana la termenul stabilit atragand sanctiunea anularii actiunii sau cererii.

Fata de aceste considerente, intrucat reclamantul nu a achitat in termenul stabilit de instanta taxa de timbru și timbrul judiciar datorat, se va dispune anularea cererii formulate ca netimbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată invocate din oficiu.

Anulează cererea promovată de reclamantul R. C., cu domiciliul procesual ales la sediul cab. Av. Barla N. P. a, în G., str. M. E. nr. 5, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. -N., cu sediul în C. -N. P- ța. A. I. nr. 19, jud. C., ca netimbrată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

L. F. A. B.

Red.4 ex./L.F../D.M.

_

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12410/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare