Sentința civilă nr. 12777/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12777/2013
Ședința publică din 13 Septembrie 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE: D. T.
GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. C. și pe pârât I. P. J. C. -S.
C. R. P. DE C. SI I. V. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reține instanța că pentru acest termen reclamantul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar dovada refuzului pârâtei la solicitarea reclamantului de înmatriculare a autovehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante (f. 11), însă acesta nu a înțeles să-și îndeplinească aceste obligații.
Astfel, instanța din oficiu invocă excepția lipsei de interes a reclamantului și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O. C. în contradictoriu cu pârâta I. prefectului județului C. - S. Public
R. P. de C. și Înmatriculare a V., s-a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca Volkswagen Golf, având nr. de identificare WVWZZZ1JZ1W349144, fără plata taxei de poluare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul cu datele de identificare de mai sus, iar pentru prima înmatriculare în România perceperea taxei pentru emisiile este incompatibilă cu prevederile comunitare.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta I. prefectului județului C. - S. Public C. R. P. de C. și Înmatriculare a V., nu a depus la dosar întâmpinare.
Din actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat din Franța, autoturismul marca Volkswagen Golf, având nr. de identificare WVWZZZ1JZ1W349144.
Tribunalul a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a face dovada parcurgerii procedurii prealabile cu pârâta și să depună actul de refuz (f. 12).
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată _
";.
În speță, reclamantul susține că refuzul pârâtei de înmatriculare a unui autovehicul fără plata taxei pentru emisiile poluante este unul nejustificat și solicită în instanță obligarea pârâtei la înmatriculare, însă, deși a fost citat cu mențiunea de a depune dovada refuzului, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația și nu a depus acte din care să rezulte că a parcurs procedura prealabilă.
Reținând că reclamantul nu a făcut dovada că a înregistrat la pârâtă o cerere pentru înmatricularea autoturismului fără plata taxei ce se impunea, prin urmare nu există un refuz nejustificat al pârâtei . În această situație interesul recalamantului de a acționa nu este născut și actual.
În plus, reclamantul a depus la dosar doar o copie a unui contract de vânzare-cumpărare - în limba franceză -, privind autoturismul marca Volkswagen Golf, având nr. de identificare WVWZZZ1JZ1W349144, încheiat la data de_ (f. 8).
Față de cele ce preced, instanța va admite excepția și va respinge cererea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei de interes invocată din oficiu.
Respinge cererea formulată de O. C. cu dom. în C. -Napoca, str.
nr. 73, ap. 8, jud. C. în contradictoriu cu I. P. J. C.
- S. Public C. R. P. de C. și Înmatriculare a V., cu sediul în C. -Napoca, Bd. 21 D. 1989 nr. 58, jud. C., având ca obiect obligație de a face.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 13 Septembrie 2013.
Președinte,
D. T.
Grefier,
G. -C. Ț.
Red.dact.D.T./C.Ț.
4 ex/_