Sentința civilă nr. 12804/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12804/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Grefier G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. D. M. ELA și pe pârât A. N. DE A. F. ,
A. F. P. A M. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, sens în care, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele
:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta T. D. M. ELA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. A M. C. -N., să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.15/_ emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1239 lei, plătita cu titlu de taxa de poluare, cu dobândă aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a cumpărat un autoturism marca VOLKSWAGEN înmatriculat într-o țară comunitară și la momentul solicitării înmatriculării s-a solicitat achitarea sumei de 1239 lei. Apreciază că taxa este abuzivă, discriminatorie și ilegală având prioritate dreptul comunitar față de prevederile naționale (Decizia în Cauza Costa/Enel). Taxa introdusă are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele după_ . Principiul poluatorul
plătește nu este aplicat încălcându-se prevederile comunitare.
Ca practică judiciară invocă Decizia T. /României.
Pârâta AFP C. -N., legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul retine urmatoarele :
Reclamanta a achiziționat un autovehicul care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene (f 8-9).
In vederea înmatriculării în România a autoturismului a fost emisă Decizia 15/_ (f. 6) de către AFP C. -N., iar reclamanta a fost obligată să achite suma de 1239 lei cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. C. -N. la data de_ ( f.7).
Cererea reclamantei de restituire a taxei pe cale administrativă a fost respinsă ( f.14)
Autoturismul a fost înmatriculat pe numele reclamantei (filele 11).
Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008 in forma inițiala. Ca atare legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicata .
Astfel, OUG nr. 50/2008 in forma inițiala stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile
O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele: "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Tribunalul apreciaza ca în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente apreciaza că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, incalca prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunitatilor Europene in vigoare la data incasarii taxei de poluare (actualmenete art. 110 TFUE ).
Astfel, in jurisprudenta referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor.
In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop
declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art.
110 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 110 trebuie inlaturata de la aplicare.
Concluzionăm că norma interna indeplineste toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atat o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se inmatriculeaza in Romania si autoturismele second hand deja inmatriculate in Romania si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturime noi cu caracteristicile celor produse in Romania si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de catre legiuitor cu intentia declarata de protejare a industriei nationale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele nationale, astfel incat alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speta fie spre cele deja inmatriculate in Romania, fie spre cele produse in Romania.
Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 8,18 din Legea 554/2004 si a prevederilor anterior mentionate va admite acțiunea așa cum a fost formulată reclamanta T. D. M. ELA în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. .
În baza art. 274 C.pr.civ tribunalul va obliga parata aflata in culpa procesuala sa platească reclamantei cheltuielile de judecata, în cuantum de 39,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (fila 2).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant T.
D. M. ELA
, cu domiciliul în comuna F., localitatea F., str.P., nr. 30, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N.
, cu sediul în C. -N., str. P-ța A. I., nr. 19. jud.
C. .
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1239 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală de la data plății taxei_ și pâna la data restituirii.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 13 Septembrie 2013.
Președinte,
D. T.
Grefier,
G. -C. Ț.
RED./DACT./DT/GȚ
/2 ex.
G.Ț. 30 Septembrie 2013