Sentința civilă nr. 12835/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 12835/2013

Ședința publică de la 16 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul K. A. în contradictoriu cu pârâta A., chemat în garanție A. F. P.

M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin registratura instanței, reclamantul a depus la dosar actele care atestă înmatricularea autoturismului într-un stat membru UE.

La data de_, prin serviciul registratură al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune cu privire la dobânda fiscală solicitată.

Instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare acuzei, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul K. A. a solicitat obligarea pârâtei A. Finanțelor Publice a municipiului G. să îi restituie suma de 1107 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda

fiscală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP G., alte înscrisuri relevante.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta A. Finanțelor Publice a municipiului G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii și a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008 care nu contravine art.90 din Tratatul C.E., scopul

acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare WDB1680311J042890, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012, o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 1107 lei la AFP C. N., la data de_, conform chitanței depuse în copie la fila 6.

Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012, care a

abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .

Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspendat până la data de 1 ianuarie 2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul achitării un temei legal, iar prezenta cerere de restituire a taxei achitate este întemeiată.

În ceea ce privește dobânda fiscală pretinsă, tribunalul reține că potrivit hotărârii CJUE pronunțată în cauza 565/11, Irimie contra României,

"dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe";, așadar capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale de la data încasării taxei se va admite.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de emisii poluante achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 1107 lei, actualizată cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea exercitată de reclamantul K. A. cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. D. nr.97, ap.15, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI

G., cu sediul în G., str.A. nr.63, jud.C. .

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. FIN. TELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B., sectorul 6, S.

  1. nr. 294, corpul A.

    Obligă pârâta A. Finanțelor Publice a Municipiului G. la plata către reclamant a sumei de 1107 lei, actualizată cu dobânda fiscală de la data de_ și până la data plății.

    Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Obligă chemata în garanție A. F. PENTRU M. la plata către pârâtă a sumei reprezentând taxa de poluare și dobânda legală calculată asupra acesteia.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

    Președinte,

    1. P.

Grefier,

O. -R. L.

Red.IP/tehn.MG 5 ex. 17.09.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12835/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare