Sentința civilă nr. 1349/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1349/2013

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.

Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. V. și pe pârât A. F. P. H., chemat în garanție

A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului avocat L. M., lipsă fiind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către, după care, se constată că în data de_ reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar mobil de 0,30 lei.

Instanța pune în discuție reprezentantului reclamantului excepția inadmisibilității acțiunii invocată pe cale de întâmpinare.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției. Instanța unește excepția invocată odată cu fondul.

Reprezentantul reclamantului depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și copia cărții de identitate a autovehiculului și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

I N S T A N ȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul O. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. H., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1212 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda legala de la data achitării sumei sus indicate si pana la restituirea efectiva, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, suma de 1212 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al UE.

Reclamantul arata că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit dispozițiilor art. 25 CE(art. 30 TFUE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție fiind aplicabilă și taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, din art. 90 paragraful 2 CE,(art. 110 TFUE) reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr- un alt stat membru decât România trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale accizelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare. Aplicarea formulei de calcul prevăzută în art. 214 ind. 1 din Codul fiscal conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului. Aceste dispoziții legale încalcă prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, întrucât din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Mai arată reclamanta că impozitarea discriminatorie nu poate fi justificată de considerente ecologice, în condițiile în care factorul vechimii nu este cel mai potrivit în contextul protecției mediului. Întrucât nu țin seama în mod adecvat de deprecierea reală a autoturismelor, normele românești privind aplicarea taxei conduc negreșit la o situație în care, în multe cazuri, taxa aplicată unui vehicul second-hand importat este mai mare decât taxa reziduală inclusă în valoarea unui autoturism uzat național similar.

Pârâta A. F. P. a municipiului H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamantul nu a exercitat calea administrativă a contestației în termenul prevăzut de art.207 al.1 din OG nr. 92/2003 împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat la termenul din data de _

.

Pe fondul cauzei, pârâta a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008, iar art.90 din Tratatul C.E. nu contravine acestei ordonanțe.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de

A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele :

Excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare de către pârâta A.

F. P., este neîntemeiată, iar instanța o va respinge pentru următoarele motive: excepția se întemeiază pe faptul că în opinia pârâtei reclamantul nu solicită valorificarea unui drept protejat de lege, atâta timp cât Legea nr. 9/2012 îi acordă doar dreptul de a solicita restituirea dintre taxa plătită și taxa prevăzută de lege; susținerea pârâtei este însă neîntemeiată întrucât dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen Bora, autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene. In vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1212 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. H. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, parata comunicându-i refuzul sau expres de restituire.

Taxa de prima înmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C. fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă

impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.

Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia.

In ce priveste retinerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea retinere este ilegala. Astfel la data inmatricularii autoturismului erau in vigoare dispozitiile mai sus mentionate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima inmatriculare. Asadar taxa din speta a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Instanta reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda doar dobânda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta .Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale .Si in aceste conditii tribunalul nu a dat altceva si a inteles sa repare acelasi prejudiciu respectiv lipsa folosintei banilor dar in alt cuantum decit cel pretins de reclamant .

Avind in vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite cererea formulată de reclamant si va obliga parata la plata sumelor sus indicate .

Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm. Cod pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și va obliga pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1212 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În tem.art.274 al.1, 3 cod pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția invocată prin întâmpinare.

Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul O. V.

, cu dom. procesual ales in C. -N., Calea Dorobanților nr. 25, ap.13, jud. C. in contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. H., cu sediul în H., str.

  1. nr.1, jud. C., și în consecință:

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1212 lei cu titlu de taxa de prima înmatriculare nedatorata cu dobânda legală in materie civila calculata de la data de_ si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate .

    Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.

    Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 1212 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

    Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013

    Președinte,

    1. G. Z.

      Grefier,

    2. S.

red. B.G.Z/dact C.S. 5 ex/29 Ianuarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1349/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare