Sentința civilă nr. 1369/2013. Contencios. Despăgubire
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1369/F/2013
Ședința publică din data de 28 iunie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC
SS B. împotriva pârâtelor A. F. P. B. și A. F. P. pentru C. M. B. -N., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că, la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare, în 2 exemplare, formulată de Direcția Generală a F. P. B. -N. în numele pârâtei A. F. P. pentru C. M. B. -N. .
Față de momentul depunerii întâmpinării, instanța apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu părțile.
Se constată că, la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise din partea reprezentantului reclamantei, avocat D. Oana.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC SS B. a chemat în judecată pârâta A. F. P. B., solicitând restituirea taxei speciale pe poluare pentru autoturisme în suma de 3.494 lei cu plata dobânzilor fiscale și în subsidiar a dobânzilor legale calculate de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
Consideră taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Reclamanta face referire și la Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a UE în cauza C- 402/09 - Tatu contra României, prin care s-a statuat că taxa de poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primelor lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului UE.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 11 alin. 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, Tratatul de aderarea a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificată prin legea nr. 157/2005, dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 70, art. 117 lit. d, art. 120 alin. 7 și art. 124 din Codul de procedură fiscală, OG nr. 9/2000, OG nr. 13/2011.
Pârâta A. F. P. B. a formulat întâmpinare
, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. P. B., iar pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În motivare se arată că potrivit dispozițiilor art. 33 Cod procedură fiscală, coroborat cu OMFP - ANAF nr. 2224/2011 A. F. publice pentru C. M. B. -N. este
unitatea administrativ teritorială ce administrează contribuabilul-reclamant din perspectiva colectării impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat. Fișa de calcul a taxei, a cărei restituire se solicită, nu a fost emisă de A. F. P. B. .
Direcția Generală a F. P. B. -N. a formulat întâmpinare pentru A. F.
P. pentru C. M. a Județului B. -N.
, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că, taxa specială de prima înmatriculare a fost încasată de la reclamant în temeiul art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 31 indice 1 - 31 indice 2 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
De asemenea, s-a arătat că prevederile art. 214 indice 1 și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în baza cărora s-a datorat și încasat taxa specială de primă înmatriculare, nu au fost în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora, fiind bine cunoscut faptul că art. 90 din Tratatul C.E. reprezintă unul din temeiurile de bază ale constatării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor, serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
S-a precizat că, așa cum rezultă în mod textual și expres din chiar conținutul art. 90 alin. 1 din Tratatul CE "un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Se susține că regimul fiscal nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în Uniunea Europeană și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
Pârâta mi invocă faptul că potrivit art. 11 din OUG nr. 50/2008 taxa rezultată ca diferență între suma chitanță de contribuabil în perioada_ -_, cu titlu d taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie. Pârâta susține că și reclamantei i s-a restituit deja o parte din taxa specială, astfel încât solicitarea de restituire a taxei în întregime, este neîntemeiată.
Reclamanta SC SS B. a formulat o extindere de acțiune față de A. F.
P. pentru C. M. B. -N. și precizare de acțiune
pentru termenul de judecată din_ referitor la dobânda aferentă sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, se solicită, în principal, acordarea dobânzii fiscale calculată de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă, iar în subsidiar a dobânzii legale.
În motivare se arată că această cerere se întemeiază pe dispozițiile art. 124 și 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la plata unei dobânzi în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere a restituirii banilor. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, exprimată cu ocazia pronunțării hotărârii din 13 aprilie 2013 în cauza C-565/11 (Irimie c. România), neacordarea dobânzilor reglementate de dispozițiile art. 124 din Codul de procedură fiscală pentru întreaga perioadă de indisponibilizare a sumei reprezentând taxa percepută ilegal, ar încălca principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcarea dreptului Uniunii.
Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. B.
, tribunalul reține că această excepție este întemeiată, într-adevăr pârâta A. F. P. B. nu a fost unitatea emitentă a fișei de calcul a taxei de poluare, nici nu a încasat această taxă. De altfel formularea acțiunii împotriva acest pârâte s-a datorat probabil unei erori a reclamantei, acre ulterior și-a extins acțiunea față de A. F. P. pentru C. M. a Județului B. -N. .
Față de cele arătate mai sus, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. B. și pe cale de consecință va respinge acțiunea față de aceasta ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat dint-un alt stat membru al UE un autovehicul second- hand, pentru înmatricularea căruia a fost necesar să achite taxa de primă înmatriculare în sumă totală de 3.494 lei la Trezoreria B., conform chitanței seria TS2A, nr. NR5645161/_ .
Prin cererea înregistrată la pârâta AFP B. sub nr.26588/1/_, reclamanta a solicitat restituirea taxei, însă pârâta i-a comunicat că taxa s-a încasat legal și nu poate fi restituită (f.6).
Instanța reține că la data achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamant, pentru un
autovehicul care a fost înmatriculat anterior într-un alt stat al UE, respectiv_, erau în vigoare prevederile art.214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003, în temeiul cărora a și fost percepută taxa în discuție.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept este incidența disp. art.148 alin. 2 și 4, rap. la art. 11 din Constituția României și analizarea disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene invocat de reclamantă.
Conform art.148 alin.2 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare"; (prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană).
Potrivit alin. 4 al art. 148 din Constituție … autoritatea judecătorească (alături de Parlament, Președintele României și Guvern), garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prev. alin.(2) iar prin disp. art. 11 alin. 1 din Constituție, Statul Român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Așadar, în raport cu dispozițiile menționate din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, începând cu data aderării, respectiv 0l.0l.2007.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din această perspectivă, tribunalul constată că disp. art. 214/1 - 2l4/3 din Codul fiscal, începând cu data de_, contravin disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene care se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor State membre"; și "impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare"; .
Discriminarea la care face referire acest text din dreptul comunitar are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Românie.
In conformitate cu prev. art. 214/1 din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al U.E.
In acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prev. art. 90 paragraf 1 din tratat și care trebuie respectate și de către Statul Român.
Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, nu se percepe o asemenea taxă.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța urmează să admită acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, dispunând obligarea pârâtei A A. F. P. pentru C. M. a Județului B. -N. să restituie reclamantei suma de 3.494 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă primă înmatriculare, plus dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă, conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000 și art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat, față de disp. art.1084 rap. la art. 1082 Cod civil. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr.9/2000, iar începând cu data de_ potrivit art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011 combinat cu art.1535 din legea nr.287/2009 (dobânda legală penalizatoare). Numai în această modalitate, se dă eficiență deplină principiilor degajate din practica CJCE referitoare la drepturile cuvenite contribuabililor cărora li s-au încasat taxe cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor prevăzute de art. 124 Cod proc. fiscală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol, cu precizarea că reclamantul nu a solicitat dobânda legală în materie civilă, prev. de OG nr. 9/2000, astfel că aceasta din urmă nu se poate acorda. Este real că încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei și data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 și art. 117 Cod pr. fiscală., deoarece este vorba de norme de excepție, de strictă interpretare și aplicare, doar la situația pe care o reglementează.
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga pârâta A. F. P. B. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a municipiului B. , cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. și va respinge acțiunea raportat la această pârâtă, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată și precizată de reclamanta SC SS, cu sediul procesual ales în C. -N., str. Dorobanților, nr. 15, ap. 3, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. pentru C. M. B. -N., cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. și, în consecință:
- obligă pârâta A. F. P. pentru C. M. B. -N. să restituie reclamantei suma de 3.494 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă de primă înmatriculare, plus dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.
Respinge cererea reclamantei privind acordarea dobânzii fiscale.
Obligă pârâta să plătească reclamantei și suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. I. S. M. D.
Red/Dact
BISz-_ / 5 ex.