Sentința civilă nr. 13731/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 13731/2013
Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE C. -V. B. GREFIER G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. I. și pe pârât A. F. P. A M. T., J. C., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamantul C.
I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T. restituirea sumei de 4.287 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 2780588 din data de_ împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Pârâta A. F. P. T. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de
A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Skoda Fabia cu nr. de identificare TMBMS26Y2Y3076169 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 4.287 lei la AFP T., conform chitanței seria TS8 nr. 2780588 din data de_ .
1
Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Referitor la excepția inadmisibiliății, instanța reține că aceasta este neintemeiată, intruzcât in speță nu se pune in discuție calcularea greșită a taxei de emisii poluante, care să necesite formularea unei contestații prealabile, ci se invocă răspunderea civilă delictuală a Statului, decurgând din perceperea taxei cu incălcarea normelor comunitare.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda doar dobinda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun, aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite, adica de la data incasarii sumei din speță. Ca atare in temeiul prevederilor OG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
2
În baza art. 274 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta A. F. P. a mun. T. să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.
Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în temeiul art.60 și următoarele cod pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și va obliga pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4.287 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite acțiunea formulații de reclamantul C. I. cu dom. in C. T., str. R. nr. 4 ap. 17 împotriva pârâtei A.F.P. T., și in consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 4287 lei taxă de emisii poluante, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data achitării taxei-_ și până la restituirea integrală, precum și 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A.F.M Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 4287 lei taxă de
emisii poluante, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data achitării taxei-_ și până la restituirea integrală.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
G. -C. Ț.
G.Ț. 09 Octombrie 2013 Red. CB/dact. CB
_
3