Sentința civilă nr. 13737/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 13737/2013
Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE: C. -V. B. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant P. R. N. și pe pârât A. F. P. A M. C. N., pârât
A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța reține că cererea este legal timbrată.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul P.
R. N.
a solicitat anularea actului administrativ - chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria 3376755 eliberată la data de 10 Mai 2010 de Trezoreria C. -N., obligarea pârâtelor A. F. P. a municipiului C.
-N., A. F. pentru M.
să îi restituie suma de 2.404 lei
pe care a achitat-o în mod nelegal, actualizată cu rata dobânzii legale conform codului fiscal până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus actele de proveniență ale autoturismului, chitanța de plată a taxei de poluare, decizia de calcul a taxei de poluare, adresa prin care a solicitat restituirea și răspunsul primit.
Pârâta A.F.P. C. -N. deși legal citată nu a formulat întâmpinare Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat la data de 06 Mai 2010 din Germania un autoturism second-hand, marca VOLKSWAGEN, fabricat în anul 2003, data primei înmatriculări 26 Septembrie 2003, iar în momentul în care a dorit să-l înmatriculeze în a fost obligat să plătească taxa de 2.404 lei pe care a achitat-o conform chitanței nr.3376755/10 Mai 2010 (f.9).
Ulterior reclamantul a solicitat restituirea taxei însă pârâta a refuzat restituirea (f.6, 11).
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor
1
înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr.50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr.50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.
Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8, 18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea.
În ce privește dobânda fiscală, urmează a fi respinsă nefiind incidente dispozițiile art.124 din O.G. nr.92/2003, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun.
Acțiunea formulată împotriva pârâtei A. F. pentru M. va fi respinsă în condițiile în care între aceste părți nu există nici un raport juridic.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta A.
F. P. C. -N. aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar (f.5).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
2
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. R. N. dom. in C. -N., Bd. N. T. nr. 32 ap. 15 împotriva pârâtei AFP C. -N., și cu sediul în C. -
N., Piața A. I. nr. 19 în consecință:
Anulează decizia de calcul a taxei de poluare.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2404 lei taxa de poluare și 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pentru dobânda fiscală.
Respinge acțiunea față de pârâta AFM.cu sediul în B., sector 6, S. I. nr. 294 C. A.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
G. -C. Ț.
G.Ț. 09 Octombrie 2013
Red. C.V.B./A.P.B./21 Octombrie 2013/5 exemplare
3