Sentința civilă nr. 13756/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA Nr. 13756/2013

Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Instanța alcătuită din:

PREȘEDINTE C. -V. B. GREFIER G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. D. și pe pârât A. F. P. A M. C., J. C., pârât A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul Ț.

D.

a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N.

să îi restituie suma de 2.952 lei

achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru înmatricularea în România a autoturismului marca RENAULT, cu plata dobânzii legale de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a actele de proveniență ale autoturismului, decizia de calcul al taxei de poluare, adeverința de plată a taxei de poluare, cererea de restituire a taxei și răspunsul primit.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. deși legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca RENAULT, fabricat în 2001, autoturismul fiind înmatriculat inițial în Franța în anul 2001, stat membru al UE, iar ulterior a cumpărat autoturismul în anul 2008, iar pentru înmatricularea în România a fost obligat să plătească taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 2.952 lei achitată cu chitanța seria TS4A nr.2221626/28 Ianuarie 2008 (f.19).

Ulterior reclamantul a solicitat restituirea taxei însă pârâta a refuzat restituirea (f.13-15).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja

1

cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr.50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr.50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.

Acțiunea formulată împotriva pârâtei A. F. pentru M. va fi respinsă în condițiile în care între aceste părți nu există nici un raport juridic.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta A.

F. P. C. -N. aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar (f.4).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul T. D. dom. in C. -N., str. T. nr. 61 ap. 2 împotriva pârâtei A.J.F.P C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19 și in consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2952 lei taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data achitării taxei-_ și până la restituirea integrală, precum și 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Respinge acțiunea față de A.F.M. cu sediul in B., sector 6, S. I. nr. 294 corp A.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

2

Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013

Președinte,

C. -V. B.

Grefier,

G. -C. Ț.

G.Ț. 09 Octombrie 2013

Red. C.V.B./A.P.B./21 Octombrie 2013/5 exemplare

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13756/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare