Sentința civilă nr. 14014/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.14014/2013

Ședința publică din 8 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.

Grefier: L. B.

S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta L. A. -L., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A M. C. -N. și ADMINSITAȚIA F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art.159/1 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art.2 alin.1 lit.d Cod procedură civilă.

Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de_ din partea reprezentantului reclamantei, av. Aldea Nicolae P., taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar de 0,30 lei

De asemenea, instanța constată că reclamantul a solicitat instanței judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, așadar, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _

, reclamanta

L.

A. -L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.

F.

P. a

mun. C. -N. și A. F. pentru M., obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5.236 lei, reprezentând diferență din taxa de primă înmatriculare rămasă nerestituită de A.F.P. C. -N., obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data achitării taxei sus indicate și până la data restituirii efective a sumei conform art.124 C.pr.fiscală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a fost obligată să achite, în mod ilegal, suma de 9.775 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al U.E. Prin decizia nr. 24927 din data de_ s-a stabilit de restituit suma de 4.539 lei, rămânând nerestituită o diferență de 5.236 lei. A solicitat pârâtei restituirea acestei sume, dar pârâta a

refuzat restituirea. Reclamanta arată că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită. Astfel, potrivit dispozițiilor art.

148 alin.2 Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit dispozițiilor art.25 CE (art.30 TFUE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție fiind aplicabilă și taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, din art.90 paragraful 2 CE (art.110 TFUE) reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România, trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale accizelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare. Aplicarea formulei de calcul prevăzută în art.214 ind. 1 din Codul fiscal conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului. Aceste dispoziții legale încalcă prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, întrucât din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Deși legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :

Reclamanta L. A. -L. a achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz, tip C, autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv Belgia. În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligată să achite suma de 9.775 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. C.

-N., la data de_ . Prin decizia de restituire nr. 24927 din data de_ emisă de A.F.P. C. -N., s-a aprobat restituirea sumei de 4.539 lei, rămânând nerestituită suma de 5.236 lei.

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită în totalitate, însă pârâta a refuzat restituirea.

Taxa de prima înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art.241 ind.1 și urm C.fiscal. Ca atare, tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art.214 ind.1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.

Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau

indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.

Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.

Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază că taxa de primă înmatriculare sus-menționată a fost percepută în mod nelegal de către pârâta

A. F. P. a mun. C. -N., impunându-se restituirea acesteia.

În ceea ce privește dobânda pretinsă de reclamantă este de remarcat că aceasta a solicitat acordarea dobânzii fiscale conform art. 124 C.pr.fiscală,. Tribunalul apreciază însă că în speță se poate acorda dobânda fiscală, întrucât conform prevederilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Prin urmare, în temeiul art.124 alin.1 din

O.G. nr.92/2003 coroborat cu dispozițiile Hotărârii CJUE din data de_, în cauza nr.565/11 - M. Irimie c/a Statul Român, precum și cu respectarea

principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii fiscale începând cu data achitării taxei și până la data plății integrale.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art.8 și 18 din Legea nr.554/2004, tribunalul va admite cererea reclamantei față de pârâta A.F.P. C. -N. și va obliga această pârâtă la plata sumelor sus-indicate.

Potrivit prevederilor art.1 din O.U.G. nr.50/2008, sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că nu s-au statornicit raporturi juridice directe între reclamantă și pârâta A. F. pentru M., tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamantă față de această pârâtă.

În baza art.274 C.pr.civ. tribunalul va obliga pârâta A. F. P. a

M. C. -N., aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta L.

A. -L.

, cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. H. de B. nr. 12, jud.

C. , față de pârâta A. F. pentru M. , cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta L. A.

-L.

, cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. H. de B. nr. 12, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19, jud. C. și în consecință :

Obligă pârâta A. F. P. a M. C. -N. să restituie reclamantei suma de 5.236 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare nedatorată, cu dobânda legală în materie fiscală calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei arătate mai sus.

Obligă pârâta A. F. P. a M. C. -N. să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. L. B.

Red. 2 ex./M.L./D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14014/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare