Sentința civilă nr. 14046/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINTA CIVILA Nr. 14046/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. -I. T.
Grefier E. C.
Pe rol este pronunțarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC BT L. T. I. SA în contradictoriu cu pârât A. F. P. A M. C. N., pârât A. F. P. PENTRU C. M. A J. C., chemat în garanție A. F. PENTRU M. B., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților, au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de 3 oct.2013,care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_, reclamanta SC BT L. T. I. SA a solicitat obligarea pârâtei A.
P. a municipiului C. -N. să îi restituie suma de 3243 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, achitată în vederea Înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: ordin de plată nr. 6590/_, factura privind achiziționarea autoturismului f. (4-6)
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive, (f. 11).
Reclamanta și-a precizat și extins acțiunea față de A.F.P. pentru C. M. a Jud. C., (f. 14).
Pârâta D.G.F.P.S JUF. C., a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant și a inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, în conținutul acesteia a formulat cerere de chemare în garanție, a ADMINISTRATIEI F. PENTRU M. B. ,(F.17).
Analizând pe fond acțiunea reclamantei prin prisma motivelor învederate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat autoturismul marca VOLVO, pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata sumei de 3243 lei, cu titlu de taxă de poluare, pe care a achitat-o cu ordin de plată nr. 6590/_ .
Reclamanta nu a făcut însă dovada împrejurării că autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare a fost achiziționat dintr-un stat membru al UE. Doar în această situație ar fi admisibilă restituirea taxei de poluare nu și în situația achiziționării autoturismului dintr-un alt stat, necomunitar.
În consecință, având în vedere aspectele menționate, instanța apreciind că temeinicia pretențiilor reclamantului nu a fost dovedită, va respinge cererea de chemare în judecată formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC BT L. T. I. S.A., prin SC INTERMED COM PET SRL, cu sediul
procesual ales în C. -N., str. V. nr.9, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. PENTRU C. M. C., cu sediul în C. -N., P. A. I. nr.19, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din_ .
Președinte,
-I. T.
Grefier,
C.
Red. D.T./E.C./_