Sentința civilă nr. 14055/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINTA CIVILA Nr. 14055/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE D. -I. T.
Grefier E. C.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. M., în contradictoriu cu pârât A. F. P.
D., chemat în garanție A. F. P. M. B., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Tribunalul constată cererea legal timbrată și că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 .C.pr.c.
De asemenea, constatând suficiente probele de la dosar pentru judecarea cauzei, declară închisă dezbaterea cauzei și lasă cauza în pronunțare, în baza probelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 17 IAN.2013, în dosar nr._, reclamanta O. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului D., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 955 lei plătite cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la vehicule, conform chitanței seria TS8 nr. 6069629/_ împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
Pârâta A. F. P. a municipiului D., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin aceiași cerere s-a solicitat și chemarea în garanție a Administrației F. pentru M. B.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca OPEL -ASTRA cu nr. de identificare W0L0TGF3512253724, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr.9/2012, o taxă de pentru emisiile poluante în cuantum de 955 lei la AFP
D., conform chitanței TS8 nr. 6069629/_ .
Ulterior reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că Legea nr.9/2012, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M.
, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.9/2012 obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.*). Prin urmare, în forma inițială, Legea nr.9/2012 nu a prevăzut nici o discriminare în ceea ce privește plata taxei pentru emisiile poluante, indiferent că autoturismul era nou s-au second-hand, de producție autohtonă sau din import.
Cu toate acestea, prin OUG nr.1/2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Potrivit dispozițiilor art.2 lit.i din lege, taxa pentru emisiile poluante se plătește și pentru prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;*).
După cum se poate observa, urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art.2 lit i și art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 legiuitorul român a creat o discriminare între autovehiculele rulate aduse din import, pentru care se plătește taxa și autovehuiculele rulate din țară pentru care anterior nu a fost achitată taxa specială pentru autoturism și autovehicule.
Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Prin suspendarea aplicării dispozițiilor cu privire la taxa pentru emisiile poluante pentru autovehiculele second-hand din România, practic se mențin efectele Hotărârii T. c/a României, în care CJCE a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art.
110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.8,18 din Legea nr.554/2004 tribunalul va admite acțiunea formulată de reclamanta O. M. împotriva pârâtei A. F. P. a municipiului D. și va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 955 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la vehicule, conform chitanței seria TS8 nr. 6069629/_ plus dobânda legală începând cu data achitării taxei până la restituirea integrală a sumei.
În tem.art.274 al.1, 3 cod pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și va obliga pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 955 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective și cheltuieli de judecată, în cuantum 39,3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta O. M., cu domiciliul în comuna U. aș, sat B., str. Ec. T. nr.109, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D., cu sediul în D., str. Mihai E. nr.2, jud. Cluj și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 955 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru
cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. D. suma de 955 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Obligă pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
-I. T.
Grefier,
C.
Red. D.T./E.C./_