Sentința civilă nr. 14056/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINTA CIVILA Nr. 14056/2013

Ședința publică de la 10 Octombrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. -I. T.

Grefier E. C.

Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. V. în contradictoriu cu pârât A. F. P.

T., chemat în garanție A. F. P. M. B., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului av. PEREAT HORIA STELIAN, lipsind:

- pârât - A. F. P. HUEDIN

- reclamant - G. N G. M.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Tribunalul constată că prin serviciul registratură, la data de 19 sept.2013, s-a depus la dosar de A.F.P. HUEDIN o întâmpinare, prin care se invocă excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, având în vedere că acțiunea este înregistrată după data de_, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2009 privind taxa pentru emisiile poluante. Prin aceiași cerere s-a solicitat și chemarea în garanție a Administrației F. pentru M. B. .

Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul pe fond reprezentantului reclamantului.

Reprezentantul reclamantului, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

TRIBUNALUL

Reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_, în dosar nr._, reclamantul T. V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T., solicită restituirea sumei de 2227 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS nr. 1244153/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, având în vedere că acțiunea este

înregistrată după data de_, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2009 privind taxa pentru emisiile poluante. Prin aceiași cerere s-a solicitat și chemarea în garanție a Administrației F. pentru M. B. . Prin aceiași cerere s-a solicitat și chemarea în garanție a Administrației F. pentru M. B.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 2227 lei la AFP Cluj-Napoca, conform chitanței chitanța seria TS nr. 1244153/_ .

Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Cu privire la excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare de către pârâta A. F. P., este neîntemeiată, iar instanța o va respinge pentru următoarele motive: excepția se întemeiază pe faptul că în opinia pârâtei reclamantul nu solicită valorificarea unui drept protejat de lege, atâta timp cât Legea nr. 9/2012 îi acordă doar dreptul de a solicita restituirea dintre taxa plătită și taxa pentru emisii poluante; susținerea pârâtei este însă neîntemeiată întrucât dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.

În jurisprudenta referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor.

In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.

Trebuie menționat că în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Apreciem că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -

, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță .Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale .

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite în parte acțiunea și va pârâta să restituie reclamantului suma de 2227 lei achitată cu titlu de taxă pentru poluare, conform chitanței seria TS nr. 1244153/_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a sumei.

În tem.art.274 al.1, 3 cod pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.

Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și va obliga pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2227 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective și cheltuieli de judecată, în cuantum 539,3 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite cererea formulată de reclamantul T. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. Pereat Horia Stelian, în T., str. L. nr.12, ap.11, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T., cu sediul în T., Piața R. nr.15B, jud. Cluj și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 2227 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru

  1. cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.

    Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. T. suma de 2227 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

    Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.

    Obligă pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.

    Definitivă.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    Președinte,

    1. -I. T.

      Grefier,

    2. C.

Red. D.T./E.C./ _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14056/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare