Sentința civilă nr. 14093/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.14093/2013

Ședința publică din data de 10 octombrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.

GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. S., pe pârâta SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL G. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    1. făcut referatul cauzei, după care, a

      preciind că la dosarul cauzei se

      află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

      T R I B U N A L U L

      Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , reclamantul C. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal G. ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligată aceasta la restituirea sumei de 4350 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule conform Legii nr. 9/2012, cu dobânda legala, de la data plății si pană la restituirea efectiva, cu cheltuieli de judecată.

      În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat autoturismul marca Volkswagen tip Transporter, cu nr. de identificare WV2ZZZ7HZ6H117709, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligat să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 4350 lei. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar cererea sa a fost respinsă.

      Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie in raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

      În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de achitare a taxei, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare cumpărare și certificat de înmatriculare al autoturismului într-o țară

      comunitară respectiv Germania, corespondență purtată cu Serviciul Fiscal

      Municipal G.

      .

      În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, art.28, 39, 34, 110 TFUE - 90 TCE,, art.11, 148 Constituția României, art.992-994 și 1092 C.civ., art.109 C.pr.civ., art.117 lit.d C.pr.fiscală, OUG 1/2012.

      Prin întâmpinarea din data de 21 august 2013, pârâtul Serviciul Fiscal

      Municipal G.

      , a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat in esență de faptul că la data promovării acțiunii reclamantul nu are un drept de restituire în integralitate a taxei, drept care să îi fie protejat de lege. Totodată, a depus cerere de chemare in garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se ca, in cazul admiterii acțiunii, să se admită si cererea de chemare in garanție.

      In susținerea cererii se arată ca taxa care a fost plătita"; se constituie venit la bugetul F. Pentru M. si se gestionează de A. F. Pentru M. in vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";.

      Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele: Reclamantul C. S. a achiziționat autoturismul marca Volkswagen tip

      Transporter, cu nr. de identificare WV2ZZZ7HZ6H117709, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, iar în vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 4350 lei, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule

      conform Legii nr. 9/2012, taxa pe care a achitat-o la Serviciul Fiscal Municipal G.

      în_ (f.11).

      Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe paratei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe (f.16), context în care a formulat prezenta acțiune.

      Tribunalul analizând legalitatea solicitării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă achitată la data de_ apreciază că este una nelegală, în considerarea următoarelor aspecte:

      Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în

      versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

      "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

      Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

      Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

      Astfel, in jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

      In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare.

      Drept urmare, apreciem că norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse in România.

      Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, la care ne-am

      referit mai sus a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_, taxa în discuție fiind achitată de reclamant după intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012.

      Într-adevăr, în Legea 9/2012 nu există dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român.

      Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

      Dar, deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art. I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă

      până la 1 ianuarie 2013.

      Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

      Drept urmare, apreciem că acțiunea reclamantului este întemeiată sens în care, conform art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004 va fi admisă iar pârâta va fi obligată să restituie reclamantului suma de 4350 lei cu titlu de taxă nedatorată, cu dobânda legală de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

      In ceea ce privește dobânda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

      Tribunalul apreciază ca in speță se poate acorda dobânda legala întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusa in întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.

      Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale in materie civilă de la data plății taxei din speță si până la data restituirii sale integrale.

      Raportat la cele arătate deja și față de împrejurarea că, în baza art. 1 al.2 din Legea nr.9/2012 taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitata de reclamant a fost virată de către pârâtă in contul administrat de chemata in garanție, în temeiul art. 60 si urm C.pr.civ se va admite si cererea de chemare in garanție și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 4350 lei reprezentând taxa restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate. În baza art. 274 C.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru și

      timbrul judiciar.

      PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:

      Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. Ș., dom. în com. Sic, sat Sic, str. I, nr.318, jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal G. (fosta AFP G. ), cu sediul în G., str. A.

      nr.63, jud.Cluj și în consecință :

      Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 4350 lei cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu dobânda legală de la data de plății_ și până la restituirea sumei.

      Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.

      Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Serviciul Fiscal

      Municipal G.

      împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.

      Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 4350 lei reprezentând

      taxa restituită reclamantului, cu dobânda legală de la data plății_ și până la achitarea integrală.

      Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2013.

      PREȘEDINTE GREFIER

      1. Ț. D. C.

Red.A.Ț./C.B.

2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14093/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare