Sentința civilă nr. 14104/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.14104/2013

Ședința publică din data de 10 octombrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.

GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul I. A., pe pârâta SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, ap

reciind că la dosarul cauzei se

află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul I. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal

Municipal T. (fosta AFP a mun. T. ), ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 1232 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule conform Legii nr. 9/2012, cu dobânda legală calculată la această suma, începând de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat autoturismul marca Opel, tip_ OCAB/HD11/Zafira, cu nr. de identificare

WOLOTGF7512207992, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligat să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 1232 lei. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar cererea sa a fost respinsă.

Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, chitanța de achitare a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea autoturismului într-o țară comunitară respectiv Germania, corespondență purtată cu AFP T. .

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 110 din TFUE, art. 148 al. 2 Constituția României, Legea nr. 554/2004, OG nr.92/2003, art. 274 C.pr.civ.

Prin întâmpinare pârâta Serv. Fiscal Mun. T. (fosta AFP T. ) a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece la data promovării acțiunii reclamantul nu avea un drept de restituire a taxei achitate, drept care să îi fie protejat de lege.

Totodată, prin întâmpinarea din data de 13 mai 2013 pârâta Serv. Fiscal Mun. T. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat în esență de faptul că la data promovării acțiunii reclamantul nu are un drept de restituire în integralitate a taxei, drept care să îi fie protejat de lege. Totodată, a depus cerere de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se ca, în cazul admiterii acțiunii, să se admită și cererea de chemare în garanție.

În susținerea cererii se arată că taxa care a fost plătită"; se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";.

In ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare aceasta este neîntemeiată, întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2013, jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele: Reclamantul I. A. a achiziționat autoturismul marca Opel, tip _

OCAB/HD11/Zafira, cu nr. de identificare WOLOTGF7512207992, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, iar în vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1232 lei, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule conform Legii nr. 9/2012, taxă pe care a achitat-o la Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ) în_ (f.9).

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe (f.5), context în care a formulat prezenta acțiune.

Tribunalul analizând legalitatea solicitării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă achitată la data de_ apreciază că este una nelegală, în considerarea următoarelor aspecte:

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la

compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

Drept urmare, apreciem că norma internă îndeplinește toate criteriile

pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită

categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, la care ne-am referit mai sus a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_, taxa în discuție fiind achitată de reclamant după intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012.

Într-adevăr, în Legea 9/2012 nu există dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român.

Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Dar, deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art. I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012

, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012

privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă

până la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Drept urmare, apreciem că acțiunea reclamantului este întemeiată sens în care, conform art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004 va fi admisă iar pârâta va fi obligată să restituie reclamantului suma de 1232 lei cu titlu de taxă nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.

Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Raportat la cele arătate deja și față de împrejurarea că, în baza art. 1 al.2 din Legea nr.9/2012 taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitată de reclamant a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ se va admite și cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1232 lei reprezentând taxa restituită reclamantului, cu dobânda legală de la data plății_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În baza art. 274 C.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.

  1. , cu dom. ales în T., P-ța. R., nr. 36, ap. 9 jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ), cu sediul în T., Piața R. nr.15B, jud. Cluj, și în consecință :

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1232 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu dobânda legală de la data plății_ și până la restituirea sumei.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

    Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.

    Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1232 lei reprezentând taxa restituită reclamantului, cu dobânda legală de la data plății_ și până la achitarea integrală.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2013.

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. Ț. D. C.

Red. 2 ex./A.Ț./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14104/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare