Sentința civilă nr. 14130/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA Nr. 14130/2013

Ședința publică din 11 Octombrie 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE: D. T.

GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant D. N. și pe pârât A. F. P. T., pârât

D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare se constată lipsa părților.

Tribunalul urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se reține că la data de 04 iulie 2013, prin registratura instanței s-a depus la dosar din partea pârâtei AFP întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru

M. .

Tribunalul constată că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art.242 (2) C.pr.civ., și reclamantul nu și-a îndeplinit obligația achitării diferenței de taxă judiciară de timbru de 37 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, mențiune cu care a fost citat astfel, tribunalul invocă din oficiu excepția netimbrării acțiunii în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.3 din Legea 146/ și va reține cauza în pronunțare pe excepția

invocată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul D. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. F.

P. a Municipiului T. si direcția G. a F. P. a Județului C. să se dispună restituirea sumei 4306 lei, cu dobândă legală de la data achitării.

În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism anterior înmatriculat într-un stat comunitar și pentru a fi înmatriculat în România i s-a cerut să plătească suma sus amintită.

Se arată că normele interne nu sunt compatibile cu normele europene, ceea ce face ca această taxă să fie nelegală

Analizând excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, o va admite, pentru următoarele considerente:

Pentru termenul din_ reclamanta a fost citată cu mențiunea de a timbra acțiunea cu taxa de timbru de 37 lei și timbru judiciar în sumă de

0.3 lei și, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată, fără a se conforma dispoziției instanței.

Ca urmare, la termenul de azi, intimata în temeiul art.137 Cod de procedură civilă raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 a invocat excepția netimbrării acțiunii.

Asupra excepției tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.20 alin. și 2 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat.

Dacă taxa judiciară nu a fost achitată în cuantumul legal, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată în cuantumul legal.

În fine, alin.3 al aceluiași articol prevede că neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Reclamantul a fost încunoștiințat prin citație de obligația achitării taxei de timbru pusă în sarcina sa (f.23).

Reclamantul nu a formulat o cerere de ajutor public judiciar în condițiile OUG 51/2008 și nici cerere de reexaminare a modului de determinare a taxei de timbru în condițiile art. 18 din Legea 146/1996.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că excepția este întemeiată astfel că în temeiul art.137 Cod de procedură civilă raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 va admite excepția insuficientei timbrării invocată din oficiu.

Va anula acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Selistean Narcis în contradictoriu cu pârâtul A. F.

P. a municipiului T. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

:

Admite excepția insuficientei timbrării invocată din oficiu.

Anulează cererea formulată de reclamantul D. N. cu domiciliu ales în T. str. R. nr. 24 et. 1 ap. 1-3 jud.C. în contradictoriu cu pârâtul

A. F. P. a municipiului T., cu sediul în municipiul T. Piața R. 15B și D. generală a F. P. a Județului C. ca insuficient timbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 11 octombrie 2013

Președinte,

D. T.

Grefier,

G. -C. Ț.

Red.dact.D.T.

5ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14130/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare