Sentința civilă nr. 14397/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.14397/2013

Ședința publică din data de 17 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. C.

Grefier: A. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul V. N. I. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A M. C. -N., DIRECȚIA G. A F. P. A JUD. C. și pârâta-chemata în garanție A.

  1. PENTRU M. .

    La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 03 octombrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17 octombrie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

    T R I B U N A L U L

    Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul V. N. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția

  2. a F. P. a J. C., A. F. P. a mun. C. -N. și A.

F. pentru M., anularea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 13132/_ ca nelegală, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 955 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală calculată de la data efectuării plății și până la data de_, iar de la data de_ până la data restituirii integrale a sumei cu dobânda legală fiscală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE în prezent art. 110 din TFUE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare, decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, corespondență purtată cu AFP C. -N. .

Pârâta A. Județeană a F. P. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând:

- excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul, a solicitat restituirea taxei pe emisii și nu restituirea taxei pe poluare întrucât, taxa a cărei restituire se solicită a fost achitată ulterior datei de_, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 9/2009 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel, la data promovării acțiunii reclamantul nu are un drept de restituire a taxei, drept care să-i fie protejat de lege.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu contravine art. 90 din Tratatul C.E., scopul acesteia fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, Legea nr. 9/2012, fiind aplicabilă unor categorii de vehicule și nicidecum unor categorii de cumpărători pentru a discuta despre discriminarea acestora.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Pârâta A.F.P. C. -N. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., arătând că sumele încasate cu titlu de taxă de poluare se fac venit la A. F. pentru M., și se gestionează de către această instituție.

Chemata în garanție A. F. pentru M., nu a formulat întâmpinare în cauză.

De asemenea nici pârâtele D.G.F.P. a Jud. C. și A. F. pentru M.

, nu au formulat întâmpinare în cauză.

Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanța observă că reclamantul contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. De altfel, în același sens este și Decizia nr.24/2011 a Î., dată în recurs în interesul legii și deci obligatorie pentru instanțe, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor similare

prezentei. În condițiile în care dispozițiile L. 9/2012 prin care se înlăturau discriminările sesizate în acțiunea preliminară a Curții de Justiție a Comunității Europene, în cauza T. împotriva României, au fost suspendate, considerentele din cauza mai sus amintită rămân valabile, discriminarea fiind și ea prezentă în continuare.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 955 lei, cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autoturismul marca Seat, tip L., cu nr. de identificare VSSZZZ1MZR031084, conform chitanței seria TS6 nr. 5525649 din data de_, la Trezoreria M. Gherla. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. Gherla cu solicitarea de a-i fi restituită, adresă remisă spre soluționare la Direcția G. a F. P. a J.

C. .

Prin Decizia nr. 28 din data de_ emisă de D.G.F.P. a Jud. C., a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația formulată de reclamant (f.28-29 verso).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în

perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Ca urmare a pronunțării hotărârii în Cauza T., a fost adoptată Legea 9/2012, care nu conține dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art. I din Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012,

se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea atât a dobânzii legale în materie civilă cât și a dobânzii fiscale.

Conform prevederilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Prin urmare, în temeiul art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 coroborat cu dispozițiile Hotărârii CJUE din data de_, în cauza nr.565/11 - M. Irimie c/a Statul Român, precum și cu respectarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii fiscale începând cu data de_, adică ziua următoare celei în care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante, și până la data plății integrale. De la data achitării taxei și până la data de 22l.01.2013 reclamantului i se cuvine dobândă civilă.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pentru emisii poluante a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, și în consecință va dispune anularea deciziei de calcul nr. 13132 din_ a Administrației F.

P. a mun. C. -N., pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa pentru emisii poluante achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data de_, iar începând cu data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate, cu dobândă fiscală.

Având în vedere prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că nu s- au statornicit raporturi juridice directe între reclamant și pârâta de rândul 2, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamant față de pârâta A. F. pentru M. .

Tribunalul va respinge acțiunea față de D.G.F.P. C., ca fiind înaintată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, față de împrejurarea că raportul de drept administrativ s-a stabilit între reclamant și pârâta A. F. P. a mun. C. -N. .

În baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în sumă de 39,3 lei .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. C. și în consecință respinge acțiunea față de această pârâtă.

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.

N. I.,

cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat I. Tudor Felezeu situat în C. -N., str. D. nr. 7, ap. 51, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A.

I., nr. 19, jud. C. și în consecință:

Dispune anularea deciziei de calcul nr. 13132 din_ a Administrației

F. P. a mun. C. -N. .

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 955 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data de_, iar începând cu data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate, cu dobândă fiscală.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge acțiunea formulată de același reclamant față de pârâta A.

F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6,

B. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 17 octombrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. C. A. T.

Red.5 ex./L.C./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14397/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare