Sentința civilă nr. 1454/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 1454/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.
F. B. S. CU DP A. și pe pârâta A. F. P. A M. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei av. Teaha Mihai, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Tribunalul, verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 2 pct. 1 lit. d C.pr.civ.
Reprezentantul reclamantei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 39 de lei și timbrul judiciar de 30 de bani, precum și dovada cheltuielilor de judecata. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocatial, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: | |||
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de _ | sub nr._ | , reclamanta SC F. | |
B. | SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. | F. P. | C. -N. restituirea |
sumei de 5389,14 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu ordinul de plată nr.15/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Renault, cu nr. de identificare VF1BA050526373129, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 5389,14 lei la AFP
C. -N., conform ordinulUI de plată nr.15/_ .
Ulterior reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Pe fondul cauzei constată că cererea reclamantei este neîntemeiată și urmează să fie respinsă, întrucât taxa de primă înmatriculare nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E., ci tuturor autoturismelor vechi sau noi înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională și aplicarea acestei taxe nu contravine prevederilor art.90 TFUE.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F. B. SRL cu sediul procesual ales la S. P.A. " Teaha, Füzeși & Partners"; în C. -N., str. N. T., nr.22, ap.11, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. N., cu sediul în C. -N.
, P-ța A. I., nr.19, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
Președinte,
P. U.
Grefier,
C. -A. B.
Red./dact UP/CAB_ /4 ex.