Sentința civilă nr. 14595/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr.14595/2013
Ședința publică din data de 21 octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: L. F.
Grefier: A. T.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamanta P. O. C.
în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M.
C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta reclamantei, av. U. L. M., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtei A.F.P. C. -N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, procedând la
verificarea competenței în temeiul dispozițiilor art. 159/1 alin. 4 din Cod Procedură Civilă, Tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr.554/2004.
Reprezentanta reclamantei P. O. C. depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată, cererea de restituire a taxei de poluare formulată de către reclamantă și răspunsul primit de la Instituția Prefectului jud. C., după care, la întrebarea instanței, arată că nu are cereri de formulat ori excepții de ridicat.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul reprezentantei reclamantei în dezbaterea judiciară a cauzei.
Reprezentanta reclamantei P. O. C., solicită instanței admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și depusă în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariul avocațial, conform chitanțelor anexate la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamanta P. O.
C.
a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. să îi restituie suma de 3127 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de primă înmatriculare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .
Trecând la soluționarea acțiunii din actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Reclamanta P. O. C. a achiziționat un autoturism marca Fiat Punto, nr. identificare ZFA18800005108455, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 3127 lei conform chitanței seria TSA3 nr.7372193 din data de_, la AFP C. -N. (fila 6).
La data de_, reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât conform art. 11 din OUG 5/2008 se poate restitui doar diferența între suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007-30 iunie 2008 cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule în condițiile prevăzute în Hotărârea nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008.
Taxa de prima înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art.241 ind.1 și urm C.fiscal. Ca atare, tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art.214 ind.1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază că taxa de primă înmatriculare sus-menționată a fost percepută în mod nelegal de către pârâta
A. F. P. a mun. C. -N., impunându-se restituirea acesteia.
În ceea ce privește dobânda pretinsă de reclamantă este de remarcat că aceasta a solicitat acordarea și a dobânzii legale, de la data încasării sumei și până la data restituirii integrale.
Tribunalul apreciază că această cerere este întemeiată, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.U.G. nr.9/2000 reclamanta este îndreptățită la restituirea sumei de 3127 lei, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până al achitarea efectivă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art.8 și 18 din Legea nr.554/2004, tribunalul va admite cererea reclamantei față de AFP
C. -N. și va obliga această pârâtă la plata sumelor sus-indicate.
În baza art.274 C.pr.civ. tribunalul va obliga pârâta, aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantei suma de 389,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea formulată de reclamanta P. O. C. (fostă Iurian), cu domiciliul procesual ales la sediul cab. Av.U. L. M., în C. -N., str. D. nr.39-41, bl. C, ap.37, jud.C., în contradictoriu cu parata AFP C. -N., cu sediul in C. -N., P-ța A. I. nr. 19, jud C. .
Obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 3127 lei achitata prin chitanța seria TS3A nr. 7372193 eliberata la data de_, cu dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
Obliga parata sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 389,3
lei.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. A. T.
Red.L.F./C.B.
4 ex./_